De pildă, ieri, chiar de Ruga de Sf Dumitru, Comisia de Învățământ din Camera Deputaților, din care face parte și nea Marius al nostru, s-a întrunit în teritoriu. Și din toate locurile atractive din țara asta, au ales taman Teregova. Bă, mă lași? Ce să facă, bă, o comisie a Parlamentului României într-o comună? Ușor, Gogule, ușor. Nu te ambala, că-ți reproduc ad literam din însăilarea postată pe Facebook: „Am avut dezbateri constructive alături de colegii din Comisie, alături de Inspectorul Școlar General, alături de d-na primar, alături de profesori și elevi ai liceului Sf. Dimitrie din Teregova.”. Zău, mă? Dezbateri constructive alături de unul, de altul? Pe bune? Hai, bă, nea Marius, chiar ne crezi copii? Ai invitat Comisia la Teregova să aibă dezbateri constructive cu elevii? Care elevi, nea Marius? Ăia din Comisie știu care e promovabilitatea la BAC, la liceul cu care te lauzi? O pus vreunul vreo întrebare? Nu? A, înțeleg, ei or fost la număr, să dea bine în poze.

Pe cine prostești matale, măi, nea deputatule? Voi care lucrați două zile și jumătate pe săptămână, v-ați găsit taman de Sf. Dumitru să vă întruniți în ședință. Ce chestie, domnule! De ce nu spui că ți-ai invitat colegii la negeie, la mâncat, la băut și la distracție? Să te făloșești, plimbându-te cu ei la braț pe ulița principală. Să le arăți oamenilor că nu ești un ciuri-buri la București. Nu ești, nea Marius, că ce ai reușit tălică să faci cu aducerea Comisiei la dezbaterile constructive de la Teregova, nimeni din județul ăsta nu a reușit. Nici Frunzăverde, nici Mocioalcă și nici Vela. Și nu că nu ar fi putut, dar cui să-i fi trecut prin cap una ca asta?

Mai o chestie, nea Marius, după care te las în pace. Protocolul cu colegii din Comisia de Învățământ a fost suportată din bugetul local sau din donații? Întreb, nu dau cu parul!

Mi-am amintit de toate astea zilele trecute când, palestinienii din Fâșia Gaza au „explodat” pur și simplu când au deschis TIR-urile cu ajutoare umanitare trimise de ONU. Toate ticsite cu orez și linte. Oamenii ăia s-au blocat când au văzut una ca asta. Ei toți se așteptau să primească pesmeți, biscuiți, grisine, conserve, fructe și când încolo ONU și-a demonstrat prostia. Sau perfidia. La fel ca occidentalii la revoluția română. Cum să trimiți orez și linte, cât timp apa în Gaza e mai scumpă decât aurul? Că până și copilul de țâță știe că fără apă, nici orezul, și nici lintea, nu se pot prepara. Bătaie de joc, ar spune unii. Imbecilitate, ar replica alții. Imbecilitate din partea ONU, să ne înțelegem. A înalților comisari responsabili și specialiști în momente de criză umanitară. Dacă ajutoarele ar fi provenit din donații, treacă, meargă, dar așa…

Și asta nu e totul pentru că, după ce secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a mărturisit: „este important să recunoaștem că atacurile Hamas nu au avut loc din senin”, e posibil ca ajutoarele umanitare ale ONU să nu mai ajungă în Gaza. Oficialii israelieni s-au înfuriat atât de tare, încât i-au cerut lui Guterres să demisioneze. Și până cînd Guterres va băga la cap că libertatea nu înseamnă să spui tot ce simți și că nu e bine să te pui rău cu cei care conduc lumea, este posibil ca amărâții ăia din Gaza să moară pe capete, fără ca unora să le pese prea mult de soarta ori de cauza lor.

Și mândru mi-s că porcul nostru a ajuns la fel de apreciat și de căutat ca și caracatița, melcii și scoicile macaronarilor. Bine, nu tot porcul, ci anumite părți din el. Printr-o publicitate agresivă, dar eficientă, jmecherii din așa-zisa industrie a produselor tradiționale, au făcut din clisă, șorici și jumări vedetele oricărui târg de iarnă, primăvară, vară, toamnă. Străinii, mai ales ăștia din zona mediteraniană, care simt că afacerile lor cu fructele de mare sunt în pericol,  se întreabă care e secretul acestui boom culinar românesc bazat pe trioul respectiv. Răspunsul samsarului român este unul simplu: „Prețuri umflate, nene, prețuri umflate. Profităm de naivitatea cumpărătorilor și de politica noastră de marketing, cea cu obrazul gros.”

