Un astfel de sistem de colectare a taxelor și impozitelor locale va duce la creșterea eficienței și a gradului de colectare.
„La propunerea mea, aleșii reșițeni au aprobat încheierea unui contract cu o firmă care intermediază plata taxelor locale, se numește SelfPay. Ideea a venit de la colegii mei de la Taxe și Impozite. Acest sistem se aplică în foarte multe orașe din România, cu care lucrează primăriile. Sunt ca niște bancomate, care sunt puse în diverse locuri din oraș. Ne ajută, ne ușurează munca la casieriile de la Taxe și Impozite, mai diminuăm din oamenii care vin la casierie, și oamenii pot plăti unde vor”, mărturisea primarul Ioan Popa.
Proiectul a fost aprobat în ședința de îndată a Consiliului Local Reșița, din această săptămână.
De reținut că, în prezent, reșițenii își pot plăti taxele și impozitele nu doar la ghișeele specializate ale primăriei, ci și în alte locații, printr-un proiect european, implementat la nivelul primăriei.
„Prin proiectul derulat de noi, cel de digitalizare, de un milion de euro, am relaționat casieriile între ele, astfel încât omul poate plăti oriunde taxele și impozitele locale, inclusiv la grădina zoologică. Când merge în vizită la zoo, dacă vrea, la casieria de la intrare, de unde își cumpără bilet, poate plăti și impozitele pe casă, pe mașină, pe clădire. Și la TUR, în Govândari, poate face asta, și la bazinul de înot”, a mai spus primarul Reșiței.




