15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
Slider

Da’, apropos de judecăți, ai dracu sunt ăștia de la instanțe, măi, Romi. Nu țin niciunul cu matale. Și nu înțeleg de ce.  Nu auzi pe unul să zică: „bă, hai să-i dăm dreptate și lui Romică ăsta, că-i și el ditamai  președintele Consiliului Județean.” Știi, ca la fotbal unde echipele gazde și alea tari, ca Steaua și CFR au o atenție în plus de la arbitru. Un 10%, acolo. La capitolul ăsta nu poate să zică nimeni că ești favorizat pentru că ești de la putere, Dimpotrivă, pe unde te prind judecătorii, te căpăcesc de-ți merg fulgii.

Nu mai departe zilele trecute,  cu noua organigramă pe care ai pierdut-o în instanță. Bine, în cazul ăsta nu poți să le reproșezi nimic magistraților că la cum ați făcut-o și ați dres-o la momentul respectiv, era clar că va ieși cu proces. Bă, Romi, ce dracu, nu ți-am spus de atâtea ori că atunci când nu știi ceva, întreabă și tu pe alții care știu. Pe ăia care sunt mai deștepți decât tine. Chiar și de la PSD, dacă în PNL nu ai așa ceva. Lasă rușinea la o parte și, îl chemi într-o zi pe Crina la tine la birou. Și îi spui așa: „Bă, John (sau cum te adresezi tu de obicei), uite, vreau să fac asta și asta și nu știu cum să procedez să fie bine. Învață-mă tu, că ești mai cu experiență, mai priceput în ale administrației.” Mă rog, chestii de astea care să-l ungă la inimă. Nu cred că John Crina nu te-ar înțelege și nu te-ar ajuta. Îți mai spune el câteodată că o iei pe arătură, dar sunt convins că nu ți-o spune cu răutate, ci pentru că îi ești drag. Și Ionuț Popovici te-ar putea ajuta, dar știu că de ăla nu te rogi.

Vorbeam de organigramă. Ai crezut că dacă ești președinte la CJ faci ce vrei, dai afară și angajezi după cum ți se scoală și ți se arată noaptea în somn. Că poți să-i faci consilieri personali pe toți prietenii tăi din Timișoara, că poți să tai și să spânzuri. Ei, uite că nu e chiar așa, măi, Romi. Nici măcar la autobaza cu TIR-uri nu e așa, darămite aici. Dacă nu ai gândit-o atunci, azi ai rămas și fără consilieri. Ce te-or mai înjura unii, mamă-mamă că, de bine de rău mâncau și gura lor o pită de la CJ. Nu vorbesc de Horia Irimia, că ăsta găsește loc la orice primărie din județ, că ai văzut, să-ți facă în ciudă, s-a pozat la intrarea din Primăria Oravița, să aibă amintire de pe unde a trecut în viața lui, ci de ceilalți consilieri. Dar, lasă, are grijă partidul și de ei, nu le plâng eu de milă.

Ce vreau să-ți spun măi Romi e că pe lângă procesul ăsta cu organigrama s-ar putea să-l pierzi și pe ăla cu Salvamontul. Și nu doar cred, ci sigur se va întâmpla asta. Nistor va fi repus pe funcție și atunci să te văd ce o să faci cu Coco Galescu. Cum o să-i explici lui Coco ca atâta ai putut să faci pentru el? Cum? Nici tu nu știi. Înțeleg, de asta ești și supărat de la o vreme…

