Ceea ce îl inspirase în dimineața aia, era o știre pe care o citise pe celularul lui despre fostul primar  general al Capitalei, Sorin Oprescu. Condamnat la 10 de închisoare, ăsta a spălat putina la timp și a fugit în Grecia. Grecii, chiar dacă sunt colegi cu noi de clasă în UE, PE și NATO, nu îl extrădează nici să-i picuri cu ceară. Îl doare la bască pe primarul miștocar. Și-a făcut plinul, și-a încărcat  conturile, iar acum își poate consuma liniștit bătrânețea cu o pensie de 3.000 de euro. „Bă, de parcă pensia asta nu i-ar fi ajuns, a dat în judecată statul pentru anii ăia de parlamentar și a câștigat. ” Ce înseamnă 500 de euro în plus pentru unul ca el? O nimica toată, dar de ce să-i lase statului român, cât timp îi poate cheltui când iese la un suc pe terasă? „Adică, și regulat și cu banii luați? Cam asta vrei să spui.” Nu i-am răspuns, dar în principiu Gogu avea dreptate: cât tupeu trebuie să ai să te judeci cu statul pentru un mizilic de 500 de euro?

Dar Gogu nu s-a oprit doar la Oprescu: „Uită-te la Iohannis. Un specimen despre care poți să spui că a mâncat rahat când a fost mic. Bă, nene, ăsta n-a făcut nimic în zece ani cât a fost președinte. N-a bătut un cui în perete, n-a udat o floare, n-a spălat o farfurie, n-a schimbat o baterie la baie. A așteptat să-i vină totul de-a gata, iar el a stat ca un trântor iubitor de plăceri. Doar a mâncat, a băut, s-a dat cu schiurile, și a stat cu burta la soare. Numai în Antarctica nu a fost în anii ăștia. În Antarctica și la Moscova. Iar acu’, de asta îmi vin mie dracii câteodată, vrea la NATO. S-o frece și acolo, cum o frecat-o la Cotroceni.” Am încercat să-l liniștesc, dar mi-a întors-o imediat: „Nene, ăștia de la NATO nu știu pe cine iau. La un moment dat, mă batea gândul să-i sun și să le spun să stea în banca lor. Că se leagă la cap fără să-i doară. Dar n-o să-i mai sun. Să se spele cu el pe cap. Bine că am scăpat noi de el.”

Personal, deși mă asigurase că vorbise cât se poate de serios, am avut o îndoială în privința declarației sale, plecând de la ideea că: „Cum dracului, bă, să-ți anunți candidatura, după ce altul o făcuse înaintea ta? Ați fi voi pesediști, dar nici chiar așa!” Am crezut că totul a fost o caterincă chiar dacă Claudiu Ionel Pasere este un tip sobru de altfel, tot timpul îmbrăcat la costum și cravată, mereu prezent acolo unde se țin liturghiile și slujbele în eparhiile ortodoxe din toată țara și simte miros de colivă și gust de vin (prea)sfințit. Nu e el dintre aceia care se țin de cioace. De dezinformări și fake-uri ordinare.

Om de-al nostru din popor, la care vorba e vorbă, n-a dat niciun pas înapoi. Dimpotrivă:  „Având în vedere faptul că, PSD este un partid în care există mai întotdeauna o forfotă, mai ales că e un partid deschis, îmi anunț candidatura la funcția de primar al Municipiului Reșița, din partea PSD. Și spun acest lucru pentru că până acuma a fost anunțat un candidat, dar nu a fost hotărât într-un for statutar al partidului, cum ar fi biroul executiv municipal al organizației municipiului Reșița. În aceste condiții, pe lângă faptul că voi anunța și la București acest lucru, mâine, cred că este nevoie de o cercetare sociologică să vedem dacă membrii de partid vor ca Reșița să aibă un primar social-democrat, după regretatul Mihai Stepanescu.”

