Că drept are, Dumnezeu e cu rânduiala lui, iar statul cu socoata, motiv pentru care nu-l lasă nici să moară, dar nici să trăiască. La urma-urmei, statul nu e societate filantropică să-i dea la infinit. Îi dă acolo, cât să nu se zică că nu i-a dat nimic. Să luăm exemplu ultimului gest făcut de guvernanți care au acordat un ajutor de urgență de 7 milioane de lei populației din Banatul de Munte „afectată de inundații, alunecări de teren și fenomene meteorologice periculoase.” Bravo, bă, stat. Pardon, guvernat ce ești.
Pe scurt, banii se vor aloca astfel:
– câte 10.000 lei pentru familiile și persoanele singure ale căror locuințe au fost afectate în proporție de peste 75%, inclusiv;
– câte 7.000 lei pentru familiile și persoanele singure ale căror locuințe au fost afectate în proporție cuprinsă între 50%, inclusiv și 75%;
– câte 4.500 lei pentru familiile și persoanele singure ale căror locuințe au fost afectate în proporție cuprinsă între 25%, inclusiv și 50%
– câte 2.500 lei pentru familiile și persoanele singure ale căror locuințe au fost afectate în proporție de până la 25%;
– câte 1.500 lei pentru familiile și persoanele singure ale căror bunuri din locuință au fost deteriorate, indiferent de numărul sau tipul bunurilor;
– 7.500 lei în cazul în care se înregistrează pierderi de vieți omenești, indiferent de numărul victimelor (ajutorul se plăteşte soţului/soţiei ori rudelor directe de gradul 1 sau 2 sau, în lipsa acestora, persoanei fizice care demonstrează cu documente doveditoare că s-a ocupat de organizarea înmormântării).
Păi, cum să nu-i mulțumești, bă statului, guvernanților ori lu’ Ciolacu când vezi că, din puținul și din sărăcia lor, le dă cărășenilor un ajutor de urgență cu care să-și cumpere două, trei clanțe, tot atâtea uși și giurgiuvele? Că cu 10.000 de lei, la cât de scumpe sunt materialele de construcții, nici măcar un coteț de porci ori de găini nu-ți poți construi în ziua de astăzi, darămite un perete luat de furia apelor.
Noroc cu țăranii, deveniți fermieri peste noapte, care nu mai cresc porci și orătănii. Dar și cu statul, guvernanții și care or mai fi că nu te lasă să mori. Dar nici să trăiești.