Să luăm exemplul Georgeștilor. Călin și Cristela, cei mai celebrii Georgești de la nenea Iancu încoace. Dânsul, aproape să ne fie președinte, avea, și încă are, un stol de păsărele în cap. Proiectul ăla de țară „Hrană, apă, energie”, copiat de pe la alții și combinat cu tot felul bazaconii, gen: „Apa sacră din Carpați este un dar cosmic pentru cei cate o folosesc cu respect”, a avut darul să ne arate că omul nu e cu toate țiglele pe casă, caz în care dânsul prin opera sa de interes intergalactic nu e de mirare că a ajuns să creeze prozeliți în spațiul carpato-danubiano-pontic, aici fiind incluse și teritoriul Geției și tunelurile subterane care leagă Carpații-Marea Neagră-Marea Caspică, atât de dese întâlnit în gândirea sa filosofică.
Asta explică și faptul că, trezindu-se într-o dimineață, cu noaptea în cap am putea spune, Cristela, cea care a fost la un pas de a ajunge prima Duoamnă a țării, a deschis laptopul și s-a pus să dea sfaturi celor care merg la sală, să dea jos kilogramele în plus, să facă bicepși, tricepși și alte grupe de mușchi, să se simtă bine și mândri de trupul lor. Contrar așteptărilor doamnelor, domnișoarelor, dar și domnilor iubitori de fitness, pilates și bodybuilding, Duoamna Cristela le taie tuturor elanul din prima: Că zice dumneaei: Alergatul pe bandă e la fel de periculos ca și consumul de salam cu aditivi alimentari. Cu cât alergi mai mult, cu atât bagi mai multe E-uri în tine. Să vă intre bine în cap, teoria Duoamnei. Că dacă te duci stresat la sală, după o ceartă cu șeful, cu jumătatea de acasă cu prețurile din supermarket și te apuci să tragi de fiare, să alergi pe bandă, fără să ții seama de dieta hiperproteică, mai bine stai acasă la televizor, la cafea cu prietenele, altfel vei sfârși cu colesterolul cât casa. „Dacă faci mișcare tip fitness când ai o alimentație producătoare de acidoză și un sistem endocrin dezechilibrat, este ca și când ți-ai da foc la casă fix atunci când pompierii sunt în grevă”
Bă, ați auzit? Mai bine stați acasă sau vă puneți să alergați în jurul casei, a blocului sau a parcării, dacă n-aveți niciuna, nici alta. Feriți-vă de E-urile de la alergatul pe bandă că sunt mai periculoase decât aditivii alimentari. Doamnelor și domnișoarelor, ascultați-o pe Duoamna Cristela, aceeași care, nu de mult, vă atrăgea atenția asupra necesității renunțării la analgezice în timpul menstruației, renunțării la ochelari după un webinar (eveniment online) sau despre energia feminină blocată de purtarea pantalonilor, că nu vă învață nimic rău. Dimpotrivă. Că iată ce vis a avut într-o noapte cea care, dacă n-ar fi fost Curtea Constituțională, am fi privit-o ca pe prima Duoamnă a Geției, Daciei, Țării Românești și a altor provincii, văi și lunci: „Cele mai multe femei au cancer și tumori. Pentru că au exclus, au anihilat, inclusiv din mentalul lor, au castrat bărbatul. De câte ori îi criticați – spuneți despre ei că nu așa, că așa, că ce? I-ai castrat! Și atunci, tu nu vei mai putea beneficia, este o simbioză, și vei avea de suferit’.
Pe românește, în traducere liberă, nu vă mai criticați bărbații, nu-I mai bârfiți și nici măcar nu-I mai povestiți amanților, prietenilor, preotului și altora că nu spală o farfurie, nu dau cu mătura, nu duc gunoiul. Altfel, ați văzut ce spune Duoamna Cristela.
Mare e grădina ta, Doamne!



