15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
Victor Nafiru
liceul dragalina

Meritul aparține primarului Dumitru Ursu și echipei sale de la Primăria Oravița. Ursu a semnat și autorizația de construire în vederea executării lucrărilor de reabilitare la Liceul Teoretic „General Dragalina”. Valoare acestora va fi de 4,5 milioane de euro,

„Va fi superb, am văzut proiectul, va fi unul dintre cele mai frumoase licee din Caraș-Severin și chiar din țară. Clădirea centrală o vom reabilita, la cele două clădiri laterale se schimbă geamurile, punem lemn stratificat, avem perete tip cortină de sticlă în ambele părți, schimbăm acoperiș, absolut tot. La «Dragalina» chiar vor veni copiii de drag, vă garantez!”, mărturisea primarul Oraviței.

Reamintim că în mandatul lui Dumitru Ursu s-au finalizat lucrările la „Romul Ladea” și la școala de fete „Regina Maria.”

nelutu

Afirmația aparține primarului Ioan Popa.

„Contractul pe care noi îl avem cu firma PORR este până la final de aprilie, însă el suportă prelungiri care se pot datora vremii nefavorabile, ploilor, îngheț-dezgheț, etc. Ei nu au putut începe lucrul în 15 ianuarie pentru că temperaturile nu permit nici să asfaltezi, nici să torni betoane. La ora asta sunt echipe de la Electroechipament care lucrează și pe partea de conexiuni electrice, pe infrastructura din depou, se lucrează la hale, se lucrează la plantarea de arbori. Eu sunt optimist, vin și mă plimb prin Govândari să mă bucur că s-a încheiat calvarul care a fost aici și pentru care le mulțumesc reșițenilor că l-au suportat. Cum a ieșit Govândariul, mie îmi place foarte mult.”, a ținut să precizeze Nelu Popa.

Edilul-șef spune că s-a deschis circulația și pe Bd. Revoluției din Decembrie, se merge în paralel cu A.I Cuza, practic, linia este montată în integralitatea ei, cu excepția podului din Valea Domanului.

Popa nu ascunde faptul că nu toate lucrurile au mers perfect, au existat și deficiențe și a dat exemplu stratul de asfalt de pe Calea Timișoarei, în apropierea Dedeman-ului unde s-a frezat și refăcut asfaltul pentru că acolo nu s-au respectat toate normele tehnice în materie de asfaltare. Totul se reface pe banii constructorului!

Aseară, singura lui grijă fost să-l bârfească pe colegul său de partid, Felix Borcean. Dracu’ a mai văzut așa ceva. Aș fi înțeles să-l fi ponegrit pe Mitru Rujan, că-i liberal, vorba aia, pe Arin Ispas de la Forța Dreptei, pe oricare alt politician din Caransebeș, dar nu m-aș fi așteptat să pună „tunurile” tocmai pe primarul actual și șef al PSD Caransebeș. Un om cu scaun la cap nu face să dea din casă: că nevasta e puturoasă, că fata umblă cu hăndrălăi, că baiatul stă toată ziua în vârful patului, că câinele nu mai latră, mu mai vede și nu mai aude, că bălegarul pute. Damian a făcut-o. A făcut-o pentru că e de la țară, oricât de mult s-a plimbat pe la oraș.

O oră și ceva să vorbești cu atâta ură, disperare și dispreț, asta doar în PSD se poate întâmpla. S-a arătat atât de încrâncenat împotriva lui Felix, că la un moment începuse să se bâlbâie, să sară de la una la alta, să dea din mâni ca un înecat, să transpire, să nu-l mai lase pe moderator să vorbească. Un adevărat delir în direct. Sincer, aș fi vrut să-l sun pe șeful lui de partid, să-i spun doar atât: „Silvică, scoate-l, domnule, din platou că face cu herzul. A luat-o rău pe arătură”. Mai rău decât Puiucu de la Consiliul Județean în momentele lui de maximă logoree. Auzi vorbă, dacă îl desemnați candidat pe Borcean „nimeni nu va trage pentru el!” Dacă aș fi în locul lui Hurduzeu, pentru vorbele astea te-aș lua de urechi și te-aș trimite la plimbare. 

