15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
stiri caras-severin

Directorul Direcției Silvice Reșița, Ion Tabugan, face câteva precizări referitor la valorificarea masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică a statului

„Masa lemnoasă stabilită, potrivit legii, destinată recoltării anual din fondul forestier proprietate publică a statului administrat de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, se vinde în cea mai mare parte operatorilor economici prin licitaţie publică, iar o parte se recoltează prin prestări servicii și utilaje proprii ale ocoalelor silvice fiind valorificată sub formă de lemn fasonat, în conformitate şi cu respectarea prevederilor Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică,  aprobat prin Hotărârea de Guvern nr.  715/2017“.

Masa lemnoasă care face obiectul vânzării prin modurile menționate anterior provine din produse principale, produse secundare, produse accidentale şi produse de igienă, fiind pusă în piață în baza actelor de punere în valoare.

Potrivit prevederilor Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, vânzarea masei lemnoase şi a lemnului fasonat se realizează de către organizatori, prin licitaţie publică de tipul:  licitaţie cu strigare/ licitaţie în plic închis / licitaţie mixtă / licitaţie electronică, decizia privind tipul de licitație aparținând organizatorului.

„În cazul Direcției Silvice Caraș-Severin, pentru asigurarea unui mediu concurențial cât mai crescut, prin care să se obțină rezultate financiare cât mai bune, începând cu luna ianuarie 2021 s-a făcut trecerea de la tipul licitației cu strigare la cel cu în plic închis, rezultatele înregistrate, comparativ cu cele înregistrate la licitația anterioară organizată în luna noiembrie de tipul cu strigare, au fost net superioare. Astfel, față de prețul mediu de vânzare obținut la licitația principală din luna noiembrie de 159 de lei, la licitația din 14 ianuarie s-a înregistrat o creștere semnificativă, ajungând la un mediu de 171 de lei“, precizează directorul DSR.

În opinia acestuia, transparența activităților desfășurate la nivelul Direcției Silvice Caraș-Severin descurajează practicile anticoncurențiale, asumându-ne în continuare eforturile necesare pentru crearea unui climat concurențial corect și de încredere.

„Precizăm faptul că în viitorul apropiat se va face trecerea la organizare de licitații electronice, care asigură un mediu concurențial deschis și creșterea gradului de confort al partenerilor noștri – operatorii economici, platforma destinată de acestui tip de licitație fiind în lucru.

Având în vedere volumul important de masă lemnoasă pus pe piaţă şi faptul că cea mai mare parte a acestuia se utilizează şi prelucrează la nivel local, Direcția Silvică Caraş-Severin, ca administrator al pădurilor proprietate publică a statului, are un aport semnificativ la dezvoltarea durabilă a comunităților locale și un aport considerabil în economia județului Caraș-Severin“, a mai spus Ion Tabugan.

De ce întreb toate astea? Pentru că, așa cum m-a luminat și pe mine un amic cu mintea ascuțită,  în momentul de față ne aflăm într-o situație oarecum asemănătoare. Deosebirea e că, nu mă refer la (ne)folosirea măștii de protecție, la (ne)respectarea distanțării sociale și a celorlalte măsuri emise pe timpul stărilor de urgență și de alertă, ci la deciziile luate de autorități în privința vaccinării anti-covid și la brambureala din DSP-uri, primării, prefecturi și, până la urmă, din guvern.

Oare cei care sunt vinovați de proasta organizare și funcționare a centrelor de vaccinare nu ar trebui să răspundă penal pentru asta, așa cum răspundeam noi când încălcam măsurile legate de purtatul măștii?! Ori cei care sunt responsabili  de platforma aia care mai mereu se blochează? Ei nu ar trebui să intre sub incidența capitolului de „zădărnicirea combaterii bolilor“? Sau măcar să fie încadrați la articolul 298 din noul cod penal privind neglijența în serviciu? Ce spuneți, nu așa ar trebui să fie corect? În orice țară cu scaun la cap, regulile jocului sunt, sau ar trebui să fie, valabile pentru toată lumea, nu doar pentru amărășteni.

