Ce dracului, am pretenții la matale, ești om în toată firea și nu copil fără minte. Te cerți și te contrezi cu toți. Ai început cu ăia din Consiliul Județean de la care ai luat șefia – Hurduzeu, Popovici și Nedelcea, ai continuat cu ai matale de la Direcția Județeană de Drumuri, cu primarul din Turnu Ruieni, cu Horațiu Buna, vecinul de pe Muntele Mic, apoi te-ai luat de Dani Stanciu de la Express de Banat, de mine. Păi se poate să te iei de toți? Hai, treacă, meargă, noi, ăștia de care ți-am zis, îți vrem răul, dar văd că mai nou te dai și la „civilii“ care îți comentează postările. La domnul acela care a îndrăznit să îți reamintească ce ai promis în campanie legat de o construcție abandonată, devenită focar de infecție. Omul știe ce spune și chiar dacă nu știe ori ți se pare că e de rea credință, nu ai cum să-i răspunzi la mișto: „Am vb acum câteva luni și e dărâmata deja (construcția, n.r.) iar dv cu un pic de obrăznicie mă certați pe internet? Pai se poate ? Sunteți om serios??“
Chiar așa. domnule care ești, dumneata nu ai altă treabă decât să te legi de domnul președinte? Eu știu că te deranjează chestia aia din potecă, dar cine te pune să treci toată ziua pe acolo? Și dacă treci, întoarce și matale capul, uită-te după altceva! Nu vezi că o cauți cu lumânarea?
Lăsând gluma la o parte, mă întorc la domnul Dunca. Ce-i asta, domnule președinte? În mahala se vorbește așa sau, cel puțin, așa era pe vremuri, dar aci, în piața publică a Facebook-ului, nu. Chiar dacă ești în vacanță sau în timpul matale liber. Cum poți să-i spui unui om, era să zic conjudețean, dar mi-am amintit că matale ești de-al altora, nu de-al cărășenilor, că e un pic obraznic? Să-l întrebi dacă e serios sau nu, pentru că și-a permis te „certe pe internet“. Chiar așa să fi fost, nu aveai dreptul să-i vorbești astfel. Ai grijă că, încet, încet, ți-i pui pe toți în cap. Și n-ar fi nimic asta. Că nu-ți pasă de ce cârcotesc unii și alții, e treaba matale, dar vezi că faci rău partidului și mai ales lui Marcel Vela. O fi don Marcel răbdător, înțelegător și cu frică de Dumnezeu, dar te asigur că într-o bună zi i se va umple paharul și va lăsa bunătatea la o parte. Va pune piciorul în prag, că nu va accepta să fie beștelit de șefii lui de la București pentru cum te cerți cu oamenii, și îți va tăia macaroana. Și, atunci, nu o să te văd bine. Parol! Să nu spui că nu te-am atenționat. Prietenește. Aș putea chiar să te consiliez pe tema relațiilor interumane, dar nu mă bag. Ai destui pe lângă matale care pot să o facă.
De aia zic, profită de soare, de mare, de ocean, de plajă, bagă o înghețată, o nucă de cocos, câte un cockteil răcoritor de trei ori pe zi și nu te mai strufoca atât cu scrisul. Nu vezi că oamenii sunt răi, ce naiba!
După alegerile din toamnă am crezut că te-ai dat la fund pentru că la pretențiile care te-au animat de-a lungul anilor, funcția de simplu consilier local părea de-a dreptul umilitoare pentru unul ca tine, asta în condițiile în care, grație PSD-ului, te-ai tot lins pe dește de mierea din borcanul Puterii. Dar cum partidul nu mai este la guvernare, iar Luminița face și ea ce poate, te-ai mulțumit și cu atât. Altul în locul tău s-ar fi dat la o parte. Era o chestie de mândrie, ca de la funcțiile alea ocupate pe la Timișoara și București să ajungi un amărât de consilier local.
