Vine bietul prinț de la mama dracului, tocmai din America, frânt de obosit, și nu-l bagă nimeni în seamă. E adevărat, nu puteau sta după curu’ lui că toată lumea era ocupată cu pregătirile de a doua zi, dar, bă, nici chiar așa, că vorba aia, și el el os domnesc. Dacă ta-su și fra-su al mare nu au fost în stare, măcar mă-sa vitregă putea să-l întrebe ce-i face Meghan, copiii, cum e vremea în America, nu? Să-l fi întrebat dacă îi era sau nu foame. Să-i fi spart două, trei ouă în tigaie, să fi scos o bucată de pecină din untură, câta brânzică, mă rog, ce mănâncă ei dimineața. Dar așa, l-au așezat în rândul al patrulea, ca pe ăia dați de pomană. Camilla cu surorile, nepoții și toate neamurile și prietenele ei în primul rând, și Harry, rătăcit în mulțime. Bă, unde ați mai văzut una ca asta? În e regat trăim?
Părerea mea e că, oricât de certat ar fi fost cu ta-su și fra-su, bă, nu se face așa ceva. Cheamă-l, bă, William lângă tine, că de aia v-ați jucat cu puța în țărână când ați fost mici. Dacă el ți-o fi greșit scriind despre tine în cartea aia, măcar tu să fi avut înțelepciunea și să treci peste supărare. Că nu toată ziua îl face rege pe ăl bătrân. Că așa e frumos, să vă aveți ca frații, să fiți uniți și la bine, și la rău. Unde mai pui că te povestește lumea în sat, în Regat și în tot Commonwealth-ul: „uită-te, bă, la ăștia, se ceartă ca proștii. Vai de curul lor. ” Da, da, așa îi vorbește lumea. Bine, expresiile sunt altele, dar miezul problemei rămâne.
Și cum o venit, așa o și plecat, bietul prinț. Nu l-o băgat nimeni în seamă, de parcă nici n-ar fi fost acolo. Nu i-a pus nimeni în caserolă o prăjitură, o bucată de tort, să ducă și el la copiii lui din America. Urât, bă, urât. S-o înrăit lumea de zici că vine sfârșitul lumii. Dar ce mă bucură e faptul că și la alții se întâmplă exact ca și la noi. Așa că, mucles cârcotașilor, că nici cu monarhia nu mi-e rușine.