Cine ar trebui să investigheze chestiile astea? Poliția sau DGA? Parchetul sau DIICOT? Sincer, nu mă interesează în mod special cine ar trebui să instrumenteze dosarele penale. Să o facă cine o vrea, numai să o facă, pentru că așa ar fi corect, iar în loc de infracțiunea de „zădărnicirea combaterii bolilor“, să-i încadreze la subminarea sănătății poporului. Că, la urma, urmei, cam asta înseamnă bâlbele și incompetențele celor care nu sunt în stare de nimic în țara asta în care de un an nimeni nu mai moare de altceva în afară de covid.

Hai, să vă văd acum, cine are curajul să ia taurul de coarne, să dea un exemplu națiunii. Unul, măcar unul singur, ca să arătăm lumii că se poate și la noi.

De acum înainte, pentru locuitorii din Moldova Nouă vor veni vremuri glorioase. La primăvară, pe lângă pruni, zarzări și cireși, va înflori întreaga Clisură a Dunării. Dar nu numai pomii fructiferi, ci și economia, că așa a zis Ludovic Orban în campania electorală, că de ce sârbii pot să exploateze cupru și noi, nu? De aia. Că ei sunt așezați pe malul drept al Dunării, dacă nu știai asta. Că noi nu suntem sârbi. Da’ lasă, că Moldomin SA va renaște din propria-i cenușă, precum pasărea Phoenix, și atunci vom zice „uite că se poate și la noi“. Va renaște așa cum a renăscut și UCMR, ca să-l citez pe același Ludovic Orban.

Dar asta e doar începutul: vor veni investitori de pretutindeni. Va fi coadă la intrare în oraș până pe Piatra Albă. Poate se vor răzgândi și ăia de la Delphi și își vor aminti de cine i-a dus la Moldova Nouă. Turiștii vor da năvală ca să se pozeze cu faleza care va fi cel mai important punct turistic al Clisurii (așa s-a spus în campanie), iar în port vor trage vasele de croazieră, bărcile cu motor și iahturile bogaților Europei. În plus, localnicii vor renunța la tradiționalul încălzit al locuințelor cu lemne, pentru că la Moldova Nouă va ajunge conducta de gaz (aia care va subtraversa autostrada Severin-Caransebeș-Lugoj și va străbate jumătate din județ), după cum a promis, într-o altă campanie, președintele Romeo Dunca.

Și ca toate astea să se adeverească era nevoie ca alegerile să fi fost câștigate de candidatul liberal. Și a câștigat pentru că după atâtea înfrângeri electorale, trebuia să vină și o izbândă. Lăsând gluma de-o parte, victoria de ieri a lui Ion Chisăliță echivalează cu un 3-0 la masa verde, dar și o palmă dată de BEC pipernicitei noastre democrații! Dar ce mai contează, cât timp Moldova Nouă are primarul pe care și l-au dorit liberalii?

Sună telefonul și urmează următoarea convorbire:

– Alo, vă salut domnule președinte.

– Da, cine e?

Răspund politicos:

– Victor Nafiru sunt.

Aștept un bună ziua sau ceva asemănător, dar:

– Domnule Nafiru nu vreau să vorbesc cu dumneavoastră că îmi creați așa… Așa ca persoană fizică nu vreau.

Nu mă pierd cu firea și încerc să descifrez taina refuzului lui Romeo Dunca, că despre dumnealui este vorba:

– De ce nu vreți, domnule președinte?

Răspunsul este demențial, iar semnele de ortografie puse de mine salvează ridicolul situației:

– Mă simt prost, când vă aud. Hai sănătate!

Și, gata. Atât a durat discuția cu președintele Consiliului Județean.

