Investițiile s-au făcut atât cu bani de la bugetulk local, cât și cu fonduri europene atrase prin proiectele europene accesate de administrația locală.
În perspectivă, edilul-șef vorbește de amenajarea unui ambulatoriu.
„Vom face și un ambulatoriu, o clădire nouă, cu o valoare de 1,5 milioane de euro. Pe lângă această sumă, am mai atras 1,5 milioane de euro pentru echipamente și aparatură medicală modernă pentru Cardiologie, Neurologie și Balneofiziokinetoterapie. Iar asta nu este tot. Mai aducem la spital și un computer tomograf, de 500.000 de euro, care o să deservească întreaga zonă, nu numai Oravița. De asemenea, mai avem un proiect și pentru reabilitarea energetică a spitalului, cu consolidare, și vom încălzi spitalul fie cu pompe de căldură, fie cu apă geotermală. Să vedem însă peste ce dăm. Dar eu sper să dăm de apă geotermală și să încălzim cu apă geotermală unitatea medicală”, spune Dumitru Ursu.
Mai trebie spus că Spitalul Orășenesc Oravița at câștigat un proiect european ce vizează construirea unui nou corp de clădire, în vederea reorganizării funcționale a spațiilor aferente specialităților ambulatoriului, precum și înființarea a trei specialități noi față de cele existente..