Că la urma, urmei, deputat ai ajuns datorită partidului care, la începutul anilor 2000, te-a făcut șef al Direcției Județene de Tineret și sport, fără să dai concurs. Același PSD te-a făcut din profesor de sport  director al Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci (ce-o fi având sula cu prefectura?) iar mai apoi, administrator al județului. Bineînțeles, fără concurs, că i-o fost milă de tine că erai fără serviciu. Ai uitat? Iar acum vii și vorbești ca un absolvent fără diploma de BAC de la liceul din Ciregova cu care te tot lauzi, că dacă va fi desemnat candidat Felix, nimeni nu va trage pentru el.

Cine te mai crede musiu când spui că: „Mă încred în Dumnezeu. Fără Dumnezeu nu pot să ajung primar.”  Zău mă? Bă, ascultă la mine: Dumnezeu are alte probleme pe cap, nu se ocupă de toate frustrările, minciunile, răutățile și căcaturile tale. Apropos de minciuni, câți lei ai dat să-ți cumperi vizualizările și like-urile de la emisiune? Ai dat, dar a meritat. Te râd și curcile pentru asta.

A, și mai e ceva, data viitoare să vii cu batistă de acasă, că așa fac domnii de la oraș. Poartă batistă la ei, nu ca tine să te ștergi de transpirație cu deștu, apoi să folosești haina sau pantalonul în loc de prosop…

De atunci, nici crac de liberal în piețele Matache, Obor sau Orizont din Capitală. Pe nimeni nu mai interesează cât mai costă firul de praz, legătura de ceapă verde, căpățâna de varză murată, care sunt cotațiile la bursă la pătrunjel și păstârnac. Pe absolut nimeni în afară de nea Nicu Ciucă. Copil de la țară, crescut cu dragavei, măcriș și dude, nea Nicu l-a întrebat pe Bode într-o pauză de BPN, uitând că microfonul era deschis: „Lucică, tată, nu știi dacă or fi ieșit urzicile, că mi-aș face dimineață cu niște ouă.”. Auzind discuția, Batistuță a sărit de cur în sus: „Dă-o dreacu de treabă, nea Nicule. Țara arde și lu’ tălică îți arde de urzici. De asta suntem, unde suntem. Spune-mi ce mănânci, ca să-ți spun încotro ne duci.” Săracul general să intre în pământ de rușine căci, niciodată nu i se mai întâmplase ca un mucos de soldat neinstruit să-i vorbească așa.

Pe fond, însă, Batistuță avea dreptate. De trei săptămâni liberalii vorbesc doar despre comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale sau ieșirea de la guvernare. Vorba lu’ Blaga: „se rupe hamul ori moare calul.”. Ori la bal ori la spital. Să se decidă odată că trec alegerile. „Această coaliție a ajuns la data de expirare de mult, atunci când au introdus taxe, care fac rău românilor, fac rău economiei.”, cum plastic se exprima Florinel Cîțu. La ATI unde sunt de toate (pe hârtie), dar de nici una în fapt. Marcelu nici el nu se lasă că-i simte disperați și atunci îi joacă pe degete: „Eu ca prim-ministru nu am văzut un calendar coerent pentru toate alegerile din acest an. Când va exista acest calendar, atunci vom sta de vorbă și vom face anumite modificări”. Dacă n-a văzut, atunci cum să-și dea cu părerea, mon cher?

Păi vedeți, mare dreptate avea Batistuță: țara arde și lu’ ne Nicu Ciucă îi arde de urzici și ștevie!

În traducere, targetul PNL la ora asta este de a avea un candidat comun la prezidențiale și, eventual, de a conduce un for în Parlament. Nu contează că ar fi  Senatul sau în Camera. Funcție să fie. Să nu zică camarazii din filiale că nu sunt buni negociatori nea Nicu și Lucică de la Zalău. Și pentru asta sunt gata să-și ia gândul de la funcțiile de prim-ministru, de primar general al Capitalei ori de comisar european.

