De asta sunt supărați prietenii mei, Dan Popoviciu și Mișu Sprânceană. Că primarul Reșiței, prieten cu ei de altfel, nu și-a trimis utilajele să scoată Țerova de sub nămeți. Să curețe trotuarele, acolo unde există, ca ei să-și poată parca mașinile în fața casei, să se plimbe ulița cea mare ca pe bulevard. Pe fond, au mare dreptate, și ei sunt orășeni, cu carte de identitate la purtător, plătesc impozite și taxe ca și noi cei de la bloc, dar au ales să stea la țară. Să crească oi, capre, găini, cocoși, rațe, gâște, să facă grătare în bătătură, să asculte manele, Huțulca, Huțulca și Gugulan cu car cu mere, să respire aer curat, să simtă natura în toată splendoarea ei, să mănânce bio.

Treaba lor și puțin îmi pasă de modul de viață pe care îl duc departe de agitația din orașul european care este Reșița. Or fi ei ziariști, influenceri, vlogeri sau mai știu eu ce, dar asta nu le dă dreptul ca toată ziua, bună ziua să se lege de primărie și de primar. Că nu e corect. Și când când plouă, și când ninge, și când se c… în fundul grădinii. Dar mai bine tac, să nu mi-i pun în cap, căp nu mai scap de gura lor. Eu doar atât le spun: probleme de astea sunt și la Doman, Moniom, Secu și Cuptoare, dar pe oamenii ăia nu i-am auzit să se plângă că nu au aia, n-au ailaltă. Și ăia plătesc taxe și impozite majorate pentru drumurile desfundate ori troienite.

Ba chiar și la Reșița sunt probleme. La mine în cartier, în Micro IV, unde de vreo două nopți e beznă ca la Fundulea pe străzile, aleile și cărările dintre blocuri, dar nu m-am pus să mă plâng pe Facebook, să bat apropouri, să dau telefoane, că înțeleg și eu că de la așa ger câteodată îngheață și curentul electric pe fir. Așa și oamenii ăia de la Moniom, Doman și Cuptoare. Ce rezolvă, frate, dacă fac reclamații? Nimic, că iarna nu-i ca vara și ei știu treaba asta.

Apoi, primarul nu are în cap doar problema zăpezii, a ghețușului și a țurțurilor. Mâine, poimâine liberalii cărășeni vor fi chemați să-și aleagă președintele, Bolojan trebuie susținut pe toate canalele media, iar peste doi ani sunt alegeri la Consiliul județean pe care vrea să-l conducă. Așa că, Dane, Mișule, în loc să vă tot văitați, mai bine puneți mână de la mână și vă cumpărați un utilaj cu lamă pentru curățat ulițele de zăpadă. Faceți asta și țara, pardon, primăria, o să vă fie recunoscătoare!

De ce te uiți așa mirat la mine? Păi nu pe el l-ai vrut Gogule să ne conducă? Nu pentru el te-ai certat cu nevastă-ta,  cu cel mai bun prieten al tău din armată? Nu din cauza lui, soacră-ta nu ți-a mai trecut pragul casei în ultimul an? Ai uitat cum îmi spuneai: „Hai, nene (că așa îmi zice el mie) să-l votăm pe domnul Ilie că dacă a făcut treabă bună la Oradea, vorba lu’ prietenul lui, Nelu Tăițelu, imposibil să nu facă și la București.” Sau ai uitat? Să nu te mai aud că te vaieți, că nu știu ce fac cu tine.

Auzi la el, cele mai mici impozite. Eu nu zic că n-ai avea dreptate, Bolojane, că nu ne-o luat-o înainte până și  ăia din Lichtenstein și Andora. Dar te întreb eu pe tălică, salariile și pensiile noastre sunt la fel de mari ca ale „amărâților” pe care ni-i dai exemplu? Statistic, suntem în coada clasamentelor. A sărăntocilor. Singura satisfacție,(sâc, să moară alții de ciudă, e că ungurii câștigă mai puțin decât noi. Ungurii și bulgarii. În Luxemburg câștigul mediu e de patru ori mai mare decât în România. În Danemarca, Irlanda și Belgia, aproape de trei ori. La fel și pensiile.

