Uite, acum sunt la mare căutare proiectele depuse pentru finanțarea pistelor pentru biciclete. E atât de darnic PNRR-ul ăsta când vine vorba de piste, încât nici nu trebuie să ai nu știu câte biciclete și nici asfalt în toată comuna, ca să ți se aprobe finanțarea. Am un prieten primar care, pe un proiect cu 15 kilometri de piste, ia o căciulă de bani. Ce contează că în sat mai sunt doar vreo două, trei biciclete Tohan, și alea stricate. Ambiția lui e să pună moșii și babele, pardon, seniorii, uitați de lume, să facă mișcare în fiecare zi. Să lase bastonul la poartă și să urce în șaua țoaclei, în timp ce el și ai lui din primărie îi încurajează: „așa tataie, nu te lăsa la ăla din față. Mamaie, mai cu forță, că arăți de parcă n-ai mâncat de o săptămână.”. Ba, mai mult, se gândește să facă o echipă competitivă cu care să participe la concursurile de old boys! Vorbe de încurajare, ca la început. Dar, parcă văd că până la urmă pe pistele astea vor crește părul porcului, coada vulpii, pir, pălămidă, mohor și alte buruieni mono și dicotiledonate.
De ce râzi, Gogule? Nu la fel s-a întâmplat și pe vremea lui Adrian Năstase care în doi ani a umplut satele patriei cu săli de sport? Că a fost nevoie sau nu de ele, Adiță a aprobat construirea lor unde s-o găsit un petec de pământ liber de sarcini: la marginea pădurii, în mijlocul câmpului, în intersecții. Și tot pentru seniori, că ăia tineri erau și atunci, ca și acum, plecați cu joiana la veterinar. Ascultă la mine, dacă Bombonel mai rămânea un mandat la guvernare, n-ai mai fi avut loc de atâtea săli de sport, scoteam campioni pe bandă rulantă, dar așa… Așa, am rămas cu banii aruncați pe proiecte futuriste, cu pirul, pălămida și costreiul.