Tu nu ai ținut seama de asta, dovadă că zilele trecute te-am simțit din nou la butoane. Ce-i drept, nu baș în prima linie, ci ca viceprimar la Bocșa. Un viceprimar de conjunctură, dar decât nimic, bun și atât. Mai apoi, am văzut o declarație de presă. Că te-ai hotărât, împreună cu un alt consilier, să deblochezi lucrările, proiectele, orașul să muți dealurile din loc. Bag sama, dacă ați avea munți i-ai muta și pe ăștia.
Interesant, ce să zic. Ai ieșit din hibernarea politică și, dă-i și luptă cu tot răul din Bocșa. Nu trebuie să fii deșteptul lumii să-ți dai seama că s-a trezit în matale instinctul ăla de politician grijuliu, căruia îi pasă de viața concitadinilor săi. Te duci pe șantierele deschise de Cismăneanțu, iei act de cum se lucrează acolo și te revolți: constructorul își bate joc de lucrări, dar de acum, gata, îl pui cu botul pe labe. Cobori milităria din pod, că de asta ești cine ești în primărie, nu-i așa? De mâine, nici iarba nu va mai avea voie să crească ca până acum. Personal, o să ai grijă de toate astea, nu? Ce dracului, să știe lumea că te-ai reîntors, nu doar cu fizicul, ci și cu vorba și fapta, în primărie.
Frumos, nimic de zis, dar până acum de ce nu ți-o fi păsat de toate astea? De străzi, de gropi, de trotuare, de iarbă, de lună, de stele, de cai verzi? Că nu prea te-am auzit în lunile din urmă să comentezi ceva. A, nu s-a pus problema unor noi alegeri la primărie? Așa e, de ce să-ți fi răcit gura de pomană? Dar acum merită să vii în față. Nu? Doar, doar o ieși ceva din povestea asta cu alegerile care nu se știe când se vor ține, dar e bine să faci totul la timp căci, vorba aia: cine se școală de dimineață…
La Reșița, anul acesta, Târgul de Primăvară, sau de Paști, cum vreți să-i spuneți nu s-a numit ca și până acum, organizatorii i-au dat o denumire europeană: Spring Time, și s-a ținut în Piața Mare a Municipiului. Nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă l-ar fi lăsat cu vechea denumire. Probabil nu ar fi fost în trend cu vremurile pe care le trăim. Sau, poate, ar fi fost deranj mare pentru oscioarele urechilor noastre scărița, ciocanul și nicovala căci, una e să spui în engleză, Timpul Primăverii, și alta în graiul lui Tata Oancea. Alte vremuri nenică, alte pretenții. Măcar cu asta intrăm și noi în Europa pe ușa din față. Și a fost bine, frumos și reconfortant. Douăzeci de mii de flori, sigur, nu pe numărate, o machetă a unei locomotive de epocă, muzică, distracție, ateliere de lucru, pardon, workshopuri, tombolă. Ce mai, ca la târg, pardon, la Spring Time. Organizatorii au fost de nota 10!
Sigur, s-a găsit câte un moftangiu să se întrebe, că de ce în Piața Prefecturii și nu în Govândari, în Parcul Tricolorului, ca să dau un singur exemplu. Ei, asta-i bună! Păi cum să organizezi recitaluri de muzică de cameră în Govândari? Voi sunteți normali la cap? Sau, de harfă ori de alt instrument de orchestră simfonică? E chestie de educație muzicală, de cultură, erudiție în adevăratul sens al cuvântului. De obraz subțire, de menuet, de polkă și de capricii, muzicale bineînțeles. La urma-urmei, vorbim de artă. Să fim serioși, pentru ăia din Govândari se potrivesc recitalurile de torogoată cu muzicanții lui Benga ori suitele de dansuri de pe Valea Bistrei cu dansatorii lui Meri Aghescu. Muzică și distracție ca la hora satului, ca la nedeia de la Câlnic. Să nu încurcăm borcanele, mon cher, pe cele cu lumea bună, cu cele din lumea de cartier.
