În acest sens s-a înscris și întâlnirea pe care primarul Mirel Pascu a avut-o cu reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest din Timișoara.
„Educația copiilor noștri este o prioritate. Tocmai de aceea dorim să atragem bani europeni pentru reabilitarea și eficientizarea energetică a școlii gimnaziale din cartierul Măgura, motiv pentru care recent am avut o întâlnire de lucru cu reprezentanții ADR Vest. La această școală ne-am dori să facem lucrări complexe, de la schimbat acoperiș, geamuri, uși, până la anveloparea termică a clădirii. Acolo condițiile nu sunt dintre cele mai bune, avem și un număr mare de copii și este nevoie de o astfel de investiție”, mărturisește primarul Bocșei.
Tot în cadrul întâlnirii de la ADR Vest, au fost abordate și problemele legate de finanțarea lucrărilor la celelalte obiective.
„Mai avem o grădiniță în Bocșa Vasiova, care este o clădire veche, și vrem, tot așa, un proiect pentru eficientizare energetică. De asemenea, studiem problema și pentru fosta școală generală 2 din Bocșa Montană. Pentru această clădire încercăm să obținem bani printr-un proiect transfrontalier, cu un partener din Serbia, căci pe ADR Vest nu se poate finanța. Nu se poate, pentru că această școală este închisă de mai mulți ani, iar ADR-ul acordă fonduri doar pentru clădiri funcționale. Deci, vedem, vom bate la alte uși pentru acest proiect”, a mai spus primarul Mirel Pascu.