Ușor de zis, greu de decis cine să fie acele persoane, în afară de americani și NATO, în care să ne punem toată nădejdea noastră.  Cum s-ar zice, acele persoane care să ia hora înainte, ca la olteni, ori să joace brâul, ca în Banatul de Munte. Și după o atentă și profundă analiză socială, dar nu numai, ministrul de la Armată, don Vasile Dâncu, ne-a făcut mândri din punct de vedere gramatical, literar, strategic, logic și alte chestii de acest gen de exprimare: „Nu poți să mobilizezi decât oameni care sunt mobilizabili”. Remarcabil gândit. Mai profund de atât nici că se putea. Că, vorba aia, ce să faci într-un război cu oameni nemobilizabili? Adică cu ăia care nu au făcut stagiul militar, care nu au făcut pregătire militară într-un fel sau altul. Altfel spus, cu ăia care n-au ținut în viața lor în mână o valiză de lemn, care nu știu la ce e bună o gamelă, un culcat, un târâș pe coate, un planton. Care n-au scris o dată, măcar o dată, pe un gard de plăci de beton, „AMR 30!” și nici nu au strigat la vederea pufanilor „HAI LIBI!”

Nea Vasile ai dreptate, domnule: ar fi o mare  idioțenie să-i mobilizezi pe oamenii ăștia, care au 40 de ani și un pic. Niște copii, ce să zic. Ce să faci, frate, cu ei  în război dacă săracii nu știu să țină o pușcă în mână? Că ăștia chiar mor nevinovați și îi ai pe conștiință pe lumea ailaltă. Lasă-i, bre, lângă curul muierii și a amantei, să dea like-uri pentru ce se întâmplă pe front, că ești mai câștigat așa. Pe ăștia ține-i acasă, nea Vasile și trimite-i la război pe ăia care, în prostia lor, au crezut că dacă  fac armata, țara le va fi recunoscătoare. Da, recunoscătoare, trimițându-i să lupte în prima linie în loc să-i țină acasă să se gândească la pensie, să aibă grijă de nepoți. Poate, tocmai și asta e ideea. Lasă-i pe ăștia tineri acasă, să se maturizeze, să se distreze, că oricum nu fac parte din generația care așteaptă să le mulțumească cineva pentru serviciile aduse țării!

Bine că o trecut fe-martie, că o dat colțul la urzică, dragaveiul și-a consolidat poziția de lider pe piață, la fel și leurda. Mâine, poimâine dă și măcrișul, corcodușele și dudele vor fi la mare căutare, așa că nu ai de ce să te plângi: nea Nicu Ciucă, întâiul nutriționist al țării, are grijă de noi să mâncăm sănătos, fără exces de carne și zaharuri. Nu că ar vrea săracul să fie așa, dar de unde să mai scoată bani pentru salariile bugetarilor și pensii? De unde?  

La drept vorbind, cum n-or murit aiă bătrâni în condiții chiar mai nasoale decât astea, n-o să murim nici noi, Gogule. Ne schimbăm modul de viață, băgăm în noi numai două mese pe zi, sărind peste cină. La nevoie, dimineața bem doar o cană cu apă pe stomacul gol. Apă călduță, de s-ar putea, și cu o felie-două de lămâie. Nea Nicu spune că trucul asta face minuni. Ca să fim siguri că rezultatele vor fi cele scontate, bem trei-patru căni, că japonezii așa fac de când se știu și uite cât de deștepți sunt. Deștepți foc, nu alta. Ăia nu-și bat nevestele, nici nu se ceartă cu vecinii. E drept, ei sunt mai mult înconjurați de ocean, dar chiar și așa.

Hai, că plec. Adio și un praz verde, cum se zice pe la Plenița lu’ nea Nicu Ciucă și nu te mai gândi la nebunia de săptămâna trecută. Alt rău să nu fie, Gogule, că la vremurile noastre mâncarea e fudulie și dăunează grav  portofelului. Pa!

S-a întâmplat într-una din zilele trecute. Mai precis, într-o noapte, în ultima din această viață. A lăsat capul într-o parte și ochii i s-au închis pentru totdeauna. Nu știu dacă a plecat împăcat sau nu spre lumea lui și a celor care nu s-au mai întors de acolo, cert este că și în ultima clipă, omul rămas (încă) viu pe Pământ a ținut morțiș să arate ce poate și cât îl duce capul.

