15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
stiri resita

Și iată de ce spun asta. Viceprimarul liberal din Berliște, pe numele său Pavel Cornel Simovici, este posesorul unei condamnări cu închisoarea, de opt luni, cu suspendare, ce-i drept, pentru „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.  Respectivul a fost dibuit de polițiști pe când sufla în bășică. Nu mai contează că băuse o bere, două, cinci, o baterie de vin sau o țuică înainte de mâncare. Important e că a fost condamnat. Nu este nici primul și nici ultimul șofer prins băut la volan și condamnat de instanță, însă este inadmisibil ca un condamnat să ocupe funcția de viceprimar. Este adevărat, condamnarea datează din februarie anul acesta, dar nu e nicio scuză pentru cei care l-au ales, pentru că de trimis în judecată a fost trimis în septembrie anul trecut, cu câteva zile înainte de alegerile locale, caz în care cei care l-au ales ar fi trebuit să se gândească că se putea întâmpla orice. Or, ai lui din Consiliul Local Berliște n-au ținut seama de faptul că ar fi putut ajunge la zdup. Dimpotrivă.

N-au gândit-o așa, sau poate nu au vrut să o gândească, iar acum îi fac galerie vicelui când acesta prestează muncă în folosul comunității. Că asta a decis instanța. Vă dați seama, ce încurajări primește de pe margine de la cei ce primesc „socialul“: „Mai cu spor,  domnul vice, țineți sapa cu amândouă mâinile“ „Vedeți că n-ați smuls buruiana aia“ „Apăsați bine bidineaua aia cu var“. Mă rog, chestii de astea educative pe care legiuitorul le impune inculpaților.

Și asta nu e totul, o dată pe lună se duce spășit la primar, cu rugămintea: „Don primar, învoiește-mă și pe mine mâine că trebuie să mă prezint la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunal“. Și nu o dată, nu de două sau de zece ori, ci pe parcursul a doi ani, reprezentând termenul de supraveghere fixat de instanță. Cum să faci, bă, asta ca viceprimar?  Nici la ăia din Bangladesh nu s-are întâmpla una ca asta, darămite într-o țară cu pretenții europene. Băi, nene, asta o fac ăia care n-au treabă cu administrația, nu tu, care trebuie să fii model de cinste și de corectitudine. Cum să te duci, bă, la ăia de la birt să le spui să nu mai bea atâta? Să faci pe lupul moralist. Păi, nu-ți bat ăia obrazul, trimițându-te să cânți la altă masă și să frecventezi programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţiile din comunitate?  Ba te trimit, că pentru asta ai condamnare, nene!

Celor care l-au ales pe Simovici viceprimar, o singură vorbă: Dacă o țineți tot așa, o să-i ajungem din urmă pe nemți peste o sută de ani. Nu e chiar atât de mult, o oră deja a și trecut…

Întrebat fiind cum de ajuns tabloul Veoricăi să fie achiziționat de marele vistier al țării, Mugur Isărescu, Ludovic Orban, fin iubitor de artă, a răspuns  cu o glumiță legată de „vocea și talentul“ celei pe care a schimbat-o la Palatul Victoria. Bă, Ludovic, poți să faci mișto cât vrei, să râzi cât poftești, dar uită-te bine, bă, că deștu’ ăla mijlociu e pentru voi, liberalii. Nu cred că e nevoie să-ți spun ce înseamnă, știi tu mai bine decât mine. Da, bă, e pentru voi. Și dacă te uiți și mai atent la buzele ei de cetățeancă onestă din Videle, vezi ce-ți spune: „La ce mi-o fi trebuit Orbane să știu care e capitala Muntenegrului, că mie mi-e bine oricum. Ție la ce ți-o folosit să știi atâtea, că tot fără servici ai rămas. Noroc cu partidul că îți dă și ție o pâine de mâncat, că altfel ar fi fost vai de curul tău!“

Așa-i? Ați râs de ea de v-ați căcat pe voi când spunea că „reducem democrația“ în loc de birocrație și v-ați ținut de burtă în parlament când ați auzit-o afirmând ca un prim-ministru ce era: „majorările de prețuri s-au diminuat“ și „această dezinformare este pur și simplu o minciună.“ Ce v-ați mai distrat voi pe seama ei, mamă, mamă. Toți, dar absolut toți o credeați tută, de ați ajuns să-l întrebați pe Dragnea, care încă nu prinsese drag de cătușe, gratii și haine vărgate: „Bă, Livache, de unde dracu ați mai scos-o și pe asta, bă?  Altă tută la tine din Teleorman nu ai găsit, bă?“

