Când te numești Romi, sau Romeo pentru prieteni, nici nu este nevoie să-l vezi la față ori să fi auzit de el până atunci. E suficient să vorbești câteva minute la telefon și în final să-l întrebi: vrei să fii manager și erou la noi, la Reșița? Simplu ca bună ziua. Celălalt ce ar trebui să zică? Nu, nu vreau, că pe mine mă cheamă nu știu cum. Să nu vă imaginați că ideea cu viitorul erou al Reșiței și, implicit, al spitalului, s-a născut în capul lui Romi. Dar oare mai contează cine i-a servit pe tavă pontul? Să fim serioși! La urma-urmei, e bine ca din când în când să apară câte un personaj de poveste, gen: eroul de la Termopile, eroul de la Smârdan și cu permisiunea lu’ Romi, eroul de la Reșița.
La rândul său, „eroul” sau viitorul „erou”, că nici Romi nu a explicat cum trebuie, recunoaște cu nonșalanța eroilor din cărțile cu povești pentru copii: „Nu știu nimic despre situația acestui spital, voi afla după semnarea numirii mele. Nu știu nimic despre contractul cu Casa de Asigurări, nu știu nimic despre datorii și nu cunosc concluziile raportului de audit!”. A semnat cu drag de președintele care i-a telefonat, precum un primar. A mers pe mâna lu’ Romi. La urma-urmei, nici nu trebuia să știi, maitre! La ce să-ți fi încărcat memoria cu datoriile spitalului, cu situația lui financiară? Ai tot timpul din lume să o faci, până revine Alina Stancovici pe funcție.
A, era să uit, viitorul nostru erou. O angajată din corpul asistentelor medicale întreabă dacă înregistrarea cu matale și cu multe beep-uri, din cauze ce țin strict de CNA, dată pe post de ăia de la Observator în 2020, este adevărată sau nu? Altfel spus, vorbele alea au fost rostite de tălică? Nu? A, știam eu, dom’ le, și fără să te cunosc, că n-ai fi fost în stare de o exprimare atât de vulgară, nedemnă de calitatea ce o aveai pe atunci, cea de manager al Spitalului Județean de Urgență Ilfov. Eroii, chiar și ăia din cărțile cu povești, nu se țin de prostii de astea.
