Sfaturi care să-i ferească pe oameni, dar mai cu seamă pe femei, de apa consumată din hârdăul ăla de Bobotează, înalt cât casa. Că, cică, de aghiasma mare n-ar avea voie să se atingă fumătorii, indiferent de sex, de trabucul și țigaretele pe care le fumează, dar nici femeile aflate la menstruație. Că ar fi mare păcat să bea apă sfințită cât timp femeia se află în „perioada de necurăție.”. Bă, ești prost? Bă, ești nebun? Ce are, bă, sula cu prefectura și aghiasma cu menstruația? Are, cum să nu aibă atâta timp cât lu’ Teodosie al Constanței, acest guru de la malul mării îl doare undeva de mai marii BOR.
Astea, ca astea, dar să vezi că sfatul cu aghiasma mare ajunge și în dormitor, acolo unde, auzi drăcovenie la Mache, nu s-ar cuveni „relații trupești” între soți și amanți până nu se golește recipientul cu apă sfințită. Mai înțeleg, ca băieții deștepți, care și-au umplut o sticlă, hai două, să tragă pe dreapta șapte, opt zile, dar mă întreb , ce-o să fac cei care, să fie siguri că o să le meargă bine tot anul, au luat, ca haplea, apă sfințită cu bidoanele? Bă, frate, ăia până termină de băut aghiasma, vine Paștele și cum să stai pe „uscat” atâtea luni că, au dreptate și femeile când zic: „Dumnezeu ți-o dat-o să dai, nu să te duci cu dânsa-n rai.”