După un an de campanii, alegeri, contestări, proteste, tribunale, lovituri de stat, democrație furată, Putin, Georgești, Ciolaci, Simioni, Ciucani, Anomalii, Cristele, Turul 2 înapoi, Hrană-apă-energie, Potra, AUR, Ponta și POT, în sfârșit România s-a liniștit. I-a revenit roșeața în obrăjori, a prins viață și o dă pe distracții. Pe rugi, nedei, zile ale comunei, ale orașului, pe întâlniri ale fiilor satului, pe festivalul zambilei, al lalelelor, garofițelor și ochiul boului. Pe orice ce înseamnă distracție, mici, bere, lăutari, kurtos-kalacs, hamsii, tobogane gonflabile, vată pe băț, bâlci. Pe orice, numai pe muncă, nu. E adevărat, munca înnobilează omul, dar nici lenea nu a omorât pe nimeni. Cel puțin până acum.

Îndemnul patriotic a lu’ nea Ilie Bolojan: „Stopați, bă, cheltuielile că dați de dracu” e pentru proști, pentru fraieri, nu pentru primarii care cheltuie anual sute de milioane de euro din bugetul local. Îi auzi plângându-se că n-au bani nici măcar pentru plata salariaților? Nu-i credeți, că dacă ar fi așa, n-ar arunca pe fereastră zeci de mii de euro pe maneliști, guriste și folcloriste „despuiate”. Dacă au bani pentru paranghelii de tot felul, atunci trebuie să aibă și pentru reparația unui drum, a unei străzi, a unui cămin cultural, nu să-i aud toată ziua văitându-se peste tot: „N-am, bă, frate, n-am, ne-au nenorocit ăștia de la București.” Că nu e chiar așa. Asta e doar pentru fraierii care pun botul la palavragelile unor primari de doi bani.

De asta zic, USR-iștii merită toată stima și mândria noastră, pentru toate faptele pe care le-au scris în cartea de aur a neamului, începând cu lupta de la Posada, continunând cu cele de la Rovine în câmpii, Plevna și Smârdan în care s-au remarcat în mod cu totul și cu totul aparte (dovadă fiind poezia ce i-a fost scrisă cu dedicație) Peneș Curcanul, cel care la întoarcere în Vaslui a fost pus să sufle în etilotest, în timp ce conducea un atelaj tras de boi.

De azi încolo, USR-iștii  vor avea tot dreptul să se umfle în pene la o televiziune, pe care o va plăti cu contracte de publicitate și sponsorizări, televiziune la care își vor prezenta programul de guvernare, după chipul și asemănarea lor. Ajunși la putere, n-ar trebui să ne surprindă că vor renunța la mașini și că îi vom vedea venind la job cu trotinete și skateboard-uri. Dar nici faptul că vor fi mereu acolo, în prima linie a celor care vor mărșălui prin București sub deviza dătătoare de speranțe pentru poporul român creștin-democrat: „Când doi se iubesc, nu mai contează sexul.”  

Nu știu alții cum sunt și cum judecă. Cât de cârcotași au fost sau vor deveni, dar eu când mă gândesc ce dor mi-a fost să-i mai văd pe USR-iști o dată trași la costum, cu papion la gât și încălțați cu sandale, mai, mai că îmi vine să sar în sus ca mingea aia de fotbal mângâiată de exteriorul lui Lamine Yamal!

Ieri, pe la orele prânzului, l-a sunat disperată pe Jorjelu: „Neica Simioane, neica Simioane.” Aflat la repetiții cu galeria de la AUR, neica Simion, a expediat-o repede. Ea, nu și nu: „Neica Simioane, neica Simioane, doar o vorbă să-ți mai spun.” Într-un final, galant, neica Simion a cedat, întrebând-o: „Ce vorbă vrei, fă să-mi spui?” „E groasă, neică. E groasă.”  Din vorbele ei precipitate, neica Simion a înțeles repede că Anomalia părea speriată de bombe. „Neica Simioane, neica Simioane, ăștia vor să-mi ia partidul. Să mă lase în curul gol.”

Nedumerit, neica Simion o întreabă din nou: „Anușka, fii concisă și la obiect că nu înțeleg nimic din ce spui: care partid, care ăștia?” „Hoții, neică Simioane, hoții!” Lui Jorjelu i se luminează creierul: „Păi de ce nu spui așa. Sună la 112 și reclamă că ți-au spart partidului sau ce ți-o fi spart, să trimită o echipă de criminaliști să cerceteze cazul la fața locului.” Anomalia, disperată: „N-ai înțeles nimic, neica Simioane. Nu e vorba de hoții, hoți, ci de bandiții de la PSD, USR și PNL, care îmi iau deputații și senatorii. Eu i-am făcut oameni, am investit în ei nopți nedormite, dragoste de mumă, de tată, de râu, de ram, iar ei îi iau acuma gata școliți în politică. Până acum mi-au plecat zece deputați și un senator. În ritmul ăsta, până la toamnă rămân doar eu, soră-mea și senatorul ăla cu zece clase.”

