Și după jumătate mileniu de așteptare, iată că roata aia pătrățoasă și urâtă este pe cale să împlinească feedback-ul mult așteptat. Un deziderat la care au visat și pentru care au militat mii de copii care au trăit în acest mirific spațiu carpato-danubiano-pontic, dar care n-au avut curaj să-l revendice până la această generație Pro.
Din toamnă, dascălul va fi la mâna școlerului. El pune note în catalog, iar școlerul va scrie în fișa de feedbeck, să se știe comportamentul profului la ore. Cică pentru o mai bună comunicare, mai eficientă și transparentă cu profu’ de mate, limba română, istorie ori geogra’. În felul acesta, școleru’ îl responsabilizează pe dascălul plictisit la orele de clasă. Zic unii că așa este peste tot în țările din UE și dacă e așa, e musai să ne aliniem și noi la directivele lu’ Frau Ursula von de Leyen. Că doar așa vom avea copii deștepți, harnici și ascultători.
Mă lași? Ce-s, bă, cu prostiile astea? Cum să se tragă, bă, școleru’ de șireturi cu profu’, fie el și de religie? Chiar a ajuns școala bătaia de joc a unora cu mintea odihnită? Ce școală e asta, frate, în care dascălul intră la ore cu teamă, motiv pentru care își măsoară vorbele și pașii, ba chiar și întrebările despre lecție, ca nu cumva școleru’ să scrie rău despre el, iar el să fie urecheat de director?
Unde-s dom’le vremurile cu Amintirile din Copilărie, cu Smărăndița popii care încăleca Calul Bălan și mânca papară de sărea cămașa de pe dânsa? Vremurile alea când nu exista nici „telefonul copilului”, nici linia directă cu școala, ci doar nuiaua și rigla cu trei laturi. Ar fi îndrăznit careva să ridice privirea la dascălul supărat, să reclame la direcțiune nota primită la mate sau fizică, trasul de perciuni ori pedeapsa cu așezatul în genunchi în colțul clasei? Astăzi, copiii ar fi în stare hotărască ce dascălii să le predea, în timp ce televiziunile, una, două, deschid jurnalele cu astfel de știri, la concurență cu cele legate de babe violate, război și crime.
Oare când o fi fost mai bine, atunci când îți respectai dascălii ca pe proprii părinți, ori acum când, în pauză, te uiți la ei și nu știi care e școler și care prof?