Până ieri, Alina Stancovici conducea detașat ostilitățile. Cel puțin pe cele de natură mediatică, spre deliciul cititorilor de presă online. Parcă o văd pe domnișoara manager aplecată peste biroul președintelui, cu privire acvilină, șuierându-i printre dinți, ca într-o scenă de film clasic: „Nu îmi e frică de tine, Romeo Dunca… bărbații proști și slabi fug de femeile deștepte și puternice”. 

Și ca scena să rămână memorabilă l-a ironizat ca într-o replică demnă de marea actriță franceză, Michel  Morgan: „Fă-o până la capăt, Romeo, nu te face de râs în fața colegilor și a mentorilor tăi, nu te împiedica în fusta unei femei ca să dovedești că ești președintele Consiliului Județean Caraș-Severin. E trenul tău, nu îl rata! Oricum, altceva nu se vede după tine, așadar măcar aburește-i, chiar dacă nu ești tu locomotiva județului, că ai câștigat pentru moment bătălia cu o femeie că, oricum, războiul nu s-a terminat! Și iată, așa ai făcut și tu ceva și nu ești tolerat în această funcție degeaba!”.

Tare, nu-i așa? La conferința de presă de miercuri, m-aș fi așteptat ca barosanul să răspundă cu aceeași monedă, apăsat și grobian, mai cu seamă că, la un moment dat, i-a spus-o fără menajamente „Hai doamnă că nu ai condus în viața dumitale nici un chioșc de ziare și vrei să conduci un spital.” Între noi fie vorba, nici nu se putea așa ceva, în condițiile în care ziarele au cam dispărut de pe tarabe, iar în Reșița mai sunt două-trei chioșcuri. Surpriză, însă, Romeo Dunca părea din alt film. Din personajul ăla rău și dur din „Terminator” cu care ne obișnuisem până atunci, se transformase subit în personajul cel hâtru și bun la suflet din „Un surâs în plină vară.” Mă așteptam să fi dat din nou cu barda ori cu mucii în fasole, dar n-a fost să fie. Bine, spre deosebire de alte dăți, l-a avut lângă el pe primarul Reșiței, Nelu Tăițelu, care numai că nu i-a zis: „Romeo, stai pe curul tău, aici suntem la o conferință de presă, nu pe Muntele Mic.”

În cinci minute de citire, Dunca a spus ceea ce altădată o făcea într-o oră: „De ce nu s-a implementat programul de monitorizare a programului de lucru al întregului personal din spital? De ce nu a fost schimbat sistemul de achiziție a medicamentelor, sistem care să permită cumpărarea de medicamente cu același conținut, dar mai ieftine? De ce pe fondul sărăciei face achiziții de medicamente în valoare de 5 milioane de euro cu tot cu TVA? De ce nu facem licitațiile pe sume mai mici, astfel încât să le putem repeta? De ce nu a fost informat Consiliul județean, cel care a alocat banii pentru instalația de oxigen de la Staționarul 3, că acolo lucrarea este de proastă calitate; cine a făcut licitația, cine a făcut recepția și cine a făcut plata și de ce a fost aleasă o societate din Severin, care în obiectul de activitate are amenajări de terenuri de golf?

Ptiu, mă uitam la el și nu-mi venea să cred. Mi-am ciupit nasul, urechea, am întrebat colegul, și el uluit. Cine ar fi intrat pe ușă și nu l-ar fi cunoscut, cu siguranță s-ar fi întrebat: „Domnule, ăsta chiar e Romeo Duncă? Așa de calm și de jovial?” Deci, nea Romeo, se poate și așa. Să te și lăudăm pentru faptele bune, dar nu știu cât o să te țină. De aceea, mi-am luat bilet și la următorul film de la matineu, să văd dacă într-adevăr te-ai schimbat sau ieri a fost doar o întâmplare.

Romi, dragă, nu mă dezamăgi, atât îți spun!