Răposatul, ajuns la anii pensiei, se împărțea între sat și oraș. Șase luni într-un loc, alte șase în celălalt. Moartea l-a găsit la oraș și prea repede ca să apuce să-și achite datoriile pe pământ. În cazul de față, „cultul” la biserica din satul din Valea Almăjului în care locuia peste vară cu nevasta. Și pentru că nu și-a plătit „cultul” și nici în biserică nu a prea călcat cât a fost în viață, preotul de acolo a refuzat să „tragă” clopotul care dă de vestea localnicilor trecerea în neființă a unuia dintre ei. Ca un slujbaș ritos, preotul vrut să le dea o lecție tuturor celor care care vor refuza să contribuie la bunăstarea sa și a bisericii. Nici nu știu dacă canoanele bisericești impun astfel de lucruri. Cert este că slujitorul Domnului nu a ținut seama de nimic. Nici măcar de suferința fizică pe care răposatul a purtat-o cu el timp de peste 60 de ani.

Că am uitat să vă spun, bărbatul era lipsit și de grai, și de auz. Și el, dar și cea cu care împărțise binele și răul în ultimii ani de viață, după ce mama copiilor săi (la rându-i, cu aceeași suferință), plecase la cele sfinte. Și atunci, pentru ce să fi mers duminica la slujbele de la biserică? Să fi fost la număr ori să mai fi ascultat bârfele babelor? Că tot nu ar fi înțeles nimic din ce predica omul în sutană care, între noi fie vorba, nu era străin de suferința lui. Avea acasă biblia, mai citea din ea, dar ce folos dacă nu mergea la biserică și nu și-a plătit cultul.

Și să ne mai mirăm de ce unii, și nu puțin, hulesc Biserica pentru unul ca popa din Valea Almăjului despre care vorbeam?  Eu zic că nu, deși nu Biserica este vinovată de faptele oamenilor în sutană!

Și nu e vorba de a face mișto de Vasilică. Amintiți-vă ce Guvern minteoș am avut în urmă cu un an. Unul împănat cu cei mai drepți, harnici și vizionari liberalii posibili la ora aceea. Un Executiv rumen în obrăjori, gata să se ia la trântă cu căpcăunii din PSD. Bine, erau și câțiva useriști pe acolo, dar ăștia nu contau pentru musiu Cîțu, dovadă că a scăpat de ei cât ai zice pește. A dat cu ei de pământ de nu s-au văzut. Ce dacă era Barna, Voiculescu ori Drulă? I se urcase atât de mult prostia la cap că nici măcar cu levomepromazin nu s-ar mai fi făcut bine.

Și uitați-vă cum arată astăzi același guvern liberal după ce Vasilică i-a zis lui Ciolacu: „Hai, bă, nea Marcel, mai bine mi-ai da sfaturi din interior, decât să faci bâză de mine de pe margine. Să râdă lumea că am ajuns prostul satului”. Ei, bine, e ca o  lămâie stoarsă de zeamă, cu câte un liberal ici-colo, în ministere neesențiale. Iar partidul e în cădere liberă, precum puiul din povestirea cu același nume a lui Al. Brătescu-Voinești.

Nu o spun bârfitorii, ci sondajele. Ultimul dintre ele – CURS – situează PNL la 20% în opțiunea de vot a românilor, dacă alegerile parlamentare ar avea loc duminica viitoare, în timp ce pesediștii sunt la aproape dublu – 36%. Și toate acestea, datorită lui Cîțu. Chiar dacă s-ar înjumătăți procentele, precum punctele la sfârșitul  sezonului regulat din liga a I-a, lucrurile nu s-ar schimba. Mai de grabă s-ar apropia de USR – scos în șuturi din guvern, după zicala „Prostul nu e prost destul, dacă nu e și fudul”.

Și prost, și fudul, parcă e prea mult deja, chiar și pentru un partid ca PNL!

