Cei doi au fost colegi de clasă la Colegiul Național „Traian Doda” din Caransebeș, studiile universitare absolvite la Universitatea de Vest Timișoara și s-au înscris în PSD în aceeași zi. Viața a făcut ca ei să urmeze în politică un continuu drum ascendent, unul prim-vicepreședinte, chiar și prim-ministru, celălalt, deputat și președinte de Consiliu Județean.
În opinia lui Silviu Hurduzeu, de numele lui Sorin se leagă cele mai importante cinci proiecte de infrastructură din judeţul nostru de după Revoluţie:
„1. Drumul expres care leagă Banatul de Oltenia (Filiaşi – Lugoj). Au fost depuse 7 oferte pentru proiectarea sectorului Caransebeş – Lugoj din drumul expres.
2. Se reabilitează linia de cale ferată care leagă Craiova de Drobeta Turnu Severin şi, mai departe, de Caransebeş. În Caraş – Severin, se reabilitează calea ferată de la Valea Cernei – Topleţ – Băile Herculane – Mehadia Nouă – Mehadia – Iablaniţa – Cruşovăţ – Domaşnea Cornea – Poarta – Teregova – Armeniş – Slatina Timiş – Vălişoara – Valea Timişului – Balta Sărată – Caransebeş.
3. În urmă cu câteva luni, a fost semnat un contract în valoare de 8,77 miliarde lei pentru modernizarea celor 162 km ai liniei de cale ferată Caransebeș – Timișoara – Arad. Cele 4 loturi ale acestui proiect au deja constructori desemnați. Modernizarea acestei linii de cale ferată beneficiază de cea mai mare finanțare prin PNRR.
4. Centura Reşiţei se face cu fonduri de la Ministerul Transporturilor, responsabilitatea fiind descentralizată către primărie.
5. Avem fondurile necesare pentru centura Bocşei care trebuie făcută în acelaşi regim ca la Reşiţa.”, a menționat Silviu Hurduzeu în cea mai recentă conferință de presă.
P.E.