Chiar așa domnule Dunca? Vă simțiți prost când mă auziți ca persoană fizică? Păi, eu v-am sunat în calitate de jurnalist la o publicație care are personalitate juridică, nicidecum ca persoană fizică. A, nu știați! Da, da… Vă cred, m-ați fi tratat altfel, dacă ați fi cunoscut acest amănunt și sunt convins de asta, chiar dacă nu vă plac ochii mei. În altă ordine de idei, trebuie să recunosc că nu sunteți dumneavoastră dintre aceia care se dau doar cu o parte a presei, după zicala: „pentru unii mumă, pentru alții ciumă“. Un bărbat cu un caracter atât de puternic nu ar face niciodată așa ceva, motiv pentru care vă înțeleg răspunsul dat poate la supărare pentru editorialele scrise în ultimul timp. Dar asta mi-e meseria, după cum și dumneavoastră ar trebui să vă însușiți critica pentru că la serviciu nu sunteți persoană fizică, ci una publică, iar diferența dintre cele două persoane este una majoră. Puneți-vă consilierii să vă explice cum stă treaba, că de aia îi plătiți. Sunt convins că veți înțelege.

Ce treabă am avut cu dumneavoastră de v-am sunat? Vă asigur că nu v-aș fi întrebat dacă e adevărat că ieri ați venit la slujbă cu elicopterul, așa cum vorbesc cârcotașii din Consiliul Județean, și nici dacă la Moldova Nouă ați fost în campanie electorală în timpul programului de lucru, susținând, alături de alți șefi de deconcentrate, candidatul PNL la alegerile de duminică. Ăștia care se leagă de elicopterul dumneavoastră sunt niște sărăntoci și frustrați pe deasupra, ca să nu mai spun cât de mult îi roade invidia că ei nu pot să-și permită nici măcar un zbor de agrement din Reșița până pe Muntele Mic și înapoi, darămite să vină cu elicopterul la lucru. Ei nu știu câte eforturi faceți pe vremurile astea de criză să întrețineți ditamai  mijlocul de transport care în cazul dumneavoastră e o necesitate, pentru că veniți dimineața de la Timișoara, nu ca ei care fac naveta din Govândari cu autobuzele  primăriei.

Cât privește chestia cu discuția telefonică de ieri, ea a fost simpatică. Chiar haioasă. Iar dacă dumneavoastră vă simțiți prost, eu nu mă simt deloc așa, ci dimpotrivă. Sunteți președintele Consiliului Județean și, nu știu alții cum sunt, dar eu mă mândresc cu faptul că am ocazia să vă aud la telefon. Ca persoană fizică sau juridică, nu mai contează. Tot ce contează e să vă aud!

Nu știu de unde o fi scos asta, dar așa a zis cu gurița lui.  Bă, ăsta și guvernanții de sub el ne cred tâmpiți. Au văzut că le-a ținut figura în campanie cu miile de kilometri de autostrăzi, cu șosele suspendate, cu conductele de gaz metan care vor înconjura țara de trei, patru ori, cu drumurile expres, cu libelulele care vor zbura pe post de elicoptere-taxi, iar acum încearcă să ne prostească cu vaccinurile astea care vin cu țârâita de afară. Cum dracului bă, să spui că vom atinge cifra aia de 150.000, cât noi ne căcăim să vaccinăm de cinci ori mai puțin? În trei săptămâni, de când a început campania, ăștia abia au ajuns să vaccineze 270.000 de oameni și vine acum Cîțu și ne liniștește că totul va fi bine, că va vaccina în două zile cât într-o lună întreagă. Că își vor sufleca mânecile, își vor umfla mușchii și se vor apuca serios de treabă. Chiar așa, bă? Până acum de ce n-ați făcut-o? Cine v-a oprit? De ce ați cucăit în hainele statului? Nu știi să răspunzi, așa e? Sau știi, dar nu ne spui!

Și ce mai zice Cîțu? Zice că în curând va începe și etapa a treia de vaccinare, cea cu persoanele care lucrează în magazine, bănci și buticuri. Ăsta chiar ne crede fraieri. Adunați de pe drum și băgați în țarc. Bă, voi n-ați început bine cu persoanele din grupele de risc, cu ăia trecuți de 65 de ani că și vorbiți de etapa a III-a. Doamne, Dumnezeule, voi nu sunteți întregi la cap. Ori sunteți duși cu pluta, ori vă bateți joc de noi! Zic!

Sigur, nu doar Cîțu este de vină în această privință. Useristul Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, ar trebui să-și recunoască neputința managerială, după ce a dat cu mucii în fasole, cerându-le primarilor să asigure banii necesari pentru înființarea și funcționarea centrelor de vaccinare. Credeți că o va face? Eu zic că, nu. I-a fost mult până a ajuns la borcanul cu miere și cutia cu rahat.

