Potrivit edilului de pe Valea Cernei, Asociația Națională a Stațiunilor Balneare și Balneoclimaterice din România a prezentat în fața conducerii ministerului, a ministrului Bogdan Ivan, problemele majore cu care se confruntă sectorul balnear, dar și posibile soluții pentru revitalizarea acestuia.
„Discuțiile au fost constructive, iar printre temele abordate s-au numărat: Finanțarea și modernizarea infrastructurii balneare; promovarea turismului de sănătate la nivel național și internațional; sprijinul pentru investiții în stațiuni și dezvoltarea de noi servicii atractive pentru turiști.
Băile Herculane, ca una dintre cele mai importante stațiuni balneare din România, are nevoie de o strategie clară pentru dezvoltare sustenabilă, iar astfel de întâlniri sunt esențiale pentru a găsi soluții reale.
Mulțumim Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului si Ministrului Bogdan Gruia Ivan pentru deschiderea față de aceste probleme și pentru disponibilitatea de a lucra împreună pentru viitorul turismului balnear din România!
ANSBBR devine din ce in ce mai unita, ne va da puterea de a duce impreuna balneologia româneasca la nivelul următor.