Logica liberalilor de a prelua și duce mai departe ștafeta la Cotroceni mi se pare de bun simț. Chiar de foarte mult bun simț, doar că, nici pesediștii nu sunt proști, cum ar crede unii. Că îl au și ei pe Geoană care vrea și el la rândul său să reînoade visul de o noapte  din 2008, ăla din scurt-metrajul „Mihaela dragostea mea.” Ba, chiar și pe Marcelu care, în eventualitatea desemnării  ca și candidat pentru alegerile prezidențiale, va lansa pe piața un clip electoral, cu câini comunitari umblând în coadă cu covrigii de Buzău pe marile bulevarde ale Bucureștiului.

Le place, nu le place, liberalii sunt la mâna pesediștilor. Cele 19 procente din sondaje nu-i ajută nici măcar să treacă strada. Bine, de trecut o trec, dar nu singuri, ci de mână cu Ciolacu, Grindeanu și ceilalți din trupa lor. Ori cât de mult ai vrea să ți se cânte imnul „We are the champions” până la urmă te vei mulțumi și cu o lăutărească de pe la noi. Aia lu’ Gabi Luncă: „Dă, mamă, cu biciu-n mine. ” Că nu toți ne-am născut să fim campioni. Chiar și în politică!

martie 2023

Ca să risipească orice dubiu în privința demersului său politic din vara acestui an, actualul deputat PNL a încercat să satisfacă curiozitatea gugulanilor, în privința unor amănunte legate de viața sa personală.

La întrebarea ce i se pune constant de câteva zile: „De ce vrei să candideze la Primăria Caransebeș?” răspunsul i se pare simplu: vrea să schimb ceva.

„Nu vreau să câștig niște alegeri pentru vreun orgoliu, vreau să realizez mai multe lucruri bune pentru Caransebeș. Nu contest activitatea lui Felix Borcean, îi apreciez lucrurile bune făcute, dar consider că se poate mai mult, că municipiul merită mai mult. Și dacă tot v-am spus asta, haideți să vă mai răspund la câteva dileme care plutesc în jurul meu.”.

La observațiile și reproșurile că terase pe „Corso”, în centrul municipiului, candidatul liberal este tranșant:

„Este o afacere legală. Asigur locuri de muncă, plătesc taxe și impozite, muncesc. Am muncit mereu din tinerețe și voi munci. La primărie merg nu ca să mă îmbogățesc ci ca să muncesc și să las ceva în urma mea, să rămân în istoria Caransebeșului ca un om care a contribuit la evoluția acestui oraș. Nu sunt vreun milionar, dar am bani suficienți care să îmi permită să îmi păstrez integritatea. Așa că banul public nu este o tentație pentru mine.”.

Totodată, Mitru Rujan risipește și îndoielile cârcotașilor în privința câștigării mandatului de parlamentar

Este o altă întrebare care îi frământă pe unii. Am ajuns prin votul caransebeșenilor, al cărășenilor. Și mereu le mulțumesc celor care mi-au dat această șansă. A fost șansa mea. Dar consider că a fost și șansa zecilor de primari pe care i-am sprijinit ori de câte ori au venit la București și mi-au cerut asta. Am făcut bine oricui mi-a cerut. Sigur că se puteau face mai multe, dar sunt mândru de mandatul meu.”

Și pentru că tot e la început de drum, Mitru Rujan clarifică și problema școlilor absolvite, recunoscând că nu sunt înalte, însă este convins educația sa este cu mult peste a celor care cârcotesc pe seama ei.

„Multă lume este frământată de școlile mele. Nu am studii la Sorbona sau la Oxford. Dar studiile mele sunt trecute în CV. Nu ies acum să mă laud cu niște diplome. Însă pot să mă laud cu faptul că educația mea se bazează pe bun simț, respect și omenie. Lucruri care îmi vor permite în viața asta, pe orice funcție aș fi, deci și din cea de primar, să dialoghez și să dau mâna cu orice demnitar, cu orice om de afaceri, cu oamenii simpli în primul rând. Pentru mine omul simplu contează cel mai mult.”

