Banii au fost obținuți de echipa primarului Dumitru Ursu, prin PNRR. Din acest punct de vedere, Ursu este unul dintre primarii care s-a zbătut pentru ca orașul lor să arate altfel.
În cazul unui număr de 12 blocuri cu risc seismic, constructorii efectuează lucrări de consolidare, nu doar de termoizolare. Totul pe bani europeni, fără nicio cheltuială din partea locatarilor, mărturiseau reprezentanții administrației locale.
Potrivit spuselor city-managerului orașului Oravița, Lorena Ion, până acum sunt finalizate lucrările la un număr de opt blocuri. În cazul a 57 de unități locative, lucrările sunt realizate între 20 și 90%, iar pentru alte șapte blocuri lucrările urmează să înceapă până în luna aprilie.