Și dacă sunt mai mari, e și normal ca și impozitele să fie mai mari. E logic, ce dracu, nea Ilie. E exercițiu de aritmetică, simplu ca bună ziua. La noi cum să le majorezi cu 200% dacă salariile și pensiile sunt mici? Pe de altă parte, cum să crească în halul ăsta în condițiile în care ai înghețat veniturile românilor? Exemplul cel mai bun e cel cu pensionarii cărora le-ai pus un impozit suplimentar pe CASS. Într-un an, statul parșiv i-a luat pensionarului în jur de 3.000 de lei. Adică o pensie din 12. În loc să faci ceva ca economia să duduie, să-i poți da un în plus, tu i-o iei. Știi ce înseamnă, domnule, să-i iei unui amărât 300 de lei în fiecare lună? Sigur că știi, dar nu te interesează, Bolojene.

Cică e normal să se întâmple așa, dacă vrem (ciuciu-banana) să avem servicii medicale de calitate. Acum, același stat hoț vrea să ne convingă că primăriile o să ne facă de toate: străzi asfaltate, o să ne bage apă în casă, canalizare la poartă și o să aducă doctori în toate cătunele. Da, cu banii strânși pe impozitele pe case, terenuri, mașini. Dacă Petre Ispirescu ar mai trăi, ar râde și cu curu’.

Era o lege a pământului (mai târziu aveam să înțeleg că era mai degrabă a pumnului) de a fi respectuos cu cel căruia era musai să te adresezi cu „nene”, „nană” ori „bădiuc.” Dacă nu te conformai, te trezeai cu o scatoalcă după ceafă și un picior în cur, de-ți mergeau fulgii. Și asta pentru că ăla era mai mare decât tine, era „legea” aplicată pe maidan, în mahala, în curtea școlii. Și n-aveai cui să te plângi, că dacă povesteai acasă ce-i pățit, ai tăi te puneau automat la punct: „Că bine ți-a făcut. Altădată să te înveți minte!” În timp ce ne-am mai școlit și, evident, civilizat, mi-am zis că vremurile alea nu se vor mai întoarce vreodată.

Cred că de la noi a luat obiceiul ăsta Donald Trump. Că am auzit eu că în echipa lui de consilieri e și un român plecat de mult de acasă, să se pricopsească în America. Povestind toate astea la un picnic, Ion al nostru, devenit între timp John, l-a văzut pe președinte dând încântat din cap, și s-a bucurat că i-a captat atenția, însă nu s-a gândit că într-o bună zi Donald va proceda la fel ca băieții ăia mai mari din copilăria sa.

Zilele trecute, întrebat fiind dacă există ceva care l-ar putea opri nu doar din declarațiile din ultimul, ci și din acțiunile de a face ordine în Columbia, Cuba, Mexic, Canada ori Groelanda, Trump a răspuns fără să ezite: „Da, există un lucru. Propria mea moralitate. Propriul meu spirit. Acesta este singurul lucru care mă poate opri.” Și cu dreptul internațional, cum rămâne, neică? „Nu am nevoie de dreptul internațional”. Așa e, ce nevoie ai avea de el cât timp ești cel mai puternic de pe maidan?

Să mai zică cineva că nu mai e valabilă vorba aia din bătrâni: „Fie roata și pătrată, tot se întoarce ea odată”!

Ei, uite că se poate și la case mai mari. A simțit-o pe pielea lui președintele Nicușor al cărui avion militar cu care s-a dus în Franța a rămas înzăpezit pe aeroportul din Paris. Oricât s-au strofocat oamenii lui Macron să curețe pista și să dezghețe parbrizele avionului, totul s-a dovedit în zadar. Zgribulit, ca o vrăbiuță de pe la noi, Nicușor a făcut haz de necaz, mărturisind că i s-a mai întâmplat să nu găsească bilete la zborul de București, să piardă cursa din cauza traficului, dar niciodată să i se înzăpezească avionul cu care zbura. A făcut cale întoarsă și a mai stat aproape o zi în Paris.