Da, mon cher, ce să vă fac, dacă ați fost proști și nu ați ascultat-o  când vă tot îndemna „faceți un exercițiu de imagine și puneți-vă în locul meu“. Că uite unde a ajuns tuta tutelor, cum vă plăcea vouă să-i spuneți. Consultant la Banca Națională a României și nu pe vremea PSD-ului, ci în guvernarea liberală, ca să vă ofticați de ciudă, bă! Că asta e România normală a lui Iohannis. Da, da, puteți să râdeți cu gura până la urechi și să faceți mișto cât vreți voi, că tot la mâna Veoricăi ați ajuns cu politicile voastre bancare.

Bre, nea Ludovice, matale ai dreptate, ne-am dat dracului dacă Veorica a ajuns de la sonda de petrol la BNR să-i facă politica lui Isărescu, dar e prea târziu să mai schimbi ceva. Că vorba unui bătrân înțelept pe care l-am întâlnit cândva în viața asta: „Măi, domnule. Eu văd că lumea asta merge într-o direcție greșită, d-ar n-am ce face, trebuie să mă iau după ea.“ Așa și tu, Ludovice, ține-te după Veorica lu’ Dăncilă c-o să-ți fie bine!

Actualul proiect, în valoare de 5.501.839,77 de lei, va transforma fosta clădire a Primăriei Oravița în  Muzeul de Istorie a Culturii Văii Carașului. Acesta va cuprinde 19 săli cu o tematică diversă: preistorie și istorie veche, istorie prefeudală și feudală, istorie secolele XVIII – XIX, multiculturalitate, etnii/etnografie, specificul cărășean în cultura română și europeană, cultură, artă și tradiție, priorități științifice bănățene.

 „Reabilitarea clădirilor monument istoric și includerea acestora în patrimoniul cultural și turistic al zonei reprezintă unul din principalele obiective ale strategiei de dezvoltare durabilă și pe termen lung pe care ni le-am propus, iar transformarea fostei primării într-un muzeu de istorie și cultură este unul dintre ele. Cred că turismul este marea șansă a acestui oraș și de aceea am accesat, împreună cu angajații primăriei, fonduri europene pentru a pune în valoare patrimoniul istoric și cultural pe care îl avem”, ne-a mărturisit primarul Oraviței, Dumitru Ursu.

Lucrările au început în luna mai a anului trecut, având termen de execuție primăvara lui 2021.

La conferința de presă, Dunca a dat frâu liber bucuriei: „Până la urmă, tot cu liberalii noștri a trecut proiectul (așa e, că doar ei au fost în sală) și ceea ce este important, avem unitate, indiferent de ce circulă prin presă (minciuni, ce altceva?), de zvonurile care sunt. Noi suntem aleși de popor să facem ceea ce trebuie, chiar dacă mai avem anumite nelămuriri între noi, suntem uniți și am votat asatăzi cu 17 voturi“. Ce le mai zici, domnule președinte, mai ales chestia aia cu poporul. Parcă ai fi dintr-o „Scrisoare pierdută“, cu patriotismul ăsta local care dă în clocot. Auzi la el: „Noi suntem aleși de popor!“ Ai un talent de a ne aburi, domnule președinte, de nu îți imaginezi. Așa e, aveți unitate, aveți valoare, aveți de toate. În realitate, încerci să ne vinzi gogoși. Gogoși pe care nici măcar liberalii nu ți-i cumpără, darămite dușmanii de clasă.