Care lume bună? Păi, aia din partea de sus a orașului, pentru care concertele simfonice din ultimii ani au devenit o obișnuință, prilej pentru snobi și fandosiți de a-și etala cunoștințele despre Brahms, Șoștakovici și Liszt. Govândariul e pentru ăștia de la țară, fani Dragana Mirkovici, Irimică, Camelia Ceocu și Lepa Brena. Altfel spus, ei cu Spring Time, noi, cei de la țară, că și eu locuiesc în Govândari, cu ălea trei chioșcuri din Piața Tricolorului, care stau să cadă la prima pală mai serioasă de vânt.
Și ce e rău în asta? Păi, nu e, depinde doar din ce punct de vedere privești problema: a domnului de la oraș ori a mojicului de la țară?
În urmă cu treizeci de ani, în fiecare zi număram TIR-urile venite cu ajutoare din Europa. De la două, trei la început, la fără număr mai târziu. La vremea respectivă nu conta că era vorba de alimente, haine, medicamente, mobilier pentru casele de copii ori aparatură medicală. Păream atât de săraci, sau poate alții aveau grijă să transmită lumii lucrul ăsta, încât nu ne mai uitam la ceea ce găseam în sacii plini cu haine și mâncare. Pe de-o parte slăveam Occidentul pentru generozitatea lui, iar pe de altă parte, trăiam umilința la care era supusă o întreagă națiune. În timp ce unii deplângeau situația în care ajunsesem, alții s-au îmbogățit de pe urma acestor ajutoare din care ei făcuseră o afacere.
Toate astea se întâmplau în vremurile în care ne redescopeream identitatea europeană, sau cel puțin așa ne amăgeam și imaginam, de parcă până atunci trăisem în alt colț de lume. Spun asta pentru că, iată, la treizeci de ani de la Revoluția din decembrie Occidentul continuă să vină spre noi cu TIR-uri încărcate cu ajutoare. Ce e rău în asta, veți spune? Nimic, la prima vedere. Dureros, dacă stăm și gândim că lucrurile nu s-au prea schimbat. Că, sub o formă sau alta, sărăcia a rămas, dovadă că ăștia cu ajutoarele nu se duc spre Ungaria, Cehia sau Polonia, ci spre noi, săracii Europei de atunci și de acum.
În astfel de condiții, nu poți să nu te întrebi: Ce ai făcut tu stat român în tot acest timp? Cu ce ți-ai umplut timpul ăsta în care rudele tale bogate din prin alte părți s-au mișcat și nu au stat degeaba? Ce ai făcut? Îți spun eu, nimic sau aproape nimic. Te-ai căciulit în fața ălora care ne trimiteau mii de TIR-uri cu vechiturile care ne-au umplut magazinele. Te-ai bucurat că nemții, franțujii, batavii și vikingii au avut grijă să-ți doteze creșele, căminele de bătrâni și casele de copii cu mobilier pe care ei oricum îl aruncau. Ai fost încântat că ți-ai văzut femeile și bărbații pe plantațiile altora și la șters curul moșilor și babelor. Ne-ai aburit cu comunicate de presă, mulțumind în stânga și în dreapta, invocând mereu și mereu greaua moștenire a trecutului. De fiecare dată te-ai scos cu Ceaușescu și regimul lui. Asta ai făcut. În treizeci de ani nu ai fost în stare de mai mult. Ai preferat să stai la mila ălora la care visam în 90, să ne înveți și pe noi să întindem mâna și nicidecum să face ceva pentru noi.
Cum să nu-ți vină dracii, să nu-ți ieși din pepeni când vezi că la noi anii tot trec și nu se întâmplă nimic bun? Să te uiți cum alții, de pildă cei de la asociația daneză „Dansk International Hjaelp“ îți trimit și acum ajutoare umanitare, pentru că văd că tu, stat nu ești în stare pentru bolnavii din Spitalul Județean de Urgență Reșița să cumperi niște pijamale, câteva lenjerii de pat și saltele cu huse impermiabile. Să nu mai vorbim de aparatură medicală. Nu ești în stare de nimic.