Ca un politician în devenire, tânăr, ambițios și vizionar, candidatul PNL la Primăria Caransebeș își mărturisește credința de căpătâie în acest demers politic:

„Închei prin a vă repeta ce am spus la început: nu candidez pentru a câștiga niște alegeri, ci pentru că vreau să las ceva în urmă, așa cum am făcut în fiecare loc în care am lucrat, în domeniul public sau în mediul privat. Vreau să ofer municipiului Caransebeș toate pârghiile organizatorice și să îl ajut să folosească toate șansele ce îl pot ridica la nivelul potențialului fabulos pe care îl are. Și știm toți că orașul nostru chiar are un potențial imens de dezvoltare!”

la bucuresti

Mâine, ar urma să fie adoptat un manifest intitulat „Soarta satului românesc: împotriva desfiinţării sau comasării abuzive a comunelor”.

Deputatul PSD Silviu Hurduzeu s-a întâlnit cu delegația primarilor din Caraș-Severin, precum și cu prefectul Ion Dragomir.

Referindu-se la evenimentul de la București, Silviu Hurduzeu a ținut să precizeze:

„Pentru a dezvolta judeţul unitar şi pentru a oferi o şansă şi localităţilor mai mici, este absolut obligatoriu să ieşim din izolaţionismul pe care actuala conducere liberală a Consiliului Judeţean l-a impus. Trebuie să avem capacitate asociativă şi să îndrăznim să luptăm inclusiv la Bucureşti pentru proiectele noastre importante.

Judeţul are nevoie în fruntea sa de un om care să poată deschide uşi importante, să poată dialoga la nivel înalt şi să-i susţină astfel pe primari atunci când au nevoie de îndrumare. Aşa cum am mai tot spus, funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean nu este una doar de execuţie, ci şi de reprezentare şi avem nevoie de un lider cu care decidenţii de la vârful ţării să vrea să discute.”.

Ca și deputat de Caraş-Severin, Hurduzeu spune că a reuşit să înţeleg în ultimii trei ani cum funcţionează administraţia centrală, pe ce butoane trebuie apăsat şi cu cine trebuie vorbit atunci când trebuie rezolvată o problemă specifică.

febr 2024

Rujan a fost mereu alături de aceștia, convins că doar în acest fel își va aduce contribuția la bunăstarea localităților în numele cărora a ajuns în Parlamentul României.

„Astăzi am avut o întâlnire de lucru cu primarul liberal de la Ocna de Fier, Pănescu Petru, și cu secretarul de stat Marin Țole, de la ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, pentru a discuta despre stadiul proiectelor pe care le are în desfășurare. Domnul Pănescu este un primar dedicat cetățenilor. Va avea și în continuare tot suportul meu.

La discuții a participat și colegul meu, deputatul Jaro Norbert Marșalic.”, a scris Dumitru Rujan pe pagina sa de Facebook.

nov 2023

Referindu-se la acest moment, senatorul PSD Adrian Torma a mărturisit: „Așa cum am promis, ce nu poate sau nu vrea domnul primar, vom repara noi, echipa Organizația PSD Moldova Nouă! Astăzi am repus pe ordinea de zi în ședința Consiliului Local revenirea la nivelul normal al taxelor și impozitelor locale. Nouă consilieri locali au votat pentru revenirea la normalitate, în timp ce alți opt 8 consilieri au votat pentru menținerea cuantumului taxelor și impozitelor care ajunseseră să crească peste noapte în procente de până la 650%.”

Pentru revenirea la valoarea inițială a taxelor și impozitelor au votat cei șase consilieri aparținând grupului  PSD-Pro Romania, și câte un consilier de la Partidul Verde, Partidul Ecologist și, surpriză, PNL.