Da’, dă-te mai aproape de gard, că nu te mănânc. Curaj, apropie-te. Dacă de ai tăi de acasă ți-e teamă, ce să mai zic de străini. Vino încoace, că vreau să povestesc ceva cu matale. Auzi ce vorbesc ăștia tineri când se întâlnesc pe unde umblă noaptea, de când ați dat liber la cluburi și baruri. Cică în cazul în care frontul se mută la noi, ei spală putina. Nici măcar nu se gândesc să dea foc la câmpii, cum făceau răzeșii lui Ștefan cel Mare ca să-i înfometeze pe vrăjmași, să otrăvească izvoarele și fântânile sau să blocheze cu bolovani trecătorile din munții țărișoarei noastre dragi, așa cum au făcut ostașii lui Basarab în lupta de la Posada cu Carol Robert de Anjou.

Nu, pur și simplu au de gând să plece din țară, să ducă rezistența armată din exil. De pe Facebook, Twiter și Tik-Tok. Se duc unde văd cu ochii. Nu crezi ce-ți spun? Ce dracu, nea Nicule, tălică nu ai cont pe site-urile astea de socializare să vezi ce postează junimea și intelectualii din ziua de azi? Uite, scria unu’, de pe la Popești-Leordeni, dacă nu mă înșel, că în caz de război se duce pe front, cu condiția să-i retrocedați țara pe care, zice ‘mnealui, i-ați confiscat-o acum 30 de ani. Bine, nu dă nume de politicieni, ci, așa, în general. De unde să i-o mai scoți cum a fost acum nu știu câți ani? Ce-a păpat gaia, e bun păpat.

Tot nu mă crezi? Păcat că nu am păstrat mesajul nenicului de care-ți vorbesc. Dar stai, așa, am salvat postarea lui Capatos. Îl știi matale pe Dan Capatos, ăla de la un „Showw păcătos”. Da, domnule, pe unde au trecut Cruduța și Bianca Drăgușanu. Ia, uite ce scrie: „Ce a făcut țara asta pentru tine ca tu să lupți pentru ea? La o adică, dacă vine războiul peste noi, eu îmi iau nevasta, copilul și la revedere. Plecăm, fugim pe unde apucăm.Eu am datoria să-mi apar copilul, nevasta, familia, părinții, dar nu țara! Asta să fie o lecție pentru politicienii care și-au bătut joc de țara asta în ultimii 20 de ani”. Și ca el or fi mulți, scârbiți de faptul că politicienii, nu se referă la matale în mod special, și-au bătut joc de țara asta.

Ce zici, ne Nicule? O armată fără soldați, numai armată nu mai este? Am dreptate? Noroc cu cei 2.000 de generali pe care îi avem. Că sunt făcuți la apelul de seară sau nu, ce mai contează. Importanți că sunt strategi destoinici, apți de război, gata să apere țara, pensiile speciale și pe noi. Le dăm kalașnicoave, AG-uri, puști-mitraliere, grenade, obuziere și îi punem la treabă.

Râdem, râdem, dar purcica e moartă în coteț, cum se spune pe la noi la Plenița. Ce a ajuns, nea Nicule, țara asta. Vai de curul nostru. Păi unde sunt domnule ăia nouă curcani sau ce-or fi fost ei, din Vaslui, și cu sergentul zece care plecau neînfricați la luptă? Unde e domnule Neajlovul, Rovinele, chiar și Tape? Unde s-au dus, nea Nicule, vremurile în care luptam la baionetă la Plevna și Smârdan de îi băteam la curul gol pe turcaleții lui Sinan Pașa, iar acum nu suntem în stare să scoatem un egal cu ăia de la Galatasarai, Trabzonspor și Konyaspor? De unde mai scoatem noi o pașoptistă înflăcărată ca și Ana Ipătescu sau o luptătoare precum Ecaterina Teodoroiu? De unde?

Zii și matale ceva, nea Nicule, nu mai fi atât de tăcut, că mă enervezi cu atâta calm. Încurajază-mă și spune-mi că nu-i dracu așa de negru, după cum îl fac unii, că avem rezerva de cadre asigurată. Liniștește-mă, nea Nicule, că de aia te am prim-ministru, nu să stai ascuns, ca un popândău, la Palatul Victoria.

