Auzi, Gogule, imaginează-ți-o pe tanti Claudia, că așa o chema pe străbunica lor, Claudia Rhedey, la conacul din Sângeorgiu, plivind buruienile din stratul cu ceapă și lăptuci, întinzându-și pe sârmă jupoanele și corseturile, ștergând praful din dormitorul ei, aranjându-se în fața oglinzii imense de la castel, punându-se la punct cu toate știrile mondene din imperiu, cine cu cine s-a mai cuplat, cine a mai divorțat, care s-au mai duelat, fiind la zi ultimele noutăți din modă. Că am uitat să spun, Claudia asta era o femeie pedantă, iubitoare de petreceri, ca orice unguroaică din istorie, și nu scăpa niciun party organizat la Viena. Nu începea un bal fără dumneaei, iar bărbații făceau scurtă la gât de la atâta privit spre ușa pe care obișnuia să intre. Ce mai, un fel de miss al imperiului, ba chiar al Europei din acele timpuri.
Ei, acum înțelegi, Gogule, de ce Charles ăsta al tău o căutat cu tot dinadinsul să ajungă la Viscri? Nu să grebleze pășunea, să ia un leu de la APIA, nu să pună în pământ o fasole, un cartof să aibă pentru iarnă și nici să taie lemne de foc. Îl trage ața, glasul pământului, cum ar veni. Că a visat el într-o noapte un moș, unul cu trăsături de cioban mioritic, care îl îndemna să vină la Viscri, condiție obligatorie pentru a ajunge rege. După modelul Claudiei noastre care, le place unora sau nu, a fost unul dintre artizanii a ceea ce este regatul de astăzi. Căci, fie vorba între noi, fără Claudia lu’ Rhedey, azi poate nici nu vorbeam de moartea reginei căci cine știe dincotro ar fi apărut descendenții lui United Kingdom…