La urma, urmei este treaba lui și a lui Cîțu în capul căruia se vor sparge toate borcanele cu murături când PNL va coborî sub 15% în sondaje.

Cam așa au ajuns lucrurile și în PNL. În urmă cu un an și jumătate- doi, iubire mare, nețărmurită și necondiționată între baștanii de atunci ai partidului care umblau prin țară ca popa cu crucea la Bobotează, propovăduind sfârșitul PSD-ului și venirea la putere a celor mai buni, mai cinstiți, mai corecți români iubitori de țară. Adică liberalii. Mi-i amintesc când au ajuns și la Reșița, la mitingul de la europarlamentare, unde au pozat, pe treptele prefecturii, în cea mai unită și puternică echipă politică a momentului, cu Ludovic Orban și Rareș Bogdan distribuiți, unul în Chirița în provincie, celălalt, în primadona descălecată din presa bucureșteană. Mâini ridicate și înlănțuite în semn de victorie, fețe radioase și discursuri tăioase de parcă ne-am fi aflat în fața unui război civil.

Nici doi ani nu au trecut de la momentul de care vorbesc, că s-a dus dracu prietenia și tihna în partid și s-a ajuns la vorbele lui Dan Ciotoi: S-a rupt lanțul de iubire// Și-a-nceput a rugini//, dovadă că mulți îl vor pe făraș pe Orban. Inclusiv Rareș Bogdan, cel care atunci și-ar fi dat viața pentru Orban. Bă, băieți, s-a umflat tărâța în voi? Eu așa cred. De la prea mult bine. V-a fost suficient să fiți un an și un pic la butoane pentru a vă da arama pe față. Să ne arătați cine sunteți de fapt. Ați copiat ce a fost mai rău la PSD, că numai ăia au fost în stare să schimbe trei premieri în doi ani și tot atâția președinți la partid. Le călcați pe urme, nu vă lăsați la ei. De ce n-ați face-o? Să zică lumea că nu sunteți buni nici la guvernare și nici la treburile partidului? Dați-i înainte, că e bine. E greu până se bagă dihonia între voi, că după aia nu o mai scoate nici dracu. Vă obișnuiți cu ea, de-o să credeți că așa e democratic, să vă tot spurcați între voi în presă, să vă plătiți polițe, să faceți mișto unul de celălalt.

Numai să nu vă caftiți, că asta chiar e urât. Mai bine aveți-vă ca frații ca să nu… Știți voi la ce mă refer.

Foto: Paula Neamțu, Agerpres

Vor fi afectați consumatorii de pe: Calea Severinului, Zlatnei, Nicolae Titulescu, Cernei, Splai Sebeș, Cartier Balta Sărată, Carbonifera Nouă și Carbonifera Veche, precum și Strada Țarcului.

Conducerea SC Aquacaraș SA își cere cere scuze cetățenilor și consumatorilor, pentru disconfortul și inconvenientele create, prin întreruperea furnizării apei potabilă.

Lucrarea va fi executată de către personalul S.C. AQUACARAȘ S.A – Exploatarea Caransebeș. Pentru orice problema apărută după reluarea furnizării apei,  utilizatorii pot apela Dispeceratul Central al S.C. AQUACARAȘ S.A  la tel. 0255/215643 sau 0766341274 și Exploatarea Caransebeș la tel. 0255 – 516321

Liberalii sunt insistenți, e și normal, doar că până acum au mers pe o mână moartă. Cu Chisăliță au pierdut la locale, cu Chisăliță au dat-o în bară la parlamentare și, tot cu Chisăliță, s-ar putea duminică să o ia din nou în barbă. Nu pentru că Ion Chisăliță nu ar vrea să ajungă acolo sus. El are voință și dorință, se vede pe fața lui, se opintește din greu să ajungă iar la primărie, însă astea îi sunt limitele. Altădată, poate că ar fi fost în stare de mai mult, acum nu. Nu poți să-i ceri mai mult de atât, și decât să-l împingi de la spate ca pe o Dacie 1300 fabricată în 1980 rămasă în pană pe marginea drumului, mai bine te urci într-un Touareg.

