Social-democrații consideră că în spatele unei grile de salarizare sunt oameni, familii și vieți de zi cu zi. De aceea, o nouă Lege a salarizării nu poate fi tratată doar ca un exercițiu pe hârtie și nici ca o reformă care trebuie votată cu orice preț.
„Nu vom vota o lege care înseamnă mai puțini bani pentru oameni sau care creează noi nedreptăți între categorii de salariați.
Vrem grile corecte pentru Educație și Sănătate, o salarizare echitabilă și o lege care să poată fi aplicată în mod sustenabil, ținând cont de resursele reale ale statului.
Știm că România are nevoie de o reformă a salarizării. Dar o reformă adevărată înseamnă să corectezi inechitățile existente, nu să le muți dintr-o parte în alta și să le ceri oamenilor să suporte costul unor decizii greșite.
Votul nostru nu va fi unul dat de dragul unei reforme bifate pe hârtie. Va fi un vot pentru o lege corectă pentru oameni. Dacă forma finală va fi bună, o vom vota. Dacă va fi nedreaptă, nu.„, este de părere deputatul Marius Isac.