Până mai ieri, credeam că e o nebunie să dai 100 de lei pe un kil de jumări, ori 120 de lei pe șorici, așa cum cereau comercianții la târgul de la Reșița, dar iată că citesc în „Adevărul” că, dacă am poftă de așa ceva să cumpăr neaparat căci, în alte părți ele costă dublu. La Cluj, la un târg de toamnă, jumările au fost regina balului, doritorii trebuind să scoată din buzunare 190 de lei, iar pentru un kil de tobă 130 de lei. Să nu mai vorbim de parizerul de casă (în care se bagă de toate și mai puțină carne) care a ajuns să coste 90 de lei! Prețuri asemănătoare și la Tulcea, de parcă ar fi înnebunit toți cei care se laudă că prepară produsele astea tradiționale după rețete moștenite de pe vremea lui Ștefan cel Mare.

Acum, între noi fie vorba, nimeni nu se duce la târg să cumpere un kil de jumări. La prețul ăsta cumperi 100 de grame, cât să pui pe o măsea, sau 50 de grame, să le păstrezi într-o cutiuță și să le miroși, să-ți treacă de poftă. Și mai e ceva, o rugăminte către primul ministru al acestei țări: „Tati, când stabilești procentul cu care să crească pensiile și salariile, să ții cont de prețul jumărilor la Bursă.”

Deci, cei trei crai de la Apus, Cătă Drulă, Tomac și Orban bacsi, și-au promis unul altuia să fie împreună și la bine, și la rău. Să se sune când e nevoie, să-și trimită mesaje pe Facebook sau să se întâlnească la o pastramă și un șpriț în Piața Amzei, cu condiția ca Orban să-și aducă cu el mandolina celebră. Adică, să se aibă ca frații, ca să nu-i batjocorească alde PSD. Așa că, să nu vă surprindă dacă la iarnă îi veți vedea în formulă completă cu plugușorul și sorcova, bătându-vă la ușă să vă ureze chestia aia cu: „nu stați să vă holbați, ci pe noi să ne votați.”.

La București, ca la București, dar nu știu cum se vor înțelege în provincie că, vorba aia, orgoliile-s mari, iar interesele sunt pe măsura aspiranților la funcții și locuri de muncă babane. De pildă, cum să se impună useristul Plujar în fața pemepistului Voina și a „cardinalului” Richelieu (alias Hadrian Popescu), cât timp în urmă cu trei ani nu a fost în stare să negocieze nimic pentru el și partid? Am dreptate, conașule? Te halesc ăștia doi, cu fulgi cu tot. Andrei, tu ești prea sensibil și prea finuț pentru politică. Politica e pentru bărbați fără scrupule, fără mamă, fără tată, băieți de gașcă, nu de venit la oră fixă acasă, de plimbat copiii, de mers la cofetărie, la o prăjitură. Părerea mea. A, ca să fii la număr, merge.

Curios sunt de partea cui o să fie Lucică Voina de acum încolo. Că până acum a moștenit orientarea în CJ. Va trece de partea consilierilor liberali în Consiliul Județean sau va rămâne același soldat credincios PSD-ului când vine vorba de dat la gioale lui Romeo Dunca? În privința lui H. Popescu, ce să mai vorbim. Chiar dacă Forța Dreptei e ca ghiocelul ce încearcă să răsară de sub plăpumioara de zăpadă, el tot șef va rămâne, că nu degeaba i se spune „cardinalul Richelieu.”

De asta zic: ce alianța lu’ pește o mai fi și asta?

