Este luna în care ONG-urile, asociațiile filantropice, fundațiile, mai mult sau mai puțin creștine și partidele ies la interval cu mesajele lor despre acțiunile pe care le întreprind în pragul marii sărbători creștinești. Ceva în genul: „trupă, comanda la mine.”. După care urmează clasicele replici: „astăzi am adus un trop de bucurie în sufletele bătrânilor de la azilul X.” Sau „Moșul cel darnic și cel bun a poposit și la Centrul de plasament din cutare localitate.” La modă sunt și fotografiile în care apare câțiva hăndrălăi îmbrăcați în straie de Moș Crăciun împărțind dulciuri în pungi purtând sigla unui partid sau altul. „Primiți de la noi, căci noi suntem cei care ne îngrijim de copilăria voastră, de viitorul și drumul vostru în viață.” Sau: „de la domnul deputat (merge și senator), mai puțin, de la Dumnezeu mai mult.”. Și la final, poza de grup: de-o parte, ăia cu darurile, de cealaltă parte, amărâții care speră să găsească în pungi și două, trei kile de făină, ceva ulei și zahăr, o pungă de orez ori o cutie de macaroane.
E frumos că unii dintre noi se gândesc și la cei pentru care Crăciunul este o zi ca oricare alta. Și nu pentru că nu ar vrea să fie și la ei ca la alții, cu masa încărcată de bunătăți, cu ghetuțe și paltonase noi pentru copii, cu lumină și căldură în casele sărăcăcioase. Sunt lăudabile și gesturile instituțiilor statului care, din puținul lor bugetar, se îndură să le cumpere celor nevoiași o portocală, o cutie cu bomboane, o sticlă cu suc, câteva ciocolățele și o felicitare cu mesajul: „primăria și Consiliul Local vă urează sărbători minunate.”.
Repet, frumoase gesturi, creștinești, dar mă întreb, și îi întreb pe toți cei care astăzi fac pe Moș Crăciun: toate lucrurile astea nu se pot face în liniște, fără zgomot? De ce este nevoie să te bați cu cărămida în piept, să faci valuri, să atragi atenția celor din jurul tău, postând texte, fotografii, sigle de partid, de ONG-uri, de Fundații. Binele se face discret, în liniște, cu inima curată, nicidecum tropăind ca armăsari scăpați pe autostradă. Ceea ce faceți voi acum, poporul român o face de sute de ani. Datul de pomană la sărbătorile însemnate cu roșu în calendar e un exemplu în acest sens. Un colac, o farfurie cu o bucată de carne, cu o felie de cozonac și un pahar cu vin. .
Și mai am o întrebare? De ce doar la Crăciun și la Paști vă amintiți de acești amărâți? Credeți că în restul anilor sunt sătui și le este bine?
