E vară, e caniculă la munte, la mare. Săptămâna începe cu o nigeie, continuă cu sărbătoarea unui sfânt din calendar și se termină cu zilele orașului, ale comunei, dealului, muntelui și văilor. Dacă pe plaiurile mioritice am avea culturi intensive de mango, avocado, ananas ori papaya, ar avea și astea zilele lor, pretext numai bun pentru grătare, mici, bere, vată pe băț, linghișpire, petreceri, lăutari și voie bună. Nu mai pun la socoteală pelerinajele la pupat de moaște, la înălțarea unei cruci ori la tăierea tradițională a panglicilor, un ritual la care politicienii nu ar renunța nici dacă i-ai picura cu ceară. Șapte zile din cele șapte ale săptămânei, România lu’ Nicușor cântă și dansează pe ritmuri de torogoată, tobe și muzicuțe. A, era să uit, și de manele. Căci, petrecerile fără manele sunt ca nunta fără lăutari și înmormântarea fără popă.
Mamă n-am unde să fug, că mă vеde țiganii
Mamă n-am unde fug, că vrea ca să-mi ia banii
Na janau mamo, mamo
Te janes mamo, mamo
Na janau mamo, mamo
Te janau mamo, mamo
Când aseară, la Zilele Reșiței, Johny Romano și-a terminat recitalul, invitându-și fanii la un selfie în spatele scenei, în jurul jurul meu s-a făcut gol. Sute de tineri, adolescenți, oameni în toată firea, au zbughit-o ca potârnichile să se pozeze cu Johny al lor. Nu mi-aș fi imaginat vreodată că voi asista la un astfel de moment în care trapaneaua (amestecul de manea și trap) poate produce atâta emoție până și printre oamenii în toată firea. Indiferent că e trapanea sau „muzică țigănească alternativă”, așa cum o numește chiar Johny, „Na janau” reprezintă un nou mod de viață la care românii, mai ales tinerii, aderă cu bucurie din cap până-n picioare. „Na janau” a lu’ Romano face cât toate programele de guvernare la un loc, cât toate promisiunile electorale, cuvântările și asigurările de bine și de bunăstare ale politicienilor.
Văzând reacția de aseară a publicului reșițean, mi-am amintit de filmele indiene de odinioară, alea cu Raj Kapoor. El, desculț, cu pantalonii rupți în cur, cântând în arșița zilei, ei, copiii, în urma lui, zâmbitori și fericiți fredonând celebrul refren: Avaramu, aaa… avaramu…
