Când se întorceau acasă răzeșii, voinicii și hânsarii (ăia din infanteria ușoară) poposeau la câte un han (special construit), unde cele mai frumoase hangițe din popor le dădeau să bea rachiu, drept mulțumire pentru faptele lor de vitejie. Ăia de la talpa țării, dădeau pe gât două-trei cănuțe cu tescovină, în timp ce infanteriștii erau serviți cu vin de buturugă, din cel bun. Boierii se retrăgeau la separeu unde îi așteptau sticlele cu votcă rusească de contrabandă. Asta le era simbria bravilor ostași ai Moldovei!
Tradiția nu doar că s-a respectat cu sfințenie, în special în județul Vaslui, ci s-a transmis din generație în generație până în zilele noastre. Vaslui a rămas județul credincios memoriei domnitorului care a purtat peste 40 de bătălii, care mai de care mai grele și mai apăsătoare, de unde și zicala cu care urmașii răzeșilor se mândresc nevoie mare: „mâncarea e fudulie, băutura îi temelie.”
Respectul față de țuica de pufoaică, acest produs tradițional recunoscut la nivel internațional, este atât de mare, încât unii localnici erau cât pe aci să dea în altele când au auzit că cu tichetele sociale, de 250 de lei, acordate de guvern, nu mai pot cumpăra alcool. „Păi dacă țuică nu e, nimic nu e”, au strigat dumnealor în cor, siderați când au aflat una ca asta. „Să se șteargă cu ele la cur (cu tichetele, cu ce altceva?) ăia care au hotărât așa ceva”, au fost de părere și megieșele, tovarășe de pahar cu aceștia, nemulțumite și ele la rândul lor de o astfel de tâmpenie!
Ca urmare, s-au strâns cu mic cu mare la cârciuma din sat, exact ca în urmă cu 400 sute și ceva de ani, și au semnat o petiție pe care au trimis-o prefectului, cu rugămintea ca acesta să o expedieze mai departe lu nea Ilie Bolojan: „Noi, urmașii urmașilor lu Ștefan cel Mare și Sfânt, protestăm împotriva acestei discriminări de a nu putea cumpăra rachiu de prune, lichior de căpșunică sau zmeurică pe cupoanele cu care ne-ați învrednicit. Vom lua exemplu unul de la altul și vom vinde acele cupoane, cu PIN cu tot, să vă fie de învățătură de minte pentru altădată”! Pam, pam!
Dacă cu creșterile la carburant, pensii și alocațiile pentru copii a mai scăldat-o într-un fel sau altul, ducându-i cu zăhărelul pe cei ce credeau în alianța toxică PSD-PNL, de data asta nu știu cum se va rezolva problema căci, vorba urmașilor de unchi, veri și cumetrii ai marelui domnitor „noi suntem săraci că n-avem destulă țuică, rom și votcă, nicidecum mâncare.”