Unitate zici? Și aia din urmă cu cinci luni când îi strigai lui Dani Surdu față de o sută de oameni că: „Pe tine, din acest moment, nu te mai înghit. Nici nu o să te mai salut când te văd prin Consiliul Județean!“, tot la unitate făcea trimitere? Sau, la asta de acum zece zile? Cum care? La aia cu Vidaicu, country managerul județului, care mixa ultima compoziție, cu dedicație unuia mare din Consiliul Județean? Hai, că o mai pun o dată, dacă ai uitat-o domnule președinte:

„Băi… ce nenorociți sunteți voi, bă. (liberalii, nicidecum pesediștii, asta ca să se știe!) Cum m-ai păcălit tu pe mine… În sânge ne-ați făcut bă, în sânge… “. „Bine că n-am fost azi, bă, (la job) că voi nu ieșeați de acolo niciunul întreg). Și mâine nu vin la lucru, că sunt încă supărat, și până luni să găsiți o soluție să se revină la bugetul ăla, da? Da să nu veniți cu «nu pot, da?» Vă gândiți, vă vorbiți și vă mângâiați puțin în weekend și găsiți o soluție, bun?“

Ce spui, domnule președinte? La unitatea asta făceai trimitere sau la faptul că a trecut proiectul ăla de ieri? Ce a mixat Tinu Vidaicu nu e cu supărare? Așa se tachinează liberalii între ei când se relaxează după atâta muncă? Te cred, ce dracu, suntem oameni în toată firea, nu mai știm de glume?

Don Tinu, te rog, data viitoare mixează ceva cu „vă sparg, bă“ în loc de ce le-ai cântat data trecută, că nu se supără nimeni. În PNL e unitate, armonie și nicidecum frecușuri ori monotonie ca la alte partide! Așa te vreau, don Tinu, mixează-le-o când le-o fi lumea mai dragă!

Iată că lucrurile încep să se schimbe, conducerea primăriei, prin Direcția de Întreținere a Patrimoniului,  intervine în aceste zile pentru a reface rigolele de pe marginea drumului care leagă municipiul de Caransebeș, și pentru a îndepărta vegetația crescută ani la rând în mod necontrolat. Însă lucrul cel mai important este că administrația locală a dat undă verde demolării construcțiilor ridicate fără autorizație.

„Este inadmisibil ca, la nici măcar un metru de un drum național, unele persoane să ridice construcții ilegale. Pe lângă problema de estetică pe care orice om civilizat o observă la poarta de intrare în oraș, există și un adevărat pericol în cazul unor accidente. Nu degeaba este interzis prin lege să construiești la distanță de minim 10 metri de un drum național, chiar dacă terenul este proprietate privată. Astfel, îi rog pe cei care se știu în astfel de situații să înceapă să își desființeze construcțiile ilegale. În perioada următoare o să facem controale pe această temă și, chiar dacă acest demers nu este unul care are ca scop aplicarea de amenzi, cei care nu respectă legea vor plăti“, ține să precizeze primarul Ioan Popa.

În nouă luni, Romeo Dunca a reușit să ne arate partea hâdă a lumii politice, una mânată de ambiții și interese personale și de grup. În nouă luni, Romeo Dunca s-a certat cu toți cei care nu-i împărtășesc gândurile, ideile, apucăturile. Pentru el, toți sunt șmecheri, trântori sau hoți. Doar el și ai lui – o mână de oameni mânați de aceleași interese de grup – sunt responsabili, cinstiți, drepți, harnici și vizionari. Restul sunt doar cârnați, niște neica nimeni care merită călcați pe cap.

Și tot de nouă luni, duce un război împotriva presei. Împotriva ziariștilor care îi atrag atenția, atunci când sare calul. Și o face cu jigniri, cu insinuări, de parcă s-ar trage de șireturi cu ăia cu care cutreieră potecile munților ori cu șoferii de pe TIR-uri. Sigur, nu sunt mulți pe care îi are în vizor tot timpul. Puțini, dar combativi care știu că „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile“. Așa scrie în Constituția pe care, m-aș mira ca Dunca s-o fi citit. În schimb, ălora, care îl perie toată ziua, îl fac frumos și deștept în articolele lor, le cumpără tăcerea, promovându-i în organismele Consiliului Județean.

E treaba lui ce face și chiar mă distrez văzând un astfel de comportament, singurul capitol la care Sorin Frunzăverde  l-ar fi invidiat, însă, sub nicio formă nu pot să fiu de acord cu derapajele impardonabile la adresa colegilor mei. Așa cum apare în ultima sa postare pe Facebook: „Sa treceți pe la CJ mâine dle Stanciu (Dani Stanciu, Express de Banat, n.r.). O sa las la portar 500 lei pt dumneavoastră. Poate ma scutiți de astfel de penibilitati…Si pe mine si pe cititorii dv“, insinuând că acesta e motivul pentru care se scrie rău despre el.

