Tot joi, la aceeași oră, dar la 100 și ceva de kilometri în amonte de București, țăranii din Lungulețu (ce nume simpatic!) erau alergați cu dronele și bastoanele și amendați pentru apa furată din Dâmbovița. Da, prinși în flagrant pe când își udau culturile de roșii, castraveți, mărar și pătrunjel. Broccoli, nu, nici varză de Bruxelles, ci doar legumele tradiționale, lăsate nouă cu gură de moarte de Burebista și toți ceilalți domni, voievozi și regi pe care ni i-a dat Dumnezeu. La câtă școală are și la câte povești a auzit el în lumea satului, țăranul de la coada vacii a fost ferm convins că apa este lăsată de Doamne, Doamne. Că ea e un bun comun, un aliat de nădejde în vremurile de restriște, după cum bine remarca poetul când făcea trimitere la dușmanii externi: „Tot ce mișcă în țara asta, râul, ramul, mi-e prieten numai mie…” Asta a fost cândva, nenică, pe vremurile în care plăteai bir doar pe fumul ce ieșea de pe coș, nu și pe apa de ploaie.
Între timp lucrurile s-au schimbat, cam de când compatrioții lu’ Macron au descălecat într-o dimineață la porțile Bucureștiului, cerând pământ și apă. Și li s-au dat, fără prea multe discuții. Pământ pentru sediul sereleului Apa Nova, și Dâmbovița pentru apa de la robinetele bucureștenilor. Iar acum țăranii sunt alergați pe câmp ca la competițiile de cros, pe motiv că fură apa din paharele bucureștenilor.
Păi se poate, domnilor paysans? Vin francezii și vă învață cum să trăiți bine și voi vă bateți joc de ei și puneți la îndoială ospitalitatea poporului român. Unde e cinstea și corectitudinea care ne-au făcut renumiți în lume? Voi vreți să vă faceți făcutele pe spinarea lu’ musiu Macron și al poporului frate francez? Ăsta e chiar tupeu, ca să nu zic nesimțire. Vreți apă din Dâmbovița? Plătiți. Lăsați vrăjelile cu Constituția, cu bunuri ale poporului.
Alea au fost de mult, acum e cu plată. Cu card sau cash. Indiferent că luați apă din Dâmbovița sau din fântânile forate de voi. Bă, inconștienților, voi știți ce ați făcut cu fântânile alea? N-aveți de unde să știți, că n-aveți școală. Ați afectat pânza freatică a vetrei strămoșești, ceea ce echivalează cu un atentat la siguranța statului. Ați dat peste cap ecosistemul, biotopii și biocenoza. Bă, țăranilor, să vi se instaleze, bă, apometre pe fântâni și puțuri sau pe bălțile din care vă luați apa să vă udați roșiile și ardeii și păstârnacul. Gata cu risipa. Că ați auzi ce-o zis țața Ursula von der Leyen, să se termine cu udatul grădinilor. Apa e pentru băut, nu pentru udat. Și dacă nici așa nu vă învățați minte, să vi se pună lacăte cu cifru pe ele. Să fie de învățătură de minte pentru toți țăranii din Lungulețui care mai au de gând să cultive roșii, praz și varză.
Ei, drăcia dracului!




