Ca să îmi reiau ideea, în afară de niște fițuici băgate în cutia poștală, n-am văzut nicio altă intervenție publică din partea auriștilor care sunt adunați sub fald de tricolor aici, în Reșița: foști milițieni, scuze, polițiști pe stil nou, și jandarmi, de care biata Letiția Aman, cea dintâia auristă a județului, nu a avut loc, motiv pentru care de un an și mai bine pribegește prin țară. Dacă eu și cu Gogu nu-i cunoaștem, atunci ce să mai zic de prietenii mei din cartier care mă tot întreabă: „Bă, și ăștia de la Reșița sunt tot ca Simion ăla? Că dacă e așa, ne-am dat dracului de tot.”
De unde să știu eu, frate, cum sunt? Că nu cunosc decât vreo doi, trei dintre ei. Ce-or fi căutând unii acilea, nici eu nu știu. Avansări în grad? Asta nu mai cred că numai ce au ieșit la pensie, unii la 48 de ani, alții la 50. E adevărat, când ajungi pensionar la o vârstă atât de fragedă, parcă nu-ți vine să stai acasă, să freci mangalul. Că nu ești de vârsta a treia să-ți crești nepoții și să duci gunoiul când îți cere nevasta. Și atunci te pui să bați toba în sat că te-ai apucat să faci politică, de dragul meu, al tău, al nostru, al acestei țări și popor. Dar o altfel de politică, nemaivăzută și nemaiauzită de la revoluția franceză, cea cu: „Liberté, égalité, fraternité.”, la capătul căreia să te aștepte o funcție de deputat sau senator, că, vorba aia, nu e nimeni prost să se bage în politică ca mie, ție, nouă, țărișoarei și poporului să ne meargă bine!