Mesajul-declarație a lu’ domnișoru’ Claudiu (îi zic așa că e încă holtei), a ajuns și la urechile lui Silvică, șeful cel mare din PSD care, după ce a tras adânc aer în piept și și-a adunat toate gândurile și cunoștințele sale despre fizica studiată în liceu, i-a făcut un portret domnișorului de pus în ramă și atârnat pe peretele sediului PSD Municipal: „Un electron debusolat, într-o mișcare browniană.”

Așa ceva…

 – Alo, sunteți duomnul de la PSD, responsabil cu condica de „Sesizări și reclamații”?

O voce gravă, pătrunsă de responsabilitatea postului public pe care îl ocupă cu mândrie, mi-a confirmat faptul că nimerisem la cine am vrut.

– Sunteți drăguț, am și eu o problemă, mai bine zis, o dilemă, și caut pe cineva de la dumneavoastră, deștept și bine informat, să mă lămurească și pe mine, să nu mor prost. Știți ce zic, nu? Că de trei zile îmi storc creierii și nu reușesc să înțeleg nimic.

– Spuneți mai repede întrebarea-dilemă, că n-am timp de pierdut la telefon. Că mai sunt atâția tovarăși din toată țara care așteaptă răspunsuri la întrebările mele.

– Bine, mă scuzați, n-am știut că aveți atât de mult de lucru. Este vorba de o întrebare legată de candidații pentru primărie la alegerile locale. De fapt, sunt două întrebări, dar cu aceeași tematică.

– Spuneți, vă rog, dar mai repede…

– Nu știu cu care să încep, că la una cam știu răspunsul.

– Dacă îl știți, nu mai întrebați, puneți cealaltă întrebare.

– Îl știu, dar nu sunt sigur  de el, în sensul că știu că la Caransebeș aveți de gând să mai faceți vreo două, trei sondaje, dar nu știu pe cine vreți să scoateți câștigător. Adică, faceți suma sondajelor sau îl desemnați dumneavoastră așa, din oficiu?

– Tovarășu’, ce faci, dom’le, ai chef de glume? Mă iei la mișto?

– Vai, de mine, cum să vă iau peste picior, că după voce păreți un om de treabă. Doar eram curios să știu.

– Păi dacă e sondaj, atunci sondaj rămâne. Ce adunări și alte operațiuni geometrice și algebrice visezi? Spuneți și cealaltă întrebare, dar să fie scurtă, altfel închid.

– Bine, îmi pare rău că s-a înțeles greșit.

Trag adânc aer în piept, apoi mă adresez responsabilului cu condica de „Sesizări și reclamații.”.

– A doua întrebare e așa: E adevărat că duminică, adică mâine, 10 martie, după Slujba de târnosire a Bisericii Ortodoxe din Micro 3 din Reșița, un alt PSD-ist își anunță candidatura la primărie?

Pauză, preț de trei, patru secunde.

– Tovarășu’, dumneata întrebi doar ca să te afli în treabă sau faci bășcălie de mine? Acolo este deja desemnat un candidat: Ionuț Mihai Popovici.

– Nu, domnu’ meu, nu fac bâză și știu că există un candidat, întrebarea mea e dacă PSD va avea sau nu doi candidați.

– Tovarășu’, refuz să răspund la provocări.

– Domnu’, nu te supăra, nu e vorba de provocări, că iată ce mesaj mi-a trimis pe WhatsApp Claudiu Ionel Pasăre, vechi membru PSD, de pe vremea lu’ nea Ion Ilici și Abramburica: „Vezi că urmez și eu duminică. Să-mi anunț candidatura la Primăria Reșița.” Am rămas mască, domnu’ meu. Cum dracu vine asta, bă, doi candidați PSD la primărie? Și i-am spus că nu cred, dar el mi-a închis gura: „Ai să vezi. Diferența este că nu voi fi doar candidat (mă gândeam eu). Am să și câștig.”.

