Referindu-se la acest moment, senatorul liberal, Marcel Vela, spune că: „Acum doi ani la Băile Herculane, în 11 Septembrie 2020, făceam o promisiune pentru creșterea calității vieții, economisirea lemnului de foc, dezvoltarea stațiunii, realizarea de investiții în toată zona și crearea de noi locuri de muncă în Caraș-Severin.
După ce au fost alocate fondurile și proiectanții au stabilit traseul, apoi s-au obținut zeci de avize si acorduri, de la Ministerul Mediului și alte autorități locale, județene și naționale, astăzi a fost un moment istoric pentru Banatul de Munte.
S-a emis Autorizația de Construire pentru noua magistrală de gaz care cuprinde traseul Orșova-Caransebeș!”
Statistic, se va asigura alimentarea cu gaze naturale pentru aproape 12.000 de consumatori casnici, 136 de instituții publice-școli, primării, dispensare, cămine culturale, cabinete medicale- și 231 de agenți economici din județul Caraș-Severin.
Pe de altă parte, o astfel de investiție se va răsfrânge pozitiv asupra mediului socio-economic al județului. La Băile Herculane, spre exemplu, se vor crea noi locuri de muncă pe perioada de construcție, dar și posibilități de câștiguri suplimentare pentru locuitorii zonei prin atragerea de investitori și valorificarea superioară a masei lemnoase, ridicarea gradului de confort al locuitorilor, atragerea de venituri suplimentare la bugetul statului și la bugetele locale.
Autorizația de construire are o valabilitate de 36 de luni.