Pentru el este bine unde se află acum. Consilier județean. Între noi fie vorba, nu-i un efort atât de mare să fii acolo, indiferent de vârsta pe care o ai. Vii o dată pe lună la ședință, ridici mâna la comanda liderului de grup, poți să moțăi liniștit când punctele de pe ordinea de zi sau discuțiile sunt plicticoase, cu condiția să nu sforăi să-ți deranjezi colegii, n-ai nicio responsabilitate concretă, nimeni nu-ți cere să faci altceva decât îți cere interesul partidului, poți să completezi integrame și câte și mai câte. Mai mult, efortul ți-e răsplătit cu indemnizație frumușică. Păcat că nu mai e bufetul Consiliului județean, că la sfârșitul ședinței mai povesteai la oi țuică și la o ciorbă cu prietenii vechi, mai aflai una, alta de prin județ. Chestii de astea. Fără bătăi de cap!

Pe când la primărie, se schimbă lucrurile, tată. Gata cu moțăitul, cu jocurile pe calculator. Trebuie să te trezești cu noaptea în cap, să fii prezent la birou în fiecare zi la ora 7,30, să dai exemplu, să te lupți cu pesediștii din Consiliul local, poate și cu cei trei consilieri de la Uniunea Sârbilor, în cazul în care ăștia refuză să fac alianță cu liberalii. Nu uita că, după Hotărârea BEC și a ÎCCJ ți i-ai făcut dușmani și pe pesediști și pe ăia de la Pro România. Nu vei avea majoritate.  Altfel spus, te vei zbate ca peștele pe uscat. Vei fi singur împotriva tuturor. Nu mai e ca pe vremea lui Sorin Frunzăverde să-i aducă pe ăia de la Delphi. Pe pandemia asta, vei deschide cel mult un Ociko, la grajduri, unde pe vremuri dormeau ăia de la embargou sau vei autoriza un chioșc unde să se facă langoși. Gata, s-a zis cu vremurile alea pedeliste glorioase.

Cu liberalii e altceva. Ei sunt altfel decât pediștii, pesediștii și pedeliștii pe la care ai trecut de-a lungul și de-a latul carierei politice. Ar fi bine să ții seama de toate astea, domnule Ion Chisăliță înainte de a înregistra a treia înfrângere consecutivă în numai patru luni!

Iar dacă nu ții seama de astea, te întreb dacă îți va prii victoria, ajungând primar, știind ce mânăreală a făcut BEC să-l dea la o parte pe Adrian Torma? Sau nu te interesează? Scopul scuză mijloacele, nu-i așa?

A încercat să se opună sistemului corupt, dar a cedat pentru că nu avea nicio șansă să reziste pe piață cu 500 de oameni în spate, care trebuiau plătiți, iar de aici și greșelile pentru care a plătit cu libertatea.

Aceasta este pe scurt povestea de viață a lui Valentin Armașu care, recent, spre surpriza generală, a anunțat că se retrage din afaceri, dar și din spațiul public, din media, unde în mai multe rânduri s-a aflat în centrul atenției. „Nu mai vreau să aud de drumuri. Nu mai vreau să lucrez cu statul în acest domeniu al construcțiilor. Mi-e de ajuns, vreau liniște. Silenzio stampa pentru mine și familia mea“, ne-a mărturisit omul de afaceri.

Cu o firmă în insolvență, Camand, și cu una pe care a vândut-o, AMM Construct, Armașu spune că vrea să se bucure de liniștea căminului, de lucrurile mărunte pe lângă care a trecut până acum de atâtea ori fără să le ia în seamă. Vrea să facă și alte lucruri, poate la fel de interesante, prin Fundația „Maya și prietenii“, să vină în sprijinul acelor categorii sociale defavorizate cărora destinul le-a fost potrivnic.

Ieșirea din scenă a omului de afaceri este surprinzătoare și pentru că la un moment dat s-a vehiculat că va fi cooptat în echipa de consilieri a lui Romeo Dunca, ținându-se seama de experiența sa în construcțiile de drumuri. Cu atât mai mult, cu cât fosta deputată PSD Luminița Jivan, în jurul căreia s-au încropit multe povești, unele penale, în care a apărut și numele lui Valentin Armașu, se află deja în preajma lui Dunca.