Răspunsul m-a tulburat instantaneu și pur și simplu, însă până la urmă am reușit să mă adun și să-l întreb: „Ciolacu știe? Și iarăși răspunsul m-a lăsat mut: „Pe cine crezi că știe? (în sensul de a cunoaște). Pe mine sau pe Popovici.”. Ce să mai fi zis? Am tăcut mâlc, de teamă să nu tulbur apele în PSD în campania asta. „Nu mi-ai răspuns. Este clar că știi răspunsul.”, a conchis Claudiu Ionel Pasăre.

La un moment dat am avut impresia că vorbeam singur ca televizorul, dar nu era așa.

– Ei, după ce v-am povestit toate astea, mă luminați și pe mine cu un răspuns: vor fi sau nu doi candidați la Reșița?

– Nu știu, tovarășu’, e o chestie care mă depășește.

– Cum te depășește, domnule dragă, nu ești matale responsabil cu condica de „Sesizări și reclamații?”

– Ba da, doar că problema ridicată nu ține de resortul meu.

– Dar de cine ține, dacă nu vă supărați?

– Cum să-ți explic ca să mă înțelegi: toate condicile astea se centralizează și se transmit la Registrul de „Sesizări și reclamații?” al forurile superioare de conducere și decizie ale partidului.

– Bine că m-ai luminat, o să dau telefon la Registrul de… na, că o luai razna…

– Degeaba dai nene, azi e sâmbătă, când oricum nu lucrează nimeni acolo. Dacă tot vrei să știi, așteaptă până după 9 iunie, că acum n-are nimeni timp să te lămurească. Hai, noroc!

Hai noroc și ce-o zis Gheorghe? ‘om vedea ce-o fi mâine!

Și dacă tot urmau să se vadă, Marcelu a dat comanda la micul dejun o omletă tradițională românească, cu costiță, feliuțe de cârnații de Pleșcoi și dragavei. Și a îmbiat-o amabil să servească, cu precizarea : „de asta mâncam eu când eram mic. De când ieșea urzica și până la Sf. Ptru, numai de asta mâncam. Că ne spunea mama bătrână: «luați și băgați la foale să creșteți mari și deștepți.». Am ascultat-o, dragă Ursula, și uite că astăzi sunt prim-ministru.” Chestia aia din farfuria de porțelan a dat-o pe spate pe Ursula, dovadă că, deși nu se face cât timp ești la masă, mereu a exclamat încântată: „wunderbare”, „excellente”, „merveilleuse.” Ba, chiar a și șters farfuria cu miez de pâine, așa cum cum făcuse și Marcelu.

După o masă atât de copioasă, s-au pus la taclale: Cu cât se mai vinde banița de grâu, dacă pe piață se găsește ceapă verde și praz din producția de anul ăsta, cum se înțelege cu nea Nicu Ciuca, dacă mai ajung dronele rusești pe la noi. Chestii de astea. Marcelu a asigurat-o pe Tante Ursula că se înțelege bine cu nea Ciucă, cu precizarea că, „ne place sau nu, pe dracu’ n-avem ce face”, iar în privința dronelor i-a spus măsurile pe care le-a luat au început să dea roade: „am dat ordin la prefecturi să pună oamenii să bată toaca, tobele, oalele și cratițele, să se sperie drăciile alea trimise de ruși.”

La plecare, Marcelu i-a promis Ursulei că-i va dărui un coșuleț plin cu produse tradiționale românești: ceapă și usturoi verde, gulioare, pătrunjel, morcovi tineri și, bineînțeles dragavei, leurdă și măcriș. Fericită, Frau von der Leyen l-a asigurat pe Marcelu că va face lobby pe lângă prietenii ei din UE, PPE, CE și alte organisme, pentru ca ștevia și măcrișul să devină „marcă înregistrată” în Europa.

Înainte de a se urca în mașina cu care venise, Ursula s-a întors spre gazda sa din acea dimineață, rugându-l: „Marcelule, dacă tot îmi trimiți ceapă verde, gulioară și dragavei, pune și vreo doi covrigi de Buzău, să am ce ronțăi pe avion, la întoarcere acasă.”