Între semnatarele acestei inițiative legislative se numără și deputata de Caraș-Severin, Silvia Mihalcea.
„În următoarea perioadă vom organiza o consultare extinsă, interinstituțională, cu reprezentanți ai Ministerului Justiției, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Public, Ministerului Sănătății, precum și reprezentanți ai societății civile, ai mediului academic, specialiști în drept penal și experți în violență domestică.
Noi, femeile parlamentar ale Partidului Social Democrat, considerăm că este momentul ca România să facă un pas hotărât înainte în combaterea violenței împotriva femeilor. Incriminarea distinctă a femicidului în Codul Penal nu este doar un gest simbolic – este un semnal de responsabilitate, de asumare și de solidaritate instituțională.”, ne-a mărturisit Silvia Mihalcea.