„Nu merg la niciun Consiliu Județean. A existat o poveste de acest gen, dar cu tot respectul pentru domnul Dunca, nu mă duc. Îi urez succes în tot ce va face de acum încolo și, cu siguranță, va găsi destui specialiști, chiar mai buni decât mine, care să vină cu experiența și sfaturile lor. Cu Luminița Jivan? Nu mai este nimic, dovadă că în campaniile electorale din toamnă și iarnă nu a venit alături de mine. Sincer, nu mă interesează ce va face în viitor. Cu siguranță, își va alege o altă cale“, a mărturisit omul de afaceri.

Și mai spune Armașu că „Vine un moment în viață când îți iei o pauză, să vezi ce prieteni ai avut lângă tine“. Din câte se pare, pauza se referă doar la afaceri, nu și la politică, zonă în care a intrat în urmă cu șapte-opt luni. A reinventat Filiala Caraș-Severin a Partidului Ecologist Român, pe care a dus-o pe locul I pe țară la parlamentare și locul IV, la alegerile locale. „O experiență interesantă pe care, sincer, trebuia să o trăiesc. Dacă am deranjat pe cineva în cele două campanii, îmi cer scuze, a fost fără intenție pentru că ne-am aflat într-o competiție cu învingători și învinși“.

În privința învingătorului pe plan local, Valentin Armașu este franc: „În alegerile parlamentare a câștigat cel mai bun. Cel mai bun însemnând în opinia mea, „profesorul“ Ion Mocioalcă, pe care mulți l-au înjurat pentru faptul că s-a reîntors în PSD. Nu cunosc motivele pentru care a plecat la Pro România, însă văd rezultatele de la parlamentare, unde PSD a câștigat tot atâtea mandate de parlamentar, ca și PNL aflat la guvernare, iar acest lucru i se datorează și lui Mocioalcă“.

Cât privește viitorul său în politică, Valentin Armașu lasă să se înțeleagă că aceasta ar putea fi o alternativ la ceea ce a făcut până acum.

„Deocamdată nu, dar nu se știe niciodată ce-ți rezervă viitorul. Ca să faci politică, așa cum o gândesc eu, trebuie să-ți alegi un profesor bun de la care ai ce învăța, indiferent de numele lui. Aceasta voi încerca de acum încolo“, ne-a mai destăinuit Valentin Armașu.

Doamna Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, ne-a spus-o verde-n față în urmă cu două zile, să ne intre bine în cap: „salut inițiativa prim-ministrului grec privind un certificat de vaccinare recunoscut reciproc”. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu funcțiile și comisiile astea din Uniunea Europeană, Frau Ursula von der Leyen este un fel de prim-ministru al tuturor țărilor membre ale UE. Adică, hotărârile pe care le ia Comisia Europeană devin literă de lege și pentru moldoveanul din Frătăuții Vechi, și pentru bănățeanul de la Pârneaura ori olteanul de la Gogoșu. Fără acel certificat de vaccinare, cei trei se vor învârti ca găina în jurul cotețului și vor pupa Franța, Germania și Austria când mi-oi vedea ceafa. Să ne fie clar.

L-ați auzit și voi pe Herr Klaus Iohannis că s-ar împotrivi unei astfel de măsuri? Că ar accepta-o doar în cazul circulației persoanelor care au nevoie de tratament în străinătate? Și, ce-i cu asta? Cine îl ascultă pe Iohannis? Să fim serioși! Câte adrese, scrisori, mâini ridicate și cuvântări  nu au existat de zece ani în Parlamentul Europei pe tema aderării țării noastre la Spațiul Schengen? Vă mai amintiți cum ne asigurau liberalii în campaniile electorale că dacă vor ajunge la guvernare, primul lucru pe care îl vor face ăia din PE (de bucurie că România a scăpat de PSD) va fi să ne acorde viză pentru Schengen-ul ăsta? Cel mai colțos dintre toți s-a dovedit Rareș Bogdan, ăla cu tăiatul pensiilor speciale. Aveți impresia că PNL nu este la guvernare? Ori că s-a făcut dreptate în cazul pensiilor speciale?