„Sper ca domnul primar și echipa Domniei sale de troli să pună în aplicare hotărârea din Consiliul Local, în interesul cetățenilor! Felicitări tuturor consilierilor!”, a conchis Adrian Torma.

mirel pascu

În ciuda dificultăților întâmpinate până acum, conducerea administrației locale consideră că ambele proiecte vor fi finalizate în acest an.

„Am întâmpinat dificultăți pe parcursul lucrărilor. Ele au fost licitate la o anumită sumă, însă după un timp materialelor de construcții s-au scumpit exagerat de mult, și a fost nevoie de noi calcule, ajustări de prețuri. Apar tot felul de probleme și situații la care nici nu te gândești. Mai este și problema constructorilor, pentru că și firmele se descurcă tot mai greu în perioada asta cu forța de muncă. Și nu doar că nu găsesc muncitori, nu găsesc calificați, ingineri, proiectanți, oamenii cu studii în domeniul construcțiilor.”, a explicat situația primarul Mirel Pascu.

Edilul-șef spune că prin aceste lucrări ample se urmărește îmbunătățirea calității vieții sociale și culturale a locuitorilor din Bocșa. În acest sens, nu exclude posibilitatea ca în sala viitorului centru multifuncțional să ruleze și filme.

 „Noi avem ecranul, sala este multifuncțională și poate fi folosită pentru diverse activități cultural-artistice. Dacă vom avea doritori pentru film, vom aduce o societate care să facă proiecții, cel puțin în zilele de weekend. Le vom cere părerea oamenilor, vom face un sondaj, iar dacă vor exista doritori, eu am toată deschiderea”, a mai spus primarul Pascu.

Săptămâna trecută la Reșița. Conferința de presă. Jorjelu a făcut anunțul anului în materie de transferuri în politica cărășeană: Paul Purea. Liber de contract, acesta a semnat fără să se mai gândească, convins că în felul acesta săvârșește o faptă patriotică. Să-l fi văzut cum trepida de bucurie, fericire și naționalism, de parcă se pregătea să urce pe scena de la „Românii au talent.”. Se și vedea ministru al Sănătății, că așa îi promisese Jorjelu: „Nea Paulică, să știi de la mine, cum câștigăm alegerile, cum te fac ministru. Vei fi cel mai extraordinar ministru.” De atunci, don Purea tot întreabă în stânga și-n dreapta: „Bre, cât e ceasul? Mai e mult până iau locul lu’ Rafila?”

La aceeași conferință de presă bărbați, înalți ca bradul, cândva cu epoleți pe umeri, milițieni și jandarmi deopotrivă, dar și intelectuali de primă mână, luaseră poziția protestului de gherilă împotriva clasei conducătoare și a lu’ PSD în frunte cu Marcelu, ținând în mână niște cartoane cu mesaje anti PSD. Din secvența filmată au lipsit doar scandările din piețele și oboarele unde umblă câinii cu covrigii lu’ Ciolo în coadă, gen: „Pe ei, pe ei, pe ei pe mama lor.”.

Mă așteptam că oameni în toată firea, colonei cu care județul se mândrea nu de mult, să-l tragă de mânecă pe Jorjelu și să-i spună: „Ce dracu, șefu’, ne pui să stăm cu cartoanele astea de parcă am fi copii care se joacă cu puța în țărână. Că avem și noi mândria noastră. Râde lumea de noi.”. Dar cu gândul la osciorul puterii pe care îl sug odată ajunși la putere, n-au zis nici pâs. Or fi gândit că în politică e ca în armată, unul ordonă, ceilalți execută: „Drepți!” „Culcat!” „Târâș pe coate și genunchi!” „Salt înainte!” „Drepți!” „Pe loc repaus, soldat neinstruit!”

Eu, unul, i-aș fi dat în cap cu funcția și gradul. Dar ce nu face omul pentru un pic de os bun de ros: „Drepți!” „Culcat!” „Târâș pe coate și genunchi!” „Salt înainte!” Așa Jorjelu, fă instrucție până scoți untul din domnii colonei.