Inițiat de organizațiile sindicale, demersul a avut în vedere aducerea în atenția reprezentanților administrației județene, dar și a parlamentarilor, a unor probleme punctuale. Temele supuse discuțiilor au vizat diverse aspecte, de la necesitatea dialogului tripartit, la blocajele legislative ce le afectează activitatea și până la nevoia susținerii aprobării salariului minim diferențiat.
Reprezentant al instituției gazdă, vicepreședintele Ioan Crina a apreciat deschiderea spre dialog a interlocutorilor și a subliniat importanța eforturilor comune pentru rezolvarea problemelor semnalate.
Prezentă la întâlnire, deputata Silvia Mihalcea, ne-a mărturisit: „Am răspuns invitației de participare la o întâlnire de lucru cu reprezentanții sindicatelor de la nivelul județului Caraș-Severin, împreună cu colegii parlamentari din coaliție si ceilalți colegi parlamentari, domnul prefect Ioan Dragomir și reprezentanți ai administrației județene.
Nu a fost despre declarații politice, ci o discuție onestă, directă și aplicată despre problemele reale din județul nostru, ceea ce am făcut și ce putem face în continuare, despre nevoia de a construi soluții echilibrate și sustenabile pentru oameni.
Cred cu tărie că doar prin dialog sincer și respect reciproc putem găsi acele măsuri care să îmbunătățească viața celor care muncesc și, în același timp, să păstreze stabilitatea economică de care avem cu toții nevoie.”