Acum, lăsând la o parte toate astea, nu cred că ar fi nepotrivită o astfel de măsură, deși ea ar crea un precedent periculos. Până la urmă ne-am obișnui cu ideea. Problema este însă alta, cu mult mai nașpa decât ne-am fi imaginat vreodată, și nu ține de nici de UE sau CE și nici de PE, ci de noi. De capacitatea sistemului sanitar de a vaccina populația. Din 27 decembrie, de când a debutat campania, și până săptămâna asta, au fost imunizați doar 185.000 de românii. În condițiile în care se vorbește de vaccinarea a 12 milioane de oameni mă întreb, câți ani trebuie să stai la rând pentru un rahat de imunizare?

De aceea zic că, până se va întâmpla una ca asta, cred că avemvoie să o mierlim pe rând, și nu neaparat din pricina coronavirusului,  numai să-i facem în ciudă lui Frau von der Leyen, cea care ne vrea în Europa cu certificate de vaccinare la purtător.

Îți amintești, Adrian Torma? În urmă cu patru ani și jumătate erai speranța lor, idolul nu doar al celor care te încurajaseră și te împinseseră de la spate ca să candidezi, ci și al celor care te votaseră. Erai omul care îl trimitea la plimbare pe veșnicul abonat la primărie, Matei Lupu, omul în care își punea nădejdea cel mai istoric dintre toate partidele care există în România. Aveai lumea la picioare, tu erai matadorul pe care îl clamau mii de oameni. Pentru ei toți, tu erai Adiță. Simplu. Nu Torma și nici altcumva. Adiță, forma supremă de alint, piticul atomic, de la care unii așteptau recunoștința ta, iar alții te încurajau să rămâi ca și până atunci. Ai avut de ales. Și ai făcut-o, mergând contra coșavei, care la voi în Clisura Dunării bate de două ori pe an, pe când în partid suflă ori de câte ori este nevoie. Iar de aici, toată nebunia care a luat sfârșit miercuri. Brutal și ireal, sfidând până și absurdul lui Kafka și Eugen Ionescu.

Te întreb, acum, Adrian Torma, câți dintre cei despre care am arătat mai sus, dintre cei care își făcuseră un titlu de glorie din victoria ta de atunci, te-au sunat ieri să-ți spună simplu: îmi pare rău Adiță? Câți dintre cei ce se gudurau pe lângă tine au avut bunul simț să te sune, să te încurajeze? Îi numărăm pe degetele de la cele două mâini? E prea mult? Atunci, de la o mână? Nici? Unde sunt camarazii care nu te scoteau din Adiță și „frățioare?“ Unde? S-au ascuns după fustele unora? Unde au dispărut ăia (camarazi nu le pot spune) care te-au încurajat în Biroul Politic Județean să-l contrezi pe Marcel Vela, să trimiți mesajele alea (știu ei care) de pe grupul PNL de WhatsApp? Unde ați dispărut, nenicilor așa de stupid?

Vă spun eu unde. Pe Facebook, acolo unde ați postat un mesaj sforăitor despre victoria Justiției și ați tropăit precum armăsarii sălbatici din Ostrov, de parcă ați fi câștigat Cupa satelor la fotbal, la care visați de-o viață. Acolo ați prins curaj și culoare în obraz, acompaniind succesul cu ole-uri ca la coridă. Mă mir că nu ați ieșit în stradă ca la revoluție ori ca la campionatul mondial de fotbal din SUA scandând: Ole, ole, Adi Torma nu mai e!

Dar ceea ce nu știți voi, ăștia care v-ați dat prieteni cu Torma la un moment dat, de data aceasta nu toreadorul primește aplauzele, ci taurul. Rănit, nu mort, așa cum se întâmplă în luptele din Spania. Iar Justiția, doar aparent a câștigat căci, în realitate, pentru a nu știu a câta oară, ea ne-a arătat de ce România arată ca un tablou cu natură moartă care atârnă de un cui pe perete și pe care colecționarii nu dau doi bani!