În mărinimia noastră strămoșească, transmisă prin viu grai de urmașii urmașilor lui Ștefan Vodă, ce ne-am gândit noi cu capul ălora care ne conduc de la Capitală: „ia să le dăm, bă, și ăstora emisiuni în limba ucraineană, să nu se simtă străini într-o țară care nu e a lor.” Și au făcut loc în grilă, dimineața și pe la chindie, scoțând emisiuni ale TVR-ului și difuzând producții ale televiziunii de la Kiev. Asta ca să le arătăm lu’ Zelenski, UE, NATO și la tanti Ursula von der Leyn cât de mărinimos e poporul prieten al Ucrainei. Cât de bun e el la suflet, de răbdător și înțelegător chiar și atunci când alții s-au pus pe dragat Canalul Bîstroe, fără să ne întrebe dacă suntem și noi de acord sau nu. Că așa ar fi fost frumos, ca între vecini ce suntem.
Bine, asta în afară de gesturile făcute de-a lungul războiului, a ordonanțelor de urgență pentru ajutorul financiar al familiilor care au decis să rămână la noi până se termină conflictul la ei că, vorba lu’ Gogu: „lasă, bă, nene, că nu sărăcim pentru o cană cu ceai, o farfurie cu borș, un acoperiș deasupra capului și un loc de muncă pentru cei ce vor să muncească. Și nici nu ne îmbogățim că, vorba aia, dacă noi, vecinii, nu ne ajutăm între noi, atunci cine să o facă?” Că mare dreptate are Gogu ăsta. Că la cine bați la ușă pentru un pahar cu ulei, o cană cu făină pentru răntaș sau un vârf de cuțit cu sare, dacă nu la vecinul pe care ți l-a dat istoria?
Așa am făcut noi, doar că ai lui Zelenski nu au gândit la fel, atunci când au decis să tipărească manuale de limba și literatura moldovenească pentru noul an școlar. Nu limba română, ci limba moldovenească, pe care nici măcar Chișinăul nu vrea să o recunoască. Mai mult, Kievul s-a angajat că va pregăti cadrele didactice „pentru a nu-i discrimina pe vorbitorii acestei limbi.” Limbă care a existat doar într-o sintagmă sovietică și recunoscută numai în Ucraina și Republica Transnistreană. Răspunsul Kievului la problemele ridicate de românii de acolo a fost unul colosal: „Astea sunt teme care mai pot aștepta. Acum avem război”. Așa e. Țara arde și baba se piaptănă. Ce dracu”
Ce ar fi fost dacă și noi i-am fi întâmpinat pe ucrainenii care fugeau din calea războiului cu aceleași slogane: „ne pare rău, și noi suntem săraci, de n-avem după ce bea apă. Căutați-vă altă țară, mai bună, mai primitoare, după chipul și asemănarea războinicului vostru președinte.”