Mă așteptam ca pesedeii să o facă praf, să măture cu ea pe jos, să sară la gâtul lu’ nea Ciucă, să-i bată obrazul sau să-i ceară socoteală, ținând seama de lipsa de experiență și a performanțelor Andrei la un nivel atât de înalt. Mă așteptam să facă asta, măcar ca replică la reacția lui Romeo Dunca la instalarea lui Gabriel Stika la conducerea Administrației Naționale a Apelor Române când acesta a declarat public că o astfel de numire nu e de bun augur și că va afecta grav județul. Bine, dacă e să luăm în seamă tot ce troncăne președintele Consiliului Județean riscăm să ajungem la sapă de lemn. Nu mai departe de declarația aia că: „numirea lui Stika s-a făcut cu susținerea PSD”. Deștept mai ești, bă, Romeo (mă tot mir de unde dracu le tot scoți), pe a cui susținere ai fi vrut să o aibă dacă el e pesedist? Pe-a liberalilor sau a ungurilor?  Ori pe a useriștilor?

Surprinzător, pesedeii nu au făcut niciun comentariu. Au stat cuminți în banca lor, dând dovadă de bun simț și de cavalerism când vine vorba de o femeie. Poate între ei, la o cafea sau un șpriț, or fi discutat ceva de genul: „Bă, ai văzut ce a ajuns Andra lu’ Vela?” dar numai atât. În spațiul public s-au abținut de la orice alt comentariu. Nu numai în cazul ei, dar nici când au fost numiți secretari de stat liberalii Andrei Ungur sau Daniel Surdu. Și nu pentru că nu ar fi avut nimic de zis, de comentat (o, Doamne, câte nu sunt de spus într-un astfel de moment!) ci pentru că, spre deosebire de Dunca și ghioceii din jurul său, ei  cunosc jocul politic, ăla care ține de cei care sunt la putere. Procedând așa, Mocioalcă, Hurduzeu, Crina, Mălăiescu și toți ceilalți i-au servit o lecție lui Romeo Dunca. Una de bune practici, din care, însă, este posibil ca acesta să nu învețe nimic. Și nu pentru că nu l-ar duce capul, ci pentru că așa l-au setat cei care se află în spatele lor. L-au setat și l-au tras cu cheia ca pe o jucărie chinezească și între timp au pierdut cheia!

Și nu ai stat oricum, ci la coada aia de un kilometru. Și pentru ce, Gogule? Că ai auzit că se scumpește benzina și motorina? Și ce era cu asta? Pentru așa ceva trebuia să stai la coadă două ore? Se scumpea și gata. Măcar să te fi dus în altă stație, nu la Lukoil. Îți dai seama, l-ai dezamăgit și pe Zelenski și i-ai descurajat și pe ăia care știau cât ești de tare în gură și pe Facebook când vine vorba de războiul din Ucraina. Că i-am auzit eu pe doi vorbind, după ce te-au văzut acolo: „Gata, bă, nu ne mai înscriem în «Fan Clubul» condus de Gogu, că numai gura e de el.” Îți dai seama ce-or mai fi râs rușii când or fi văzut imaginile postate cu români disperați ca tine să-și facă plinul la pompele lor. Mamă, mamă!

Hai, nu o mai da la întors, că nu ai nicio scuză. Iartă-mă că îți spun, tu faci parte din categoria ălor care, unde văd o coadă, hop și ei. Nu contează ce se dă, ce se cumpără, ce se întâmplă, important e să fii acolo, la număr. În actualitate. Bă, Gogule, nu te supăra că îți spun, tu, vorba prietenului meu Alex, ai o plăcere perversă să stai la cozi. Să te freci de unul și de altul, să-i miroși bășinile ăluia de lângă tine. Nu-mi spune mie că nu este așa, că știu ce-ți poate capul.

