În schimb, are o hibă mare. Mare cât Casa Poporului, fără nicio legătură cu zăpușeala de afară, căreia nici doctorul, și nici poticarul nu-i vin de hac. E obsedat, până la boală, de unii, precum: Mocioalcă, Hurduzeu, Popovici, Nedelcea. Seara, înainte de culcare, se roagă la Doamne-Doamne să nu-i viseze. Dimineața constată că nici rugăciunile nu mai sunt ce au fost odată.
Mai nou, numără Iudele întâlnite în cale: Iuda I, Iuda II, Iuda III. Prea puțini pentru câți ar vrea să-l trădeze, prea mulți pentru așteptările sale. Acesta e și motivul pentru care se întreabă toată ziua, bună ziua: „unde e iluziile mele care le-am avut?” Că bine zici, Romi, nimic pipăibil, nimic concret, ci doar iluzii legate de spitalul modular, drumurile neasfaltate, trenul pe baterii, bacul de la Dunăre. Mai nou, și de majoritatea din Consiliul Județean. Măi romi, dragă, nu mai fi trist, că o veni soarele și pe ulița ta. Unii pierd în viața lor bani la păcănele, amante, case și mașini, iar tu te plângi de niște amărâte de iluzii. „So etwas”, vorba neamțului, dracu o mai văzut.
Încă ceva: nu mai pune toate rahaturile la suflet că îmi dai o stare de melancolie, că îmi vine să plâng de ghinionul care te urmărește oriunde te poartă pașii. Și nu te gândi la nu știu ce blesteme și vrăji comandate de pesediști la cele mai vestite vrăjitoare din lume, că greșești. Lasă-i pe pesediști în plata Domnului și bucură-te că încă mai ai consilieri județeni de partea ta care te iubesc exact ca în refrenul ăla: unde e iluziile mele care le-am avut?