Silvia Mihalcea consideră că o astfel de manifestare de ținută poate reprezenta o oportunitate pentru mediul de afaceri ce-și desfășoară activitatea în turism, județul Caraș-Severin fiind cunoscut și apreciat pentru frumusețile sale naturale.
Pe lângă promovarea obiectivelor turistice, a bogăției costumelor populare, a gastronomiei locale, la această ediție tradițiile autentice şi multiculturalitatea județului au strălucit prin dansurile Ansamblului Folcloric Bârzava din Reşița, dar şi prin cele ale reprezentanților minorităților sârbe, croate si germane, acompaniați de Orchestra Virtuozii Semenicului. Un element de noutate îl constituie lansarea platformei digitale Herculane Stories ce promovează principalele repere istorice, culturale, comunitare și turistice din stațiunea Băile Herculane.
Proiectul de lege privind instituirea zile de 15 iunie ca Ziua Banatului Montan, pe care l-am inițiat alături de parlamentarii din județ, va contribui la crearea unui brand în jurul conceptului de Banat Montan, care poate fi folosit inclusiv din punct de vedere turistic, pentru a valorifica potențialul extraordinar al județului Caraș-Severin.”, ne-a mărturisit deputata Silvia Mihalcea.



