Potrivit șefului județului, DJ571 este un drum de 46 de kilometri ciuruit și esențial pentru locuitorii județului. El este însă mai mult decât atât – este și dovada cea mai importantă că se poate și la noi în județ. Este exemplul căii de urmat pentru Caraș – Severin.
„Este cel mai mare proiect cu fonduri europene în care CJ Caraş – Severin este lider de proiect. El are o valoare de 247.850.791,28 lei (aproape 50 de milioane de euro), din care 208.684.754,39 lei (aproape 42 de milioane de euro) sunt fonduri europene. Pe lângă refacerea drumului efectiv, se vor moderniza şi construi spaţii verzi noi, perdelele forestiere, podurile şi podeţele, spaţiile publice de transport public şi iluminat.
Perioada de implementare este de 36 de luni. Sunt convins că acest interval de trei ani este suficient şi că firma câştigătoare va fi motivată să facă treabă foarte bună. Știu că oamenii așteaptă de mult timp – am primit, cred, sute, dacă nu chiar mii de întrebări în acest sens. A trebuit să mai așteptăm anumite formalități birocratice. Credeți-mă că eu îmi doresc mai mult ca oricine finalizarea acestui proiect până la sfârșitul acestui mandat de președinte de Consiliu Județean.”, a mărturisit Silviu Hurduzeu.
În opinia acestuia, proiectul este complex și nu se va face bătând din palme. Va exista un disconfort pentru care își cer scuze încă de pe acum, plecând de la ideea că nu poți face omletă dacă nu spargi niște ouă.
„E un proiect pe care l-am preluat de la fosta administraţie şi pe care intenţionez să-l duc la bun sfârşit.
Aşa cum voi face cu toate lucrările importante pentru Caraş – Severin.
Aşa cum am spus când am preluat funcţia în noiembrie 2024, există două priorităţi absolute: repararea infrastructurii de transport şi deblocarea proiectelor cu fonduri europene care stăteau la sertar. Acesta este un exemplu foarte relevant dată fiind suma mare şi importanţa obiectivului de investiţii.
DJ 571 este un proiect esenţial pentru Banatul de Munte atât din perspectiva cărăşenilor care vor beneficia de acest drum, cât şi a posibililor turişti care vor să ajungă la Cheile Nerei, Cascada Beușnița sau Lacul Ochiul Beiului.”, a mai spus Silviu Hurduzeu.