Ții minte cum cărai baxurile alea cu hârtie igienică, care se ieftiniseră cu câțiva bănuți, la începutul stării de urgență, de parcă ai fi șters la cur un bloc cu cinci scări și zece etaje timp de un an. Așa-i? Așa e, cum îți spun eu! Sau cum ai venit cu cămașa ruptă și fără un pantof de la promoția aia de oale de aluminiu? Vezi că știu, nu poți să zici altfel. Dar de noaptea aia dormită la ușa Poliției când s-au dat primele pașapoarte de după 90, îți amintești? Nu că ai avut de gând să fi plecat din țară, dar de ce să nu fi avut și tu pașaport, nu-i așa? Că, vorba aia, nu cerea de mâncare, dacă îl țineai în sertarul din camera bună.

Și acu, Gogule, la benzină. Da, ai dreptate. Ai stat la coadă să fii în rând cu lumea. Să nu fii mai prost decât alții care azi noapte au cărat benzina în damigene, pubele și saci de plastic, de parcă era sfârșitul lumii. Auzi, dă-te mai aproape să-ți spun ceva, să nu ne audă alții. Vezi că scăzură arabeții prețul la barilul de petrol și de astăzi poate se ieftinește benzina la pompă. Ți-o spun pe surse, dar să taci, să nu mai zici la nimeni. Dă-i dracu de bani pe care i-ai cheltuit aseară. Ai luat țeapă, asta e.

Hai, fugi, ce mai stai, vrei să ți-o ia alții înainte?

M-am bucurat ca un copil când l-am auzit pe mutu, ăla de la Sibiu, nu fotbalistul, dându-ne vestea cea mare la televizor. Calm, senin și încrezător în viitorul nostru: „Bună ziua. Am hotărât să nu mai prelungim dincolo de 8 martie starea de alertă instituită în România.” Un salut scurt și la obiect, care s-a încadrat fix în zece secunde. Ar fi putut să o facă mai repede, dar ce rost ar fi avut să se grăbească, vorba aia, mai sunt doi ani de mandat…

L-am ascultat cu maximă atenție, aproape că i-am sorbit fiecare cuvânt rostit, iar la sfârșit de tot i-am răspuns, în gând, plin de recunoștință: „Danke schön.” Și când să fi zis și eu „Doamne Ajută”, Gogu al meu mi-o tăiat elanul și bucuria: „Asta cu starea de alertă s-o crezi tu. Scăpăm de o belea, dăm de alta. Tu nu vezi, vine războiul, alte griji, alte nevoi.”

La început mi-a fost necaz când am văzut că s-o băgat ca musca-n lapte, zicându-mi: „o ajuns și Gogu ăsta mare sculă pe basculă de-mi ține lecții despre răzbel”, dar după aia mi-am dat seama că are dreptate. Dacă întri în prăvălie să-ți cumperi o pâine, nu te lasă inima până nu iei și două-trei baxuri cu ulei, măcar 10-15 kile de zahăr și făină, conserve de toate felurile, macaroane, orez și câte or mai fi la vânzare. Am uitat de hârtia igienică, dacă tot ne aprovizionăm ca pentru o companie de infanteriști. De ce? Păi dacă ceilalți cumpără en-gros, tu de ce nu ai face la fel? Ca să creadă unii că ești mai sărac și mai prost decât ei? Lasă să fie în casă că nu strică, iar dacă ai în plus una, alta, faci schimb cu vecinul, cu colegul că, fii sigur, și ei or început să strângă ca furnica.

Și după ce s-o termina războiul? Ne invadează maimuțele, extratereștrii și alte gângănii. Stați liniștiți că au grijă și rușii, și americanii, și chinezii și care or mai fi să nu ne plictisim.

Sau poate că Romi cugetă la cum să renunțe la ideea de a o mai demite pe Alina Stancovici, managerul de la Spitalul județean. Știu că îi este greu să se ducă la ea, fie și cu un buchet de ghiocei, că tot e azi 8 Martie, cerând îndurare. Între noi fie vorba, cum să recunoască că l-a luat gura pe dinainte sau, cum îi tot amintește Crina, că are momente când o ia rău pe arătură? Nu poți să faci asta că te faci de râs, că atât așteaptă Dani Stanciu.

