Lăsați că știu, ca să ajungi statuie trebuie să ai un merit anume. Sau mai multe. Uneori, însă, nu e nevoie neaparat să răstorni munții, să te înrolezi și să pleci pe front să-ți aperi țara și neamul și nici să semnezi contracte de milioane de lei pentru reabilitare de drumuri județene, ci de mult mai puțin. De exemplu, să faci lumea să râdă, să se amuze, să o binedispui, capitol la care Romi de la CJ este expert și atunci când alții scriu despre el, dar mai ales când scrie el despre ei. Când n-are somn noapte și nici odihnă duminica se apucă să posteze pe Facebook toate prostiile ce îi trec prin cap fără să se întrebe: „bă, e bine ce fac?”
Așa cum a procedat în weekendul recent încheiat când a postat tot felul de documente și poze legate de Spitalul Județean de Urgență Reșița. Nu mă leg de obsesia lui pentru Alina Stancovici, repusă de instanță în funcția din care el a dat-o afară, și nici de faptul că toți sunt proști în spitalul ăla, în afară de el și câțiva de-ai lui ce-i ciugulesc din palmă. Între fotografiile de care vorbeam, nitam-nisam, sunt unele în care o prezintă pe directorul economică, Adina Miloș, căreia i se adresează cu apelativul „lady în red”, de parcă ar fi copilărit cu ea sau ar fi mâncat amândoi din același blid și cu o singură lingură. Despre Adina Miloș a găsit de cuviință să spună că are ceva în comun cu nevasta sa. Dincolo de faptul că sunt femei. Și anume, că amândouă se îmbracă provocator. Bă, ești nebun? Bă, ești prost? Cum să faci, bă glume de astea? Să te tragi de brăcinari cu cineva pe care nici nu-l cunoști? Să repeți într-una (că nu e prima dată când o face, că se îmbracă nu știu cum.)
„Soția mea, de două ori pe an, (se îmbracă provocator! n.r.) la petrecere sau dacă iese în club, ceea ce s-a întâmplat de 5, 6 ori în 10 ani. Doamna director financiar Miloș, în schimb, poartă roșu provocator când vine la ședința la Consiliului Județean. Diferența este că soția mea își contruiește garderoba pe banii mei, ea nu lucrează la stat , în timp ce cealaltă doamnă, o face probabil din salariul primit pentru că are multă grijă de banii spitalului, de fapt de minusul din vistieria acestuia…” Adică ce vrei să spui musiu cu visteria spitalului? Ce insinuezi sau îți place să te auzi vorbind singur?
Ha, ha, ha, ce glumă idioată! Am încercat să mă amuz, dar nu am reușit. Ș-apoi, cum să-ți compari, bă, nevasta cu altă femeie și să vorbești așa după ce ea, după ce a apărută în postările video de la nunta Andrei Stroe, fosta Pleșa, și din Cancan? Cum s-o estimezi în halul ăsta? În locul soției matale, măi Romi dragă, nu ți-aș mai da să mănânci mâncare caldă o lună de zile, să te înveți minte ca altădată să nu mai faci de astea. Să te ia gura pe dinainte, să o faci de menune.
De asta zic oameni buni, Romeo Dunca merită o statuie, în mărime naturală, amplasată în Piața Prefecturii, între terase și fântână, să ne amintim de el ori de câte ori mergem să votăm.