Ion Mocioalcă afirmă că tot ce a depins de partea politică a fost rezolvat din punct de vedere tehnic, astfel încât să existe cadrul legal pentru a se face bugetul în concordanță cu aceste acte normative.
„Este vorba despre majorarea punctului de pensie și a pensiei minime, creșterea alocațiilor și acordarea celei de-a 13-a indemnizații pentru persoanele cu dizabilități. În scurt timp se va finaliza cadrul normativ și pentru ajutorul de 1.200 de lei pentru pensionarii cu venituri cuprinse între 1.000 și 1.600 de lei.
Ordonanțele finalizate la Ministerul Muncii vizează creșterea punctului de pensie cu 10%, de la 1.442 la 1.586 și creșterea pensiei minime cu 25%, de la 800 la 1.000 de lei.
Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2022, alocația de stat pentru copii se stabilește în cuantum de 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 18 ani, în cazul copilului cu handicap și 243 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani”, explică politicianul cărășean.
O altă măsură visează a 13-a indemnizație pentru persoanele cu handicap. Pentru persoanele adulte cu dizabilitate, indemnizația compensatorie va fi valoare de 350 lei pentru persoana cu handicap grav, de 265 lei pentru persoana cu handicap accentuat și 60 lei pentru persoana cu handicap mediu.