Repet, nu este rușinos și nici rău că românii din Danemarca, și nu numai ei, ne trimit ajutoare, însă ce este prea mult strică. De treizeci de ani tu, stat român stai mereu cu mâna întinsă și nu e bine. Niciodată nu ai avut curajul și decența de a pune piciorul în prag și să spui: Ho, până aici! Și atunci ne mirăm că în sacii cu ajutoare găsim în continuare izmene și chiloți, pungi cu orez și cutii cu macaroane!
Vicepreședintele Ovidiu Rădoi spunea că nu se pune problema de o sumă suplimentară, alta decât cea inițială de un milion și jumătate de euro, ci de a face dovadă partenerilor – Primăria Timișoara, Consiliul Județean Timiș și Primăria Reșița – că există resurse pentru suportarea acesteia.
De aici și până la discuții contradictorii nu a mai fost decât un singur pas, social-democratul Ioan Crina a abordat problema din perspectiva situației financiare la zi, a problemelor cu care se confruntă Consiliul Județean, în timp ce liberalul Ioan Cojocariu a marșat pe prioritizarea investiției, făcând trimitere la istorie, la momentul în care parizienii erau indignați de construirea Turnului Eiffel, el fiind privit ca aducător de necazuri. Concluzia lui Cojocariu: „Cu toate nemulțumirile de atunci, astăzi Turnul Eiffel este emblema Parisului.“
„Practic, nu ați avut bani pentru studiul de fezabilitate la trenul ăla SF. Să se înțeleagă bine, prin această hotărâre alocați niște bani pentru așa ceva“, a tras concluzia Ioan Crina.
Vicepreședintele Rădoi, care a condus ședința în locul lui Romeo Dunca, a recunoscut că așa stau lucrurile, însă a precizat că s-au găsit câteva soluții pentru a plăti studiul de prefezabilitate.
„Când spun de științifico-fantastic mă gândesc la condițiile actuale. Noi împărțim un milion și jumătate de euro la toate drumurile județene, 860 de kilometri, și dăm o cotizație de un milion pentru un tren care nu știu când se va realiza. Eu nu sunt împotriva realizării lui, ci spun că el este ceva de domeniul SF în condițiile noastre de acum. Mergeți domnule Cojocaru la Caransebeș, mergeți și pe Valea Carașului, mergeți până la Vrani și explicați-i oamenilor că noi facem tren de 400 de milioane de euro și nu suntem în stare să le facem drumul de acolo. Sau să le alocăm niște bani pentru așa ceva. Aceasta e problema. Facem și calea ferată, și trenul SF, dar înainte haideți să facem și drumul ăla. Cetățeanul care locuiește acolo să trăiască și el liniștit, salvarea să ajungă la timp. Astea sunt problemele noastre și nu să gândim științifico-fantastic. Cunosc tehnologia cu trenul cu oxigen, este frumoasă povestea, însă noi nu suntem în stare să facem un drum“, a concluzionat Ioan Crina.
Bunăoară, deputatul liberal Jaro Marșalic. După treizeci de ani petrecuți în sala de operație, după alți douăzeci de politică a venit vremea ca domnul doctor chirurg să-și odihnească puțin oasele șezutului. Și poate să o facă liniștit în cei patru ani pe care îi va petrece în stațiune, pardon, în Parlamentul României. Începutul este promițător: O singură luare de cuvânt, de fix 31 de secunde, la depunerea jurământului de credință față de țară și popor, și două propuneri legislative. În teritoriu, nu l-a mai văzut nimeni la față, cu sau fără mască. Nici măcar presa, pe la vreo conferință, cu atât mai puțin pulimea pe care a aburit-o în campania electorală.
