Vă mai amintiți de Bombonel, cel din urmă cu 20 de ani care, într-un moment de beție al puterii, i-a îndemnat, rânjind, pe ziariști să-i numere ouăle? Cum care Bombonel? Ăla, bă, de la PSD care ajunsese prim-ministru. Ăla cu mătușa Tamara, cu livingul și mobila de bucătărie aduse de unde o înțărcat dracu’ copiii, tocmai din China lui Jiang Zemin. Da, bă, să-i numere ouăle. Ha, ha, ha, asta da glumă demnă de un …bombonel, cum îl alintau prietenii și cunoscuții pe Adiță Năstase, care avea o fermă de moțate la Cornu.
După modelul lui Năstase, mulți alți politicieni au căzut în patima creșterii găinilor de curte. Unii au comandat gazon de gazon, tocmai în Olanda, pe considerentul că din ouăle alea prepari cea mai bună omletă din lume. Alții, mai patriotici, au mers pe rețeta tradițională, cu iarbă autohtonă și uruială din glia strămoșească. Lista e lungă și aș pierde vremea să enumăr politicienii care se laudă pe Facebook, în interviuri ori în ziarele de divertisment cu isprava lor. La unul, m-aș opri, însă. Pentru că mi se pare special. Sau cel puțin așa îl văd eu.
Tras mereu la costum, cu batistuța la vedere, răsfrântă peste buzunarul vestonului. Ați ghicit: Rareș Bogdan. Spre deosebire de Adiță Bombonel, Batistuță al nostru a ales să crească găini în București. În curtea casei din Capitală. Cine e ca el. Toți cresc porci, curci, viței și alte orătănii la sat, numai el în București. E drept, nu lângă Casa Poporului și nici lângă sediul din Modrogan al PNL, dar totuși… Deocamdată nu are multe, doar vreo douăzeci și ceva și nici nu i-a îndemnat pe ziariști să-i numere ouăle, dar mai are timp. Când e acasă, el cu mânuțele lui le hrănește, le mângâie și le vorbește de programul liberal „Dezvoltăm România”, și să vedeți drăcie cum se pun pe ouat găinile. Sunt ambițioase și se iau la întrecere, nu alta. Când e la Bruxelles, sună acasă. Mereu la oră fixă, să le amintească nevestei și copilului să le hrănească, să le schimbe apa, să curețe găinatul. Din punctul ăsta de vedere, e foarte grijuliu, dar și găinile îi sunt recunoscătoare, lăsând în cuibar cel puțin 12 ore pe zi.
La drept vorbind, ce să facă toată ziua și la Bruxelles? Că la un moment dat te plictisești de atâtea restaurante și muzee, shaormerii și buticuri. De atâta moțăit la ședințele alea lungi și plictisitoare. Cu siguranță că se vor găsi destui cârcotași să râdă de el că a ajuns să crească găini în București. Și nu e drept. Omul cât trăiește în viață, învață. Așa și el, învață chiar și din vorbele alea grele cu care îi trimitea pe liberali la lada cu gunoi a istorie și promitea că el și ai lui vor tăia pensiile speciale în mai puțin de o lună de la preluarea puterii. Acum încearcă să crească găini. Ce aveți cu Batistuță, are și el o dambla! Dacă îi reușește și se lasă de politică? La așa ceva nu v-ați gândit!