Sincer, după atâtea zile de silenzio stampa am intrat la griji: „bă, ce i s-o fi întâmplat lu’ pretenul meu? O fi bolnav săracul? O fi dat de vreo belea și eu nu știu? I s-o fi stricat elicopterul și stă să-l repare?  Că pace cu alde Crina și Voina în Consiliul Județean nu văd cum ai fi putut face.”. Obișnuit cu tine să te cerți cu toată lumea, tăcerea asta, dintr-odată, mi s-a părut cel puțin ciudată, dar am pus totul pe seama faptului că ți-a venit și ție mintea la cap, așa cum se spune în popor. Și, sincer, m-am bucurat, chiar dacă ieri la ședința de CJ aproape adormisem: nu contre, nu jigniri, nu ironii. Și pe când mă întrebam ce dracului de ședință e asta fără de toate cele, îl aud pe Romi, răcnind din toți rărunchii la vicele Rădoi: „Nu mai da mâna cu toți șoarecii! Ăsta ar trebui scuipat între ochi! Și-a bătut joc de noi!” Șoarecele la care făcea trimitere era Vio Bașag, zis Iuda, fostul său camarad de partid.

Ca prin minune, mi-a pierit somnul. Ei, da, începusem să-l recunosc pe adevăratul Romi. Și mi-am zis cu voce tare: să înceapă circul, mon cher! Și Romi nu a stat mult pe gânduri, repezindu-se la beregata lui Crina:  „Vă rog să nu mai dați sfaturi pentru că sunteți varză! Sunteți varză! Habar nu aveți să gestionați o societate comercială. Sunteți evazionist! Sunteți evazionist! Voi veniți să faceți regulile aici? Să vă fie rușine!” Și iar mi-am zis: ne-am dat dracu’ prietene, ăsta nu-i circ, că e mai rău ca pe mahala. Și dă-i, și dă-i, de nu l-ai mai putut opri până când n-o strigat un pesedist: „scoateți-l, bă, din priză, că i se ard circuitele!”

Crina ceruse să-l scoată din priză. Să zică și el două vorbe:„Vorbiți niște prostii mai mari ca dvs.! Sunteți un accident al județului ăstuia! Sunteți un accident politic! Ați venit în Caraș-Severin de 4 ani și nu ați făcut nimic! Doar îi mințiți pe toți, nu faceți nimic să miște județul ăsta! Sunteți nervos că habar nu aveți și atunci când cineva nu este de acord cu prostiile pe care le faceți veniți și acuzați, că e prost, că e evazionist, că e dobitoc!” Na, Romi, nu te tăcu ăl din baltă. Ai căutat-o cu lumânarea.

Mon cher, mă întreabă vecinii, prietenii, cunoscuții, ești bine, ești sănătos? Eu ce să le răspund puiucule?

„PNL nu lasă pe nimeni în urmă!” Ei, asta da deviză patriotică, deși puțini o înțeleg. Ți se face pielea de găină numai când o vezi scrisă în postările pe Facebook ale partidului. Imaginează-ți-l pe Rareș Bogdan declamând-o teatral la telerviziunea la care lucra ca ziarist. La aia, bă la care într-o seară nu știu ce o avut și o început să strige ca disperatul: „Marțafoii ăștia din conducerea PNL sunt o rușine. Să se ducă dracului. La lada de gunoi cu ei!”

Să auzi sloganul ăsta în campaniile electorale de anul viitor, că o să-ți vină instantaneu în minte Gabi Luncă și a ei cântare „Dă mamă cu biciu-n mine”. Știi ce zic? Adică, PNL e partidul care își ia șvung, pornește ca din pușcă, calcă totul în picioare vorba lu’ Eminescu în Scrisoarea a III-a, și când ajunge hăt departe, se oprește și se întreabă precum Moromete: „Bă, nene, ce fac eu? Încotro mă duc eu de unul singur.” Apoi  îi așteaptă să vină din urmă și pe amărâții ăia care se târăsc de-a bușilea, cu burta lipită de șale din cauza foamei și sărăciei.

Un slogan deștept care exprimă cum nu se poate mai bine grija liberalilor față de populime, de țărișoara asta pe care samsarii au vândut-o pe bucăți, și care vine în completarea altuia, la fel de strălucitor, care a făcut istorie în urmă cu șapte-opt ani: „România înainte!” Și abia acum înțelegem sensul lu’ „PNL nu lasă pe nimeni în urmă.”. Că pe fondul ăsta de empatie, parcă îl aud pe comandantul lor suprem, Nicolae Ciucă, sunând adunarea în campaniile ce stau să vină: „Înainte tovarăși, tot înainte!”