Păi, se poate domnu’ Jaro? Ce zic ăia de la București, uite domnule pe cine a trimis Vela în Parlament! Il faci de râs pe domnul ministru? De vorbe de astea ar avea nevoie partidul se contrează cu ăia din USR? Ș-apoi, să nu te aud spunând că ești la primul mandat, că ai emoții la microfon, că nu ține. Pe bune. Și nici cu lipsa subiectelor nu te poți scoate căci, slavă Domnului, Vlăduț de la Sănătate v-a oferit prilejul să dați în el din toate pozițiile. Mai ales matale, care ai expertiză în domeniu, nu ca el. Sau măcar să te fi întâlnit cu presa, așa cum îi stă bine unui parlamentar.
Un alt exemplu. Attila Kelemen. N-ați auzit de el? Nu vă acuz cu nimic, pentru că domnul respectiv e născut în județul Hunedoara unde, a copilărit, s-a maturizat și s-a format profesional. Prin redistribuire, după principiul „să dăm țării câți mai mulți parlamentari“ a ajuns deputat UDMR de Caraș-Severin. Sincer, nici eu nu l-aș recunoaște dacă l-aș mai vedea. L-am întâlnit o singură dată, la o conferință de presă, când s-a încurcat în știință, nereușind să enumere orașele și municipiile județului pe care îl reprezintă cu cinste în județ. Asta se întâmpla în urmă cu patru luni, poate că între timp, le-o fi învățat.
În Parlament nu e prea mare lucru de spus: o luare de cuvânt, aia de 31 de secunde, și cinci propuneri legislative. În rest, liniște și pace. La cei 34 de ani ai săi l-aș fi văzut mai combatant, mai incisiv și, de ce nu, autocritic cu propria-i persoană. Să se fi întâlnit cu ziariștii și, chiar dacă nu ar fi avut nimic de transmis electoratului, să ne fi împărtășit din impresiile sale despre București, despre frumusețile patriei întâlnite în drumul de la Deva până la București și înapoi, despre cantina Parlamentului, despre condițiile de cazare ori măcar să ne povestească despre bucătăria maghiară, dacă la ei se mănâncă drob sau ciorbă de miel dreasă cu ou și leuștean, că tot vine Paștele nostru.
Atilla bacsi, dacă vrei să nu ne stricăm prietenia, fă cumva ca pe viitor să nu se mai întâmple una ca asta. Nu trebuie să promiți, ci arată-ne că-ți pasă de noi.
Ovidiu Sârbu a lucrat timp de două decenii în mediul de afaceri, respectiv infrastructura de transport și construcții civile. Nu este străin nici de administrație, fiind angajat la un moment dat în Primăria Timișoara, iar de aici, timp de aproape doi ani, și-a desfășurat activitatea în cadrul Ministerului Transporturilor, având rang ministru secretar de stat.
Anul trecut și-a încercat norocul în politică, înscriindu-se și conducând filiala Timiș a Re:START România. Mai mult de atât, a candidat pentru funcția de primar al Timișoarei. A fost o experiență inedită, din moment ce a obținut doar 186 de voturi.
Ultimul gest de acest gen este unul de-a dreptul creștinesc. Săptămâna trecută, deci, în sfântul Post al Paștelui, a angajat-o pe Luminița Jivan pe funcția de șef de cabinet. Care Luminița Jivan? Câte Luminițe cunoașteți în județul ăsta, în afara celei de la capătul tunelului? Așa, Luminița de la PSD. Pardon, fostă la PSD. I s-a făcut milă de ea și i-a dat o pită albă să mănânce. Poate mă întrebați: „Cum dracu vine asta, bă? Nu Luminița asta zicea că «PSD este singurul partid care i pasă de soarta țării?»“ Ba, da, și ce-i cu asta? Credeți că o doare gura să spună mâine, poimâine același lucru despre PNL? Să fim serioși. „Bine, dar are și două dosare penale, în unul e trimisă în judecată“. Mare scofală! Ar fi fost mai rușinos dacă nu ar fi avut. Așa că, terminați cu prostiile, uitați-vă la declarația ei de avere de la sfârșitul mandatului de parlamentar și veți vedea că e mai săracă decât voi: nu mașină, nu bani în bancă, nu vilă, nu casă de vacanță.
