Dacă în toamna anului trecut trecut, discuțiile s-au purtat în privința locației, în extravilanul municipiului, în apropiere de ARSENAL, pe o suprafață de 30 de hectare, acum primarul Popa spune că a fost realizat studiul de fezabilitate și au fost obținute avizele necesare derulării investiției. Urmează pasul următor, cel al finanțării.
Potrivit lui Popa, „a fost obținut avizul tehnic de racordare pentru un parc fotovoltaic de 21 megawați pe un areal de circa 30 de hectare. Suntem pregătiți pentru accesarea de fonduri UE pentru această investiție pe axa de modernizare!”
Edilul-șef mai precizează că, prin implementarea acestei investiții, Primăria Reșița va putea să asigure necesarul de energie electrică pentru unitățile de învățământ, iluminatul public și pentru transportul public, iar surplusul va ajunge în rețeaua ENEL.
„Necesarul electric al municipalității pe trei componente esențiale, unități de învățământ, iluminatul public și, nu în ultimul rând, transportul public (tramvai și autobuze electrice), se cifrează la circa 10 megawați. Restul curentului produs va fi injectat în rețeaua ENEL de către o societate comercială a Primăriei Reșița. Sperăm să devenim primul municipiu din România independent din punct de vedere energetic”, a explicat Ioan Popa.