Din câte îi spusese Johannei, avea de gând să o aducă și pe Camelia, regina, carevasăzică, să învețe niște rețete de mâncare vechi de când lumea. Să-i arate cum se plămădește un aluat, cum se face un chec cu stafide, o crempită,  șmerchiflele sau cozonacii cu rahat și nucă. Că așa i-o zis Johanna la despărțire: „adu-o și pe deine Frau să o cunoaștem și noi. Poate vii cu ea de Crăciun, să-i arătăm cum asomăm noi porcul și facem tobă, leber și șoancă din el.”.

După părerea mea, ar fi venit că, din câte am auzit și am citit despre dânsul, e om de cuvânt. Nu umblă cu cioara vopsită, cu scuze sau mai știu eu cu ce. Nu, ce spune, aia face. Numai că, taman de Moș Nicolae al nostru au început să se adune belele la palatul în care stă. Că zic unii că ar cam trebui să abdice și să-l lase în locul său pe fi-su ăl mare, William, pe care îl are cu Diana. De ce? Că e boșorog și dacă o fi să trăiască cât mumă-sa regina, care s-a prăpădit la 96 de ani de ani se vor plictisi supuși de domnia lui. Alții, cică i-ar fi trântit-o de la obraz, fără nicio jenă: „Gata, Charles, i-ați jucăriile și lasă-i pe ăla micu’ și pe Kate să ne conducă. Ți-ai făcut damblaua, te-ai văzut încoronat, ai dat de băut și de mâncat la prieteni, ai făcut chiolhanuri, te-ai pozat pentru tabloide cu coroana pe cap, acum e vremea să lași copiii ăștia pe tron. Tu ți-ai trăit traiul și ți-ai mâncat mălaiul. Pleacă și lasă-ne cu ideile tale”.

Gogule, sincer să-ți spun, îmi pare rău de bietul Charles, că mie mi-a fost simpatic ori de câte ori venea la moșia din Viscri. E adevărat  nu bătea un cui în perete și nici nu-l vedeai cu grebla în mână sau să fi săpat primăvara în grădiniță să pună în pământ o ceapă, răsaduri de roșii și ardei, dar de aia tot mi-a fost simpatic. Mai ales de când l-au pozat paparazzi cu ștrimfii rupți. Un om cu mult bun-simț, care nu e cu nasul pe sus ca Iohannis al nostru, ca să dau un exemplu.

Auzi la ei, bă, Gogule, că e prea bătrân să mai conducă regatul. Cum dracu să spună, bă, una ca asta? Păi în toate basmele și poveștile ce le-am citit eu, n-am întâlnit un rege sau împărat tânăr. Unul singur. Toți erau bătrâni, cu plete albe și barbă căruntă. Și Împăratul Roșu, și Verde Împărat, și Hirohito al japonezilor. Adevărul este altul, Gogule. E ca la noi. Când îmbătrânești nu mai ai nici prieteni, nici lăudători și nici nu-ți mai deschide nimeni ușa. Devii o povară pentru toți. Până și pentru copii. Bietul Charles…

Lăsând gluma la o parte (e bine să ne mai și descrețim frunțile) Gică a vrut ca Ianis să-i calce pe urme în fotbal. Nu doar să-l vadă jucând la o echipă mare din Europa, ci să fie cel mai bun. Liderul generației sale. A încercat să facă din el o super vedetă, ca numele Hagi să fie din nou pe buzele fanilor de fotbal. Ori de câte or a avut ocazia l-a lăudat, i-a luat apărarea, s-a certat cu ziariștii și cu toți care nu erau de acord cu el în privința talentului ce zace în Hagi Jr. Nimeni nu zice că Ianis nu are talent și ambiție, însă Gică a făcut din el un fel de gogoașă pufoasă și tăvălită prin zahăr pudră, iar Ianis chiar a crezut că este cel mai bun. A mers pe mâna celebrului tată care, atunci când nu a fost convocat de Iordănescu la Națională, a fost convins că antrenorul are ce are cu copilul său, cu familia sa, cu fotbalul românesc. O fi avut Edi, dar nu nu și ceilalți antrenori pe unde a jucat în Europa.

Ianis, nu doar că nu i-a călcat, până acum, pe urme să joace pe Bernabeu și Camp Nou, dar a ajuns să facă tușa la o echipă modestă din Spania, departe de pretențiile sale. E adevărat, ăsta micu a avut și ghinion cu accidentarea care l-a ținut mult timp de parte de terenul de fotbal, dar asta nu este o scuză. Și alți jucători au pățit la fel și apoi și-au revenit. Sper ca și Ianis să-și revină. Nu neaparat ca idol, ci ca fotbalist, iar dacă simte că nu poate mai mult, să se întoarcă acasă, la Constanța căci, parafrazând o veche zicală românească: „decât rezervă la Alaves, mai bine fruntaș la Viitorul.”. Și asta înainte ca gogoașa pufoasă și tăvălită prin zahăr pudră să se dezumfle.

Că cine în ziua de azi mai crește porci la țară, ca să dau doar un exemplu de ce însemna Crăciunul cândva? Îi poți număra pe degete pe ăia care își „rup oasele” cu trezitul cu noaptea în cap să de mâncare unui porc. Cât timp e carne căcălău la Kaufland, Profi, Lidl, ba chiar și la alimentara dintre blocuri, trebuie să-ți lipsească o rotiță să te spetești să crești porc. Credeți că se merită? Ce dacă carnea din măcelării și supermarketuri e plină de E-uri, sare, apă și alte chesti comerciale și când o arunci pe grătar sau în tigaie nu simț și niciun miros îmbietor? Important că e acolo, în farfurie, și îți umpli mațul cu ea.

Hai, câteva orătănii mai merge să ții în bătătură, așa ca să le arați copiilor  de la oraș care vin la bunucu’ și la bunuca în vacanță: „Uite , mamaie, aia e găina, ăla e cocoșul, că e mai pintenat, aia e rață și ailaltă e curcă,”. Dar în rest pentru ce să ții atâtea orătănii în bătătură? Iar dacă mai e și o junincă în grajd, vacanța e una de vis, că după reclamele de la televizor bieții copii sunt convinși că văcuța Milka, care la noi e Joiana toată ziua, este mov la culoare!

De asta zic, a dispărut prostul obicei al românului de a crește porci, pe motiv de sărăcie. Aiurea, și înainte era sărăcie, ba chiar mai mare ca asta de acum, dar parcă nu se văitau atâta. Îl creșteau cum puteau, ba mai dădea din el și la copiii de la oraș, și aveau carne aproape tot anul.  E adevărat, pe vremea aceea, oamenii de la țară, nu doar ei, ținea post și nu mâncau carne toată ziua. Și parcă erau mai sănătoși. Azi, toată ziua, bună ziua dă-i cu salamuri, fleici, cotlete, cefe groase de trei degete, de nu mai simți nicio bucurie când vine Crăciunul cu