Gata cu bășcălia asta ieftină și ră revin la gestul creștinesc de care vorbeam. Cum să angajezi, bă, la cabinetul președintelui CJ pe cineva care are dosare penale? Cum? Asta ca asta, dar cât e peneleul ăsta al vostru de mare, n-ați găsit, bă, pe unul mai bun ca să-l consilieze pe Romeo Dunca? N-ați avut și voi pe unul mai de Doamne Ajută de a fost nevoie să vă rugați de un pesedist? Și încă ce pesedist! Vai de curu’ vostru de liberali, dacă ați ajuns să vă învețe Luminița Jivan ce să faceți, cum să atrageți bani.
Nea Marcele, nu zici nimic? Taci? A, am uitat că nu te bagi în ciorba lui Dunca. Matale te facă că dirijezi orchestra liberală, nimic mai mult. Dar, bre, nu-ți mai amintești de ce-ți spunea de la obraz Luminița, salvatoarea județului, în urmă cu doi ani? Îți amintesc eu, stai liniștit: „Situația pe care o traversează acest județ nu a fost în niciun caz opera sau creația desăvârșită de aceștia, ci este suma acțiunilor tuturor decidenților care s-au aflat la conducere în ultimele trei decenii, iar pe această cale îl rog pe domnul Vela să-și reamintească faptul că a avut o seamă de colegi liberali în fruntea administrației județene, doar că pe-atunci nu îi dădea mîna, vocea și nici talentul politic să combată «dezastrul»”. Ce zici? Ce jignire; dacă nici matale nu ai talent politic, atunci cine? Îți mai dau una din arhiva vremii: „Domnul senator Marcel Vela, cu care am avut dialog doar pe teme legate de administrație publică, îmi demonstrează că la nevoie știe să inventeze teme electorale, ba mai mult, știe chiar să vândă blana ursului din pădure. Iar cumpărători, așa cum am putut observa, se găsesc la orice colț“. Ce îți făcea, prietene. Te făcea și mincinos și acu vine să vă dea sfaturi. Păi se poate?
Și una despre Iohannis: „Ultimii cinci ani au fost oglinda președintelui și reprezintă amprenta lăsată de el în istoria României care ia formă pe zi ce trece. Ce se va putea spune despre acest președinte? Aproape nimic. Poate doar că a fost cel mai absent președinte pe care l-a avut această țară și președintele care s-a făcut remarcat doar prin «urmăritul cu îngrijorare» a situațiilor cu care se confruntă această țară, fără să soluționeze vreodată ceva“. Bă, să nu citească președintele chestia asta legată de el, că v-ați dat foc la valiză!
Dar nu pot să termin cu citatele astea, fără unul legat de perioada în care Don Marcel era ministru: „Cred că suntem cu toții de acord că este imperios necesar ca acest guvern să plece! Orice guvern care se ascunde de democrație și de transparența decizională trebuie să plece!“
Ce să mai zic? Mai are vreun rost? Eu zic că nu, e suficient.
În opinia senatorului social-democrat, tonul îl dă președintele Klaus Iohannis, vinovat pentru ce înseamnă astăzi guvernarea în România.
„Este inadmisibil. Ne aflăm într-o criză politică majoră, iar Iohannis e mut, surd, absent! Președintele «reziștilor» este responsabilul exclusiv pentru aducerea la guvernare a PNL-USR PLUS-UDMR! Ei au aruncat țara în haos și au creat dezastrul! Criză, foamete, moarte sunt realizările acestor circari! Tătucul lor, Klaus Iohannis, stă pitit, ce-i pasă, deși s-ar impune să fie președintele tuturor românilor, nu-l interesează! Românii s-au lămurit cât de toxice sunt PNL și USR+ pentru întreaga societate. Werner Iohannis știe dar… tace!
Nu a existat vreodată o gașcă de oameni mai cinici, mai iresponsabili si mai puțin preocupați de soarta României si a românilor ca circarii aflați la butoane! Niciodată! DESTUL!, este mesajul senatorului Mocioalcă.
