Zis și făcut. Valeriu Stoica le-a răspuns hâtru: „Bă, copii mei, dacă m-ați fi întrebat acum 20 de ani, poate n-aș fi spus nu. Acum, însă…” L-au sunat și pe „dragă Stolo”, care ar fi acceptat, cu condiția să-l consilieze Băsescu. S-au lăsat păgubași și au apelat la Călin Popescu Tăriceanu. Nervos, fostul premier, președinte de Senat și care a ținut cinci neveste (amantele nu se pun la socoteală) i-ar fi luat cu sictir: „Nu v-ar fi rușine obrazului. După ce ați votat ridicarea imunității mele, veniți acum cu chestii de astea.”
Mai, mai să se lase păgubași, să caute candidați în rândul liberalilor de modă nouă, gen Batistuță Sprâncenatu când, unul a spus: „Bă, da pe Căcărău l-ați uitat? De ce nu-l sunați?” Așa era, dar din vina lui, că mai mult stă la Bruxelles decât la București. „Căcărău?”, a întrebat unul nedumerit. „Da, bă, Căcărău. Crin, bă, care a mai candidat în 2009 și a ieșit al treilea după Băselu și «Mihaela, dragostea mea!»” Și l-au sunat, în momentul în care ștergea praful de pe mobilă și se pregătea să dea cu mopul pe gresia din bucătărie. L-au luat pe ocolite, de teamă să nu refuze din start: „Bă, nea Crine, ce-ai mai făcut, dom’le în ultimii zece ani? Cu ce te ocupi, din ce trăiești și pe unde umbli de nu te mai vede lumea la față?”
Chestia asta cu „din ce trăiești, cu ce te ocupi?” l-a supărat rău. Rău de tot. Băiat finuț, atent la orice apropos legat de viața-i personală, le-a dat de înțeles că el nu e unul din ăia care toată ziua freacă menta pe Facebook și Tik Tok, bate bulevardul și stă în barurile din capitala Europei la cafele și bârfe cu unul, cu altul. Și nici ca ăia care au trecut pe la AJOFM să-și încaseze indemnizația de șomaj ori își sună vechii prieteni să-l împrumute cu 50 de lei. Micile economii câștigate din politică, dar mai ales marile venituri ale nevestei, europarlamentar de profesie, îi asigură un trai liniștit.
N-a fost nevoie să fie întrebat de două ori că răspunsul lui a fost prompt: „Acum e ora 10 și două minute. Până după-amiază, dar nu mai târziu de ora 18, vă trimit programul meu de campanie, pe zile, ore, apariții radio-TV, obiective socio-economice, proiecte de țară, cum am de gând să transform grădina de la Cotroceni, să plantez pomi ornamentali, să sădesc petunii, panseluțe…” Cineva de la celălalt capăt al convorbirii telefonice intervine. Neinspirat: „Asta în cazul în care vei ajunge președinte.” Crin, revoltat: „Observație stupidă care nu-și are rostul. Voi de ce m-ați sunat dacă nu sunteți convinși că voi fi noul președinte?”
Chiar așa, don Crin. După zece ani de cantonament, de odihnă și recuperare, matale chiar ești salvatorul. Deocamdată, al liberalilor. Și știi de ce? Că altul mai bun nu au găsit!
