Romi, dragă, era și cazul să pleci în concediu câteva zile. Să te mai aerisești și tu la creier, să te mai relaxezi, să simți că trăiești cu adevărat. Eu te înțeleg, nu e ușor să conduci județul ăsta după ce trei consilieri liberali, Iuda, cum îi alinți tu, te-au lăsat cu ochii în soare și cu buza umflată și au trecut cu votul de partea opoziției. Nu e deloc plăcut ca, ședință de ședință, Crina să-ți toace nervii și ficații, iar de acum încolo să te rogi de el dacă vrei să-ți treacă proiectele. Cum la fel nu e ușor să te cerți toată ziua cu unii, cu alții și să-ți amintești întruna de Mocio, Hurduzeu și Popovici. Mă mir că nu ți-ai luat lumea în cap până acum. Că nu ai ajuns la balamuc. Nu pentru nerealizări, că Dumnezeu ți-e martor, tu ai încercat de toate, dar n-a fost să fie, ci pentru stresul continuu în care muncești de trei ani. Te-ai zbătut ca peștele pe uscat, dar acum a venit vremea să te bălăcești în apele mării.
Puiucule, e bine că ai plecat în vacanță. Pentru o săptămâna, sau cât timp stai acolo, lași toate grijile de-o parte, te bucuri de frumusețile litoralului românesc, îți încarci bateriile că din toamnă te așteaptă un restart administrativ. Și pe bună dreptate, județul ăsta are nevoie de priceperea și inteligența ta. Du-te și te distrează-te. Nu te uita la bani când vine vorba să te simți bine că, vorba aia, tu îi faci pe ei, nu ei pe tine. Vrei să mănânci înghețată pe plajă, mănâncă. Sau cartofi prăjiți și să bei suc din ăla bun. Cumpără-ți tot ce-ți poftește inima. Chiar și vată pe băț și acadele din zahăr ars ori porumb fier. Fă-ți poftele, lasă-i pe alții să bârfească, tu să te simți bine.
Poți să te duci și în cluburi să te distrezi, că de aia ești la mare, însă, Romi dragă, a grijă la paparazzi. Să te uiți bine în stânga și în dreapta, că ăștia dacă află că ai venit la mare, te vor găsi și în gaură de șarpe. Să nu ne faci de rușine ca anul trecut, când ai apărut la toate televiziunile și în toate tabloidele. Du-te, distrează-te, simte-te bine, trăiește intens fiecare clipă, cheamă taxi la plecare să nu vă treziți cu paparazzii după voi. Că ăștia sunt dați dracului. Că nu sunt oricare alt om al muncii aflat în timpul programului de lucru. Nu. Ei sunt în stare să fie pe urmele tale 24 de ore din 24. Pentru ei, orice imagine foto sau video cu tine reprezintă o știre de breaking news. Din asta trăiesc. Din asta își extrag știrile calomnioase și veninoase, fir-ar mama lor a dracu’.
În rest, ce să-ți zic, să ai parte de timp frumos, și la întoarcere să le aduci mici cadouri fetelor de la CJ care nu ajung anul ăsta la mare. Nu mare lucru care să te coste o avere, că și tu ai destule cheltuieli, dar niște scoici și pietricele adunate de pe plajă, cred că merg pentru ca gestul tău să fie apreciat așa cum se cuvine.