Ca un adevărat bărbat ce e, neica Simion a îmbărbătat-o în cel mai suveranist mod posibil: „Anomalia, tu vei salva România. O vei salva să se vindece de prostie, fără pastile, fără internări, ci doar privindu-te seara la televizor.”

A doua zi, spre prânz. La fel, undeva în Mogoșoaia, sună din nou telefonul. Răspunde Călin, file de poveste. Scurt și la subiect:

–  Alo!

De la celălalt capăt al telefonului fără fir:

– Te-am sunat și azi noapte, dar cred că dormeai.

Călin, file de poveste, nervos:

– Bă, prostane, să știi de la mine că eu noaptea nu dorm, decât dacă-0mi dai somnifere. Și nici nu umblu teleleu ca tine, ținând iapa de căpăstru, ci mă rog după tot ce s-a întâmplat duminică la vot.

– Dacă nu e cu supărare, pentru cine te rugai, șăfu?

– Pentru Muc cel mic, prostane, pentru el mă ruga

– Pentru Mucușor?

– Da, bă, ca așa se face între gentlemani. Și m-am rugat la Doamne, Doamne să fie un președinte înțelept pentru România și în mod special pentru aceste vremuri extrem de tulburi și de complicate, în țară și în lume. Dincolo de politică, mă uit și la omul din el, căruia îi revine misiunea de a iubi acest popor, întregul popor.

– Adică și pe noi?

– Da, bă, noi ce-am avea să nu ne iubească? Că nu iubește de la el, ci din obligațiile ce-i revint din fișa postului.

– Șăfu’, da’ pentru mine, copilul matale, nu te-ai rugat?

– M-am rugat și pentru tine, prostane. Cum să nu mă rog? Să-ți dea Doamne, Doamne minte, că tupeu ai să dai și la alții. Să-ți slujești țara neabătut, cu energie, cu onoare, cu H2O, cu umilință și să pășești cu credință procedurală pe calea luminoasă deschisă de mine în noiembrie 2024. Că tu nu ești prost degeaba, cum te văd unii, ci ești masculul Alfa care va duce România pe cele mai înalte culmi de Carpați, de dealuri, movile și alte forme de relief.

– Mânca-ți-aș gura lu’ matale șăfu, că vorbiți ca un om bătrân. Ca înțelepții ăia care treceau pe uliță la vale ce ne sculau din morți cu glasul lor: „Sticle și borcane cumpărăm!” Da’ știi ce nu înțeleg eu?

– Tu nu înțelegi multe, Jorjelule, nu doar pe ăsta. Ia, să te aud ce dilemă zace în capul tău.

– Șăfu’, de ce tot repeți că sunt prostan?

– Pentru că ești, Jorjelu. Că dacă nu erai, stăteai dracu în banca ta, nu umblai ca bezmeticul după copite de cai morți în Europa. Nu ți-i puneai în cap pe franțuji, pe Ema Macron.

– Aici am greșit, iartă-mă, șăfu.

– Ce să te iert, bă? Tu ești de iertat după ce ai spus că dai afară 500 de mii de bugetari? Cum să te fi votat ăia, cum? Că le faci case cu 35.000 de euro și benzina 1 euro litru. Bă, ce-o fost în mintea ta, bă?

– Păi șefu’, nu matale spuneai asta cu benzina în noiembrie?

– Dacă am spus, tu trebuia să bagi la cap toate prostiile debitate de mine? Bă, chestiile alea toate, inclusiv cele cu „apa, aerul și fraierul” sunt de natură filosofică și nu oricine le înțelege. Astea sunt cu circuit închis, nu-s pentru orișicine. Ai înțeles? Ai înțeles pe dracu! Că dacă ai fi înțeles, nu mă mai rugam azi noapte pentru Mucușor!

Nu trebuie să vă spun eu cum, la început, totul e ca într-o căsnicie, când neamurile, vecinele, cumetrele se strâng a doua zi după nuntă, la o cafea și un lichior și-și dau cu părerea:

– Fato, tu ai văzut ce copil de treabă e ginerică ăsta? E ca o fată mare, mânca-l-ar mama de zâmbăreț ce e el.

– Ai dreptate soro, cuminte, respectuos, cu mult bun-simț. Se vede că a vine dintr-o familie bună.

