Da’ e adevărat Romi că nu tu erai la volan, ci doamna ta, așa cum au post pe Facebook cei de la Vocea Timișului? Acum nici nu mai contează cine o fost. Fapta e fapta, nu mai poți să faci nimic. Ghinion curat, ce să zic. Trei accidente în mai puțin de un an. Prima dată ți-a sărit ție în fața Touaregului CJ nu știu ce animăluț somnambul, de ți-a băgat mașina în service. A doua oară, tot cu mașina CJ și tot cu tălică la volan, a dat peste tine un TIR-ist, iar acu, în Timișoara. Puiucule, parcă ești blestemat, nu alta. Se țin belele scai de tine, că-ți vine să te duci în lumea largă cât vezi cu ochii. Ba, în CJ, ba în particular. După ce n-ai avut zăpadă toată iarna și în CJ e ca la balamuc, vine și necazul ăsta.
Părerea mea, dacă vrei să ții seama de ea, e ceva necurat la mijloc. Eu zic că ar fi bine să te duci la o vrăjitoare să-ți descânte pe un obiect din casă. O vreme ar fi bine să stai mai aproape de Doamne, Doamne. La început, mai o lumânare aprinsă, mai un Tatăl Nostru rostit seara în loc de postările alea cu Popovici, Mocio și Hurduzeu, mai câte un drum la Muntele Athos, ca mai apoi, să te duci să demolezi cabana aia de pe munte, iar în locul ei ridică acolo o monostire, cum alta nu a fost în Banatul de Munte.
Lasă, bă, Robi, nu mai fi supărat. Am văzut că s-a dus dracului planetara, direcția, roata și ce-o mai fi fost pe acolo, important este că sunteți bine, sănătoși, voioși, voinici. Pardon, voioși, nu, dar sănătoși, da. Îți repari tancu’ pe asigurare, iar dacă nu se poate, cumpără altul, că nu te-o făcut pe tine 90.000 de euroi. Acum, ce să-i faci dacă te-au postat băieții pe Facebook și ai atâtea like-uri și comentarii. Asta știu, asta fac. Nu-i băga în seamă, sunt niște cârcotași și frustrați, nimic altceva. Și, ascultă la mine, mai mult rău îți faci dacă pui la suflet toate rahaturile astea! Așa că, capul sus și, tot înainte!