În replică, Popa spune că afirmația lui Popovici idioată și că, un om responsabil nu ar aduce cuvântul faliment în descrierea orașului pe care se pregătește să îl gestioneze sau în care își dorește să trăiască mai departe.
Noi facem eforturi exact opuse. Noi am făcut evaluare, avem rating de oraș identic cu ratingul național al României. Evaluarea e făcută de agenția Fitch. Dacă agenția Fitch, de la Londra, vine și spune că Reșița este un oraș pe care îl recomandă la investiții, bazându-se pe niște cifre matematice exacte, cum poate să vină un neica nimeni să spună că noi suntem în faliment după 4 – 5 luni de la primirea acestui rating?”, a precizat Popa într-o conferință de presă.
În susținerea afirmațiilor sale, primarul Reșiței a povestit despre o recentă întâlnire avută la București în cadrul căreia o cunoscută agenție de rating de la Londra, spune exact același lucru.
„Acum 3 săptămâni am fost la Bursa de Valori București, într-o prezență selectă, Banca Mondială, Banca Europeană de Investiții, Fonduri de Investii, bănci naționale, Banca Națională a României, și am prezentat emisiunea de certificate verzi a Reșiței. Este prima emisiune de certificate verzi realizată în România la ora actuală! Între 5 și 15 noiembrie se deschide secțiunea destinată exclusiv persoanelor juridice, în speță fonduri de pensii, bănci și așa mai departe. Declarații de genul ăsta, sfârâitoare, nu fac deloc bine orașului. Eu aș sugera oricui face politică să nu facă așa ceva, pentru că nu fac bine deloc!”, a conchis Popa.