Și atunci, la ce cugetă Romi de la CJ, dacă la aia nu, la ailaltă, nu? De unde să știu eu la ce cugetă bădiuca nostru? Fiecare om cu gândurile lui, stric personale. Depinde și de vremea de afară, de astenie, de prietenii pe care îi are pe lângă el, de ce halește seara înainte de culcare, că una e să bagi la maț o salată verde-crud, și alta când mănânci dărăbul de slană, groasă de un lat de palmă, cu ceapă, brânză și pită de casă. Altfel dormi noaptea, altfel te socoți în pat ce ai de făcut a doua zi. Nu e ușor să fii în pielea lui Romi, să ți se spargă toate în cap, dar, nah, dacă asta și-a dorit, asta are.

A, știu la ce cugetă nea Romică. A văzut la televizor filmulețul ăla cu copârșeul târât de cai, la Ineleț,  pe ale pietre de munte și se gândește să le facă ălora drum. Nu cu asfalt, măcar unul pe care să poată circula bieții oameni. Cugetă și fă-le, bă, Romi, și mulțumește-i lui Dumnezeu că ăia de la CNN, Favorit TV și BBC sunt prinși cu războiul din Ucraina că altfel eram de menune în lume, Romi, dragă.

Citeam mărturisirea unui cuplu tânăr de ucrainieni refugiat la Cluj. Pentru o clipă, cei doi au avut impresia că, de fapt, se aflau în oricare alt mare oraș al Europei, nicidecum într-o țară în care milioane de oameni supraviețuiesc cu 3-400 de euro pe lună. La început, Oleg, că așa îl cheamă pe tipul ăsta, a rămas surprins de prețul alimentelor din supermarketuri, de la legătura de mărar și pătrunjel și până la halca de carne de porc. A făcut comparație cu ouăle din prăvăliile lor și a fost convins că ale noastre sunt de la găina cu ouă de aur. Apoi, într-o seară, când a făcut imprudența să-și scoată nevasta la restaurant, a amuțit de tot. Cu cei 70 de dolari dați pe ce-or fi mâncat ei acolo, zice că în Ucraina ar fi trăit aproape o lună. Că la ei, aceeași cină ar fi costat cel mult 7 (șapte) euro. Singurul lucru care apropie o cină românească de una ucrainiană sunt tacâmurile, șervețelele, scobitorile de pe masă. În rest, pentru o seară, i s-a părut că ajunsese în Elveția sau pe Coasta de Azur.

A, și o mai zis ceva, că nu înțelege cum pot trăi oamenii săraci cu așa prețuri și că, la Kiev ar fi fost revoltă dacă se întâmpla asta.

Să le luăm pe rând. Măi domnule Oleg, matale crezi că omul de rând, ăla pe care îl vezi la televizor, primindu-vă în vămi cu brațele deschise, se gândește să ia cina într-un restaurant? Sau prânzul? Stai liniștit, că în România este ca și la voi. Mai cu o ciorbiță de urzici, mai cu un ou spart peste o mână de leurdă, mai o mâncărică de dragavei. Dacă omul simplu le are pe astea pe masă, te asigur că nu moare de foame. Să nu-mi spui mie că în Ucraina e altfel. Că ăia săraci nu se pot culca seara dacă nu au mâncat la restaurant. Chestiile astea or fi pe la Paris, Roma sau Veneția, dar nu pe la noi, prin colțul ăsta de Europă.

Și, doi, chestia cu revolta. Păi cine să se revolte? Pensionarii? Să fim serioși. Pe ăștia îi amăgești repede cu o sută- două de lei la pensie. Tinerii? De unde tineri? Ăia care au fost capabili au plecat unde vreți să ajungeți și voi, iar cei rămași se declară scârbiți și de unii, și de alții.

Așa că, nu te lua după românii pe care îi întâlnești în restaurante, că nici eu nu mă iau după ai tăi care au fugit cu merțanul de acasă, din Ucraina.