Domnule Dunca, chiar ești nesimțit? Crezi că un om întreg la cap poate să gândească în halul ăsta? Sau ai  impresia că toți suntem niște puțoi care nu înțeleg să nu se mai pișe contra vântului (liberal)? Sunt întrebări și nicidecum insinuări, dar, atenție, vezi că nu te adresezi șoferilor din parcare, ci unor ziariști care „ׅau fumat“ destui politicieni-păcălici. Fă glumițele astea cu cine vrei tu. Cu consilierii pe care i-ai adus de la Timișoara, cu prietenii de pahar, nu cu colegii mei. Pe ei lasă-i să-și facă meseria, că-i mai bine așa. Cred ai întrecut prea mult măsura, e timpul să devii responsabil, să ne arați ce poți. Nu te mai da balenă în lighean și nici buricul pământului. Că nu ești. Să-ți fie clar.

Sfatul meu e, să iei mâna de pe presă și să-ți vezi de ciorba matale, până nu se răcește!

„Ce mare brânză a făcut și Brian ăsta de îl tot ridicați în slăvi de parcă ar fi câștigat primăriile din Reșița și Caransebeș sau, măcar pe cea din Bocșa.“ Băieți, aveți perfectă dreptate. Ce mare scofală să ajungi primar de Măureni. O comună în care fiecare știe ce mănâncă fiecare la micul dejun, prânz și cină. Dar eu vă întreb, oare de ce alți candidați liberali nu au obținut procentajul lui? Hai, nu chiar de 92 virgulă nu știu cât la sută. Și nu la Reșița ori Caransebeș, ci pe la Herculane sau la Oțelu Roșu, pe unde scorul a fost cum a fost? Să nu mai vorbim de Moldova Nouă unde a fost nevoie de mânării ca să-l scoată pe candidat primar. V-ați întrebat de ce Brian Filimon este atât de iubit de localnici? De ce oamenii de la el din comună l-au votat aproape în unanimitate? Că dacă stăm și ne uităm bine, la Măureni nu sunt doar liberali, sunt și useriști, pesediști și pemepiști, însă toți l-au votat pe Brian, de parcă ar fi fost vorbiți între ei. Dacă tot e să vă întrebați, duceți-vă la Măureni, plimbați-vă pin comună în sus și în jos și o să vă dați singuri răspunsul.

Acum este chemat să reprezinte partidul în competiția electorală de la Bocșa. Asta dovedește două lucruri: fie că PNL nu are un candidat de Doamne Ajută pe care să se bazeze, ceea ce nici nu e de mirare, fie că Marcel Vela vrea să fie sigur că va câștiga primăria.  Ca să respectăm adevărul, ambele variante sunt valabile. Pe de-o parte, este trist să vezi că Marele Partid, care ne conduce pe noi toți, este nevoit să facă una ca asta, iar pe de altă parte ne arată respectul și popularitatea de care se bucură primarul din comuna cu biserică renovată, drumuri asfaltate, dispensar ca de oraș și teren de fotbal cu nocturnă. Or, acest lucru nu ține nici de ideologie, și nici de programele de guvernare mincinoase, ci de om. De omul Brian Filimon, cel care ar putea să stabilească o performanță rară în ale administrației locale, aceea de a deveni, într-un singur mandat, primar în două localități diferite.

Iar dacă va reuși asta, Marcel Vela ar trebui să-l aibă în vedere pentru alegerile din 2024 de la șefia Consiliului Județean!

În opinia senatorului de Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, guvernarea actuală este una cinică, mincinoasă, pentru că ascunde adevărul despre pandemie.

„Parlamentarii Puterii și-au bătut joc de oameni și au votat împotriva constituirii comisiei de anchetă privind datele din pandemie, despre care chiar unii de-ai lor spun că sunt falsificate. Astfel, parlamentarii Coaliției PNL-USRPLUS-UDMR admit cu cinism că guvernarea lor este mincinoasā și, cu premeditare, ascunde adevărul“, este de părere senatorul PSD.

