Pentru oamenii din Măru, comuna Zăvoi, ea a venit într-o vineri după amiază. Nu înainte de furtuna care s-a lăsat din senin peste așezările de pe Valea Bistrei. O furtună de vară, cu fulgere, tunete, vânt, ploaie și tot tacâmul unui fenomen de acest gen. Undeva, deasupra satului Măru, un fulger s-a pogorât din cer și a trăznit un copac. O fi fost mai uscat, mai bătrân, nimeni nu știe. Cert e un singur lucru, de la acel copac s-a aprins pădurea. Nu dintr-o dată, nu în mod violent, ci pas cu pas, suficient să pună pe jar o comunitate întreagă.

Aproape imediat, primarul comunei Zăvoi, Doru Cârdei, a alarmat pompierii militari, a mobilizat voluntarii SVSU și locuitorii (pr cei care au înțeles mesajul primarului că nu e de glumit cu focul). Ghinion, vorba unui fost președinte de țară. Incendiul se manifesta într-o zonă greu accesibilă, pe o pantă cu o înclinație de peste 60%. În această situație, s-a solicitat intervenția unui elicopter militar. Și din nou ghinion. În toată partea de vest a țării, nu exista disponibil niciun elicopter pentru astfel de intervenții. Sâmbătă, la fel. Nici vorbă de elicopter liber. În schimb, au intervenit zece militari din cadrul secției de Pompieri Caransebeș, șase pădurari și zece voluntari din cadrul SVSU Zăvoi. Alături de ei, primarul Cârdei și viceprimarul Gander. Pentru că exista pericolul propagării flăcărilor la gospodăriile localnicilor, a fost adusă și o autospecială de stingere a focului. Cu toate acestea, 15 hectare de pădure a fost grav afectate de incendiu.

Abia duminică în sprijinul celor care luptau eroic cu flăcările a venit și un elicopter, iar de luni, 10 septembrie, numărul pompierilor militari s-au dublat, ajungând la 20, care au reușit să stingă focarele de pe o suprafață de 7 hectare. Marți s-a intervenit cu zece subofițer și un ofițer de la ISU Caraș-Severin, un microbuz, o autospecială de de primă intervenție și comandă (APIC), o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) și patru voluntari ai SVSU Zăvoi. Ieri, pompierii au acționat pentru limitarea și lichidarea incendiului care se manifesta pe aproximativ 8 hectare de litieră și fond forestier. Din păcate, suprafața totală afectată este de aproximativ 50 de hectare.

Miercuri, la orele prânzului, primarul Doru Cârdei oscila între disperare și speranță: „De cinci zile (între timp s-au făcut șase) focul arde întruna. Zi și noapte. Pe deasupra, a mai bătut și vântul. Alta ar fi fost situația dacă ar fi intervenit elicopterul chiar din momentul izbucnirii incendiului. În tot acest timp am ținut în permanență legătura cu toți factorii responsabili, inclusiv cu prefectul Cristi Gâfu. Aseară, flăcările au ajuns aproape de casele și un sălaș pentru animale de la poalele pădurii. Spre cinstea lor, pompierii militari au cărat apa cu rucsacurile, pentru că în zonă nu pot urca mașinile, iar ceilalți au intervenit cu ce au avut la îndemână. Sunt super eroi acești militari. Lor și angajaților SVSU, voluntarilor și pădurarilor, le aduc mulțumirile mele. Fără ei, cine știe despre ce nenorocire s-ar fi vorbit acum.”

La Măru, mâine se face săptămâna de când un fulger a trăznit un copac. O săptămână în care niște anonimi se luptă cu flăcările. Că sunt pompieri, pădurari, voluntari, nici că mai contează. În fiecare zi o iau de la capăt, fără se plângă că le este greu. Și asta pentru că nu o fac nici pentru glorie și nici pentru diplome și titluri, ci pentru salva vieți omenești, animalele și pădurea asupra căreia s-a abătut nenorocirea.