Așa și cu Nicușor al nostru. Luni dimineața, la nici 12 ore după ce a fost ales președinte, pe Facebook circula o postare cu dumnealui ducându-și fetița la școală. Pe jos. Așteptând să se facă verde la semafor. Nu pot să cred! Pe jos, bă? Da, bă, pe jos și fără badigarzi după el. Și asta nu e tot. Pe trotuarul din față, nu știu cum dracu se face, două mămici (puteau fi și bunici, că nu li se auzeau decât vocile) comentau extaziate:

– Dragă, ăsta da, președinte, fără mașină, fără avion (sic!), fără SPP…

– Așa e, fato. Și uită-te la el, e tot cu costumul de aseară de la televizor, tot cu pantofii ăia…

– Bă, să știi că ai dreptate. Și cămașa e tot aia, ba chiar și cravata. E tare tipul, ce mai!

– Eu cred că și buchetul ăla de flori e tot de aseară că la ora asta nu găsești florării deschise…

– Fato, ce mai contează de unde sunt florile, important e că îmi place de el. E picco bello.

Gata, ajunge. Lăsați-l pe Nicușor să-și revină. Nu-l mai ridicați în slăvi, că e așa și pe dincolo. Așa ați făcut și cu Iohann. L-ați lăudat până vi s-a urât, iar lui i s-a urcat la cap, după care nu mai știați cum să scăpați de el. Lăsați-l pe Nicușor să bea și el un șpriț cu prietenii, să-și termine treaba la primărie, să-și plătească chiria la casă, curentul, gazele, cablul. Apoi aveți tot timpul din lume să vorbiți despre cum vine la serviciu cu metroul sau troleul, cum călătorește cu trenul până la Făgăraș, la casa părintească, cum va merge la mall în weekend să mănânce înghețată, cum îl va trimite nevasta în piață după morcovi, pătrunjel și păstăi, cum după servici va plivi buruienile din grădinița casei, precum președintele Uruguayului care a murit sărac, dar cinstit, cum va renunța la automobil în favoarea trotinetei, cum… Cum vi-l doriți fiecare dintre voi să fie în următorii cinci ani.

Acuma, gata. La muncă cu voi!

Dar Doamne, Doamne nu-i țigan, dovadă că, de acolo, de sus, din tinda raiului unde își bea dimineața cafeaua cu lapte, a dat ordin pe unitate ca lucrurile să reintre pe făgașul lor de până atunci. La aflarea veștii, îi fusese trimis un  mesaj pe grupul de pe WhatsApp, Simion a încremenit: „Sil vu ple, mon Dieu, sil vu ple. Nu mă abandone să mă fais de rahat în fața la mes  haoriști.” Sfântul Pătru s-a conformat și i-a transmis scurt: „Plimbă ursul, dacă vrei să se mai audă și mâine de tine. Ciocul mic și joc de glezne, praleo.” Și-a încălecat Simion mârțoaga, i-a dat pinteni și a plecat la Tanțica în vale hăulind de supărare: Hauă hauă hau-hau-hauă hu-uă hu-uă. Câinii lătrau, copilașii fugeau speriați, oamenii ieșeau la porți, priveau și scuipau în sân.

Nu râdeți, bă, de bietul om care s-o visat șăf la Cotroceni chiar și când apăruseră exit-poll-urile. Mai ales voi, ăștia care l-ați votat pe Mucușor, că vă e rușine să recunoașteți că ați stat cu morcovu-n cur două săptămâni, ați aprins lumânări și ați plătit acatiste până vi s-a urât. Că nu-i de râs, bă, poate doar de compătimit și de înțeles că la ora aia toate circuitele cu Că(că)lin file de povestit nepoților căzuseră din cauza rețelelor de telefonie mobilă supra aglomerate. De aceea ceruse să vorbească codat cu guru pe o centrală telefonică dezafectată odată cu privatizarea: „Alo, colega, bagă-mă pe care linie vrei tu, numa’ fă-mi legătura cu H2O. Da, da, H2O, aerul și fraierul. Să-l întreb dacă mai vrea turul 2 înapoi. Ca să știu ce să-i răspund la întrebările lu’ Gâdea.” Săracul era ca o găină beată: „Alo, alo! Stați pe loc. La liberte, la egalite et fraternite a învins. Jeu sui le președinte de la Romanie. Jeu et neica Călin. ”

De asta zic. Nu râdeți de el. Lăsați-l în pace și nu-l mai băgați în seamă, că o să-și revină din beția puterii. Și ca el, toți hauriștii, georgeștii și suveraniștii care au visat cai verzi pe pereți. Hauă hauă hau-hau-hauă hu-uă hu-uă.