A rămas alături de delegația cu care venise, deși l-ar fi putut suna pe Macron să-i spună: „Emma, am rămas blocat în aeroport din cauza zăpezii. Dacă ai timp, vino și tu să mai povestim una, alta, luăm prânzul împreună, bem o cafea, un suc. plătesc eu, stai liniștit,” Dar, n-a făcut-o, pentru că e un tip modest, bine crescut, cu mult bun-simț, care venise la Paris cu un avion al armatei, nicidecum cu unul al președintelui, așa cum se întâmplă în orice țară normală din lume. Nu, Nicușor a venit ca un om simplu care a ales calea cea mai ieftină de deplasare, făcând o importantă economie pentru bugetul administrației prezidențiale.

Atât le-a trebuit chibiților, atenți la fiecare grimasă a președintelui, la fiecare clipit de gene ori privire aruncată după ciori. Că: „Uneori, leadershipul nu face zgomot. Nu strălucește. Nu se fotografiază în lux. Uneori, leadershipul coboară dintr-un avion militar, pe zăpadă, cu pași normali și privirea în pământ. Fără costume scumpe. Fără privilegii afișate. Fără spectacol.”

Da, bă, așa e. Fără haine scumpe, fără încălțări așijderea, că de aia e președinte. Cel mai reprezentativ om al acestei țări. Ce-o fi zis Europa când l-au văzut coborând dintr-un avion militar? „Uită-te, bă, la sărăntocul ăsta, n-are bani nici măcar să-și cumpere un avion, măcar la mâna a doua și el vrea să stea cu noi la masă.” Câte ghionturi și-or fi dat și câte glume s-o fi spus pe seama asta nu e greu de ghicit, că l-ați văzut la sfârșitul întâlnirii de la Paris. Că părea o păpușă de paie. De artizanat autentic românesc, că nimeni dintre ceilalți președinți la întâlnirea cu presa nu l-au băgat în seamă. Săracul, tot se ferea să nu-l calce alții pe pantofii ăia ieftini, încercând să strângă câte o mână, dar degeaba.

Cu toate acestea, Nicușor zâmbea, iar dacă i-ai fi dat un ursuleț de pluș, cu siguranță ar fi fost fericit. L-a durut la bască și asta pentru că, în situații de acest gen nu el este cel luat la mișto, ci România care face ce face și dă din lac în puț. De la opulența lui Iohannis la penibilul lui Nicușor nu a fost decât un pas.

Bă, Romi, am crezut că după experiența de la Consiliul județean o să-ți vină și ție mintea la cap. O să te potolești și o să te împaci cu gândul că pe lumea asta nu toți primarii sunt ca ăia din Zăvoi pe care i-ai mituit, după care i-ai dat în gât la DNA. Că mai sunt și primari cinstiți care nu-ți cer decât să respecți legea. Aia pe care o tot invoci și pe care o încalci când la mijloc e interesul tău ascuns în cabana construită ilegal pe Țarcu.

Repet, mă așteptam să te cumințești, că așa face omul de la o vârstă. Uită-te în oglindă și vezi cum ți-a albit părul. În loc să fii exemplu de onestitate și bună-cuviință tu dai din tine ca din tomberonul cu gunoi numai vorbe spurcate despre oamenii din Primăria Ruieni. Că primarul e ba omul lu’ Vela, ba a lu’ Mocioalcă, că viceprimarul și consilierii sunt vai mama lor din moment ce se opun dezvoltării și prosperității. Că toți sunt ticăloși din moment ce nu servesc intereselor tale.

De aproape 15 ani te judeci ba cu unul, ba cu altul din administrațiile locale. Nu te-ai săturat, bre de atâtea procese în instanță? De atâta ură? Mai potolește-te, bă,  Romi, că viața e scurtă și este păcat să ți-o irosești prin tribunale. Gata, ajunge cu jignirile adresate celor care nu sunt de acord cu tine. Nu-ți cer să vă dați mâinile, că știu că unul ca tine n-ar face-o nici pe lumea cealaltă, dar măcar nu mai poza în lupul moralist. Nu mai da lecții de cum să te comporți în societate, că nu ține, Puiucule.