Este adevărat că Dan Barna susține că nu e nimic adevărat, că n-a primit nicio înștiințare pe această temă de la DNA. Că a aflat din presă, cum că s-ar fi ales cu un dosar în urma sesizării Departamentului de Luptă Antifraudă.  Da’ cine-i prostul să recunoască că așa e? Că a greșit într-un moment de rătăcire din viața lui, de uluială sau mai știu eu ce? Credeți că Dragnea, Radu Mazăre sau chiar Adrian Năstase au declarat altceva atunci când numele lor apăruseră cu majuscule în ziare? Aiurea! Din prima nu recunoaște nimeni că a făcut sau a dres. Nu. Toți se dau inocenți și fete mari. Toți pozează în porumbeii lu’ pește prăjit.  Abia după ce apar comunicatele de presă de la Parchet încep să-și amintească de una, de alta. Mai slabi de înger, unii își aduc aminte și de laptele supt  la sânul mamei. Dar la început așa sunt toți. Îl iau pe „nu“ în brațe și o țin așa până obosesc. De unde știu? Hai, bă, ce dracu, în 30 de ani de gazetărie nu am văzut unu să zică altfel. Toți spuneau la fel. E drept, cu alte cuvinte, dar cu fondul problemei același.

Acum, să fim cinstiți. La Barna totul este în fază de uluială, chiar și pentru el. O știre aruncată în presă (cu siguranță că nimic nu e întâmplător pe lumea asta) nu înseamnă mare lucru. Funcționează prezumția de nevinovăție la fel ca în cazul lui Dragnea, Năstase și Mazăre. Că va începe sau nu urmărirea penală, că se vor înmulți drumurile la Parchet, vom vedea. Ce este sigur, cu toată prezumția de nevinovăție, de acum înainte, cel puțin pentru PSD, Dan Barna nu va mai fi doar vicepremierul României, ci calul de bătaie al lui Ciolacu și al celor de lângă el. Iar asta nu va fi bine când USR se va prezenta peste trei ani în fața alegătorilor.

Așa că, pregătiți-vă, măi băieți, de un nou spectacol mediatic, cu și despre politicieni cu probleme penale, capitol la care România stă al dracului de bine!

Apropos de Peneș Curcanul, generația asta, absolventă de școală online, o fi știind pe la ce echipă de fotbal au jucat Peneș ăsta și cu ceilalți nouă pretenari cu care a plecat din Vaslui? La echipa lui Porumboiu? Da de unde. Dacă nu ați învățat la școală, degeaba vă chinuiți că nu veți ghici în vecii vecilor. La urma, urmei, nu-i vina ei că nu știe. Și poate că are dreptate să fie așa. Cât timp președintele Iohannis nu s-a învrednicit să transmită poporului un mesaj de Ziua Independenței, ce pretenții să avem de la tinerii care abia așteaptă să termine liceul, să o întindă în Europa? E adevărat, cu sau fără mesajul neamțului de la Cotroceni, ei tot vor pleca la Paris, Londra sau Germania, doar că era vorba de bun simț. Un bun simț pe care nu-l mai găsești astăzi nici măcar la președintele României, darămite la acești cațavenci ai politichiei dâmbovițene.

În schimb, Klaus(ică) n-a  scăpat din  vedere Ziua Europei. S-a antrenat asiduu pentru un discurs pe măsura aspirațiilor sale europene, a transpirat în cantonamentul de la Săftica și s-a trezi cu noaptea în cap în ziua de 9 mai. Ar fi fost în stare să vorbească ore în șir, fără să obosească sau să-și dea seama că ne plictisește cu calmul și maximele despre reziliență, incluziune, echitate și câte și mai câte chestii de astea pe care românul abia așteaptă să le audă din gura președintelui. Și știi de ce? Pentru că de fiecare dată când președintele vorbește așa, noi toți trăim iluzia că ne aflăm pe drumul cel bun. Al bunăstării și prosperității. Că înainte de a fi români, suntem europeni pe plantațiile de șparanghel și căpșuni ori la șters babe și moși la cur.

Și ne mândrim cu asta tot timpul, dar mai mult și mai mult de Ziua Europei, atunci când Klaus(ică) ne îndeamnă să fim în rând cu lumea. Cea europeană, natürlich!