Așa pare din depărtare, privind spre linia orizontului însă, cu cât te apropii mai mult de el, își dai seama că olanele stau să cadă, căpriorii de la casă s-or lăsat într-o rână, și, că, oricât s-ar strădui să-și repare mansarda pe acilea, n-are nicio șansă să o facă. De ce? Pentru că boala de care suferă nu are vindecare. Alinare, poate, vindecare nu. Cel puțin în spitalele din județul ăsta. Să exemplificăm, să nu zică cititorul că vorbim a proasta, doar să ne găsim în treabă.
La mijlocul anului trecut, Romi s-a trezit într-o zi în postura lui Hristos, trădat de ai lui: Iuda I, Iuda II, Iuda III, pe motiv de: „m-am săturat, bă, Romeo, de prostiile tale.” Bomboana pe colivă a așezat-o vicele său, Marius Isac, care i-a luat-o înainte ca puiucu’ să-l sacrifice de dragul unui alianțe în CJ cu PMP. Bă, orice om cu scaun la cap sau cu toate țiglele pe casă, ar fi înțeles că dragoste cu sila nu se face, oricâte amintiri l-ar lega de cineva. Pintea haiducul așa a gândit când o fost pus în fața faptului împlinit: „Tu, Mărie, de nu mai vrei să fii a mea, n-ai decât să te muți la Văsălica Ceterașu’ din dosul dealului, că nu-i bai.”, i-ar fi spus acesta lu’ Mărie, sătulă de faptul că haiducul nostru umbla toată ziua în căutare de hoți și techerghei.
Doar că Romică n-a înțeles că nu-l putea ține cu forța pe Isac și, ce credeți i-o trecut prin cap după o noapte de postări pe Facebook. A lipit pe ușa vicelui un anunț cum că biroul acestuia intră în renovare, și l-a trimis pe Isac să-și țină audiențele în subsolul clădirii cu nouă etaje. Când or fost gata lucrările de renovare, să vezi drăcia dracului. Pe unul dintre pereții vopsiți în roșu, a atârnat tabloul PSD-ului, cu cei trandafiri. Să facă mișto de el și de PSD, că de aia e șeful lui.
Ce v-am spus, puiucu’ privit din depărtare, pare cu toate țiglele pe casă. Un fel de varianta masculină a lu’ Xena, prințesa războiului. Cu cât te apropii, cu atât își dai seama că plutașii de pe Bistrița erau dulci copii pe lângă Romi de la CJ.
Domnule, despre gestul de mare caracter al lui Isac niciun cuvânt?