Sfântul și Slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul, ajuns în București prin transfer electoral, era intrigat de faptul că alde Cholo covrigarul-șef din Buzău, nea Nicu Ciucă, eroul nostru național și internațional, Șică Mandolină și toți ceilalți sfinți de dinaintea lui, n-avuseseră altă treabă decât să stabilească punți între zilele libere. Adică, dacă între Crăciun și weekend  se interpunea o zi lucrătoare, în mărinimia sa neprețuită, Guvernul, oricare ar fi fost el, decreta ziua aia ca pe una de odihnă sau de distracție. În felul acesta, se umpluse calendarul de punți, precum granița româno-moldoveană de poduri de flori. Vorba lu’ Cholo: „Lasă-i, bre, să se distreze, să simtă că e sărbătoare, și pe noi că suntem lângă ei. Fii băiet deștept, nea Nicule, că ce avem de pierdut, ci dinpotrivă.” Și toată lumea era fericită, că tot se mai găsea ceva de ronțăit prin casă ori de dat pe gât. „Mulțumim, don, Cholo, mulțumim matale și partidului lu’ tălică care e la putere și se gândește și la noi.”, rosteau ei în cor, angajându-se solemn că vor munci și vor lupta, țara o vor înălța pe noi culmi de tra-la-la, tra-la-la.

Sfântul și Slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul a tunat și a bătut cu pumnul în masă de s-au speriat până și Scaraoțchi și ai lui de la cazanul cu smoală. De anul ăsta, gata cu milogeala. Cu poveștile de adormit copiii de țâță, alea cu recuperarea zilei acordată cu nonșalanță de Guvern. Prea multe punți, prea multă distracție și voie bună care apasă umerii fragili ai deficitului bugetar. Să începem anul muncind chiar de astăzi, 5 ianuarie. Ce dacă mâine și poimâine urmează alte două zile libere. Astăzi, la muncă, pentru țară și popor și al nostru viitor. Ar fi grăit prorocul. Și turma l-a urmat. Mai greu, mai somnoroasă, mai nu știu cum, dar i-a urmat îndemnul. O zi în care s-a făcut inventarul piftiilor, caltaboșilor, cozonacilor și a sticlelor cu șampanie consumate în noaptea dintre ani, dar și al colindătorilor ce le-au trecut pragul cu capra, cu sorcova, cu ursu, cu buhaiu, cu Irodul. Mă rog, fiecare cu ce a găsit pe acasă. O zi, din meniul căreia nu putea să lipsească masa comună, ca între colegii de birou, păhărelul cu vin că, deh, așa e la început de an și ții cu tot dinadinsul să promovezi tradiția și datina străbună.

Și uite așa, Sfântul și Slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul a mai bifat un succes în lupta cu lenea, iar bugetarii au salvat o zi pe care ar fi trebuit să o recupereze într-un weekend. Una peste alta zero reclamații, zero rezultate, în afară de tradiționalele înjurături populare cu strigături.

Doar 30 de minute i-au trebuit lui Trump să ne arate cine e adevăratul jupân al lumii. 30 de minute în care i-a lăsat cu gura căscată nu doar pe Putin și Xi Jinping, ci până și pe cei mai celebri scenariști și regizori din filmele cu lovituri de stat, revolte militare, răpiri de persoane. Nicolas Maduro, dictatorul venezuelan, n-a avut nici cea mai mică șansă de scăpare, deși se ascunsese într-un buncăr păzit de cele mai teribile gărzi de corp. Fără morți, fără răniți, dar cu un trofeu de invidiat, președintele Venezuelei umflat de trupe speciale, urcat în elicoper și transportat în America. Exact ca în filmele cu Silvester Stallone și Bruce Willis.

Trump nu doar că „l-a extras” pe Maduro pentru a-l duce și judeca în America, ci ne-a și liniștit în privința viitorului: țara va fi condusă de America pe perioada tranziției. O lună, două, un an doi, cine poate ști? La noi tranziția durează de 35 de ani, așă că, pentru bine Venezuelei și al evitării riscului apariției unui alt Maduro, ar fi bine ca americanii să se mute acolo pentru cel puțin un secol. Că, slavă Domnului, petrol e la fel de mult ca în Iran, Irak și alte țări pândite la cotitură de pentru a li se da în cap, rezervele de hidrocarburi, sunt cât ale Mexicului, Canadei și SUA la un loc. Mâncare e și, chiar dacă nu s-ar găsi, Trump ar aduce de îndată fast-food-urile lui preferate cu hot-dogi și burgerii care îi plac lui. În schimb, în Venezuela nu are baseball și fotbal american, dar nu-i bai, o să aibă grijă Trump și de asta.

Ați auzit pe careva din marii acestei planete democrate și (in)dependentă de soare, lună și stele să crâcnească? Să miște în front chiar dacă musca de pe rahatul aceste lovituri de stat li s-a așezat pe nas? Rușii, chinezii? Nimic, sau poate se gândesc cu ciudă că Trump le-a luat-o înainte. Că și ei puteau face același lucru cu Lai-Ching-te al Taiwanului, și Zelenski al Ucrainei. Și tot în numele democrației și păcii în lume. Sau, cine știe, poate ăsta a fost semnalul pe care îl așteptau: La arme, băieți, la arme!

Să știi domnule primar că eu nu sunt ca Gigi Contra de la AUR, care una, două, sare de cur în sus, veșnic nemulțumit de măsurile pe care le iei, convins că doar Jorjelu poate să facă treabă bună în țara asta. Ori ca ăia de la PSD care degeaba sunt la guvernare, că de băgat în seamă tot nu-i bagi. Dar nici ca ăia, iartă-mă că îți spun, care continuă să te perie, să-ți facă cărare la freză pe dreapta, să te ridice în slăvi, să te facă mai deștept, mai viteaz și mai frumos decât era odată Făt Frumos. Armata aia de sindicaliști, de copii și de neamuri de sindicaliști de care te-ai înconjurat, domnule primar, despra asta vorbesc. Că matale nu ai nevoie de osanalele lor. Ai dovedit-o și sunt convins că o vei face și în continuare, spre binele și prosperitatea reșițenilor, inclusiv a lui Dan Popoviciu și Mișu Sprânceană.

Și apropos de cei doi. Domnule primar Ioan Popa, dacă tot ai considerat de cuviință să mărești birurile locale, atunci fii bun și fă ceva și pentru oamenii ăștia. Or sta ei la Țerova, or fi ei mai țărani de la coada vacii și a caprei, însă, totuși, și ei plătesc taxe și impozite la aceeași primărie ca și orășeanul din Moroasa, Luncă și Govândari. Și ei au dreptul la drumuri asfaltate, fără gropi, la canalizare, la tot ce înseamnă infrastructură. Căci, domnule primar Ioan Popa, și Dan Popoviciu, și Mișu Sprânceană, dar și cei din Moniom, Cuptoare, Doman și Secu sunt ai lu’ tălică, chiar dacă uneori te mai beștelesc pe Facebook.

Și încă ceva, dacă nu e cu supărare domnule primar Ioan Popa. Poate în anul care vine (nu neaparat de mâine, din prima zi) îți trimiți oamenii din primărie să vadă cum sunt trotuarele, aleile și străzile între blocuri. Sparte, pline de gropi și apă atunci când plouă. Câini fără stăpâni care se bat la tomberoanele cu gunoi pentru un os sau o coajă de pâine. Nu cred că pe la Zanzibarul matale ai mai întâlnit așa ceva. Trimite-i, că Reșița nu e doar cea de la bulevard admirată de la înălțimea dronei, cu tramvai, platani, semafoare inteligente și blocuri colorate. Reșița e cu mult mai mult decât un oraș ce așteaptă să renască. Și oamenii de acolo plătesc taxe și impozite, tocmai pentru a se bucura de condiții civilizate de trai. Și ei sunt la fel de inteligenți, harnici și devotați acestui colț de țară.

Fă lucrul ăsta și dovedește celor care nu cred în topuri și sondaje că Reșiței nu i se potrivește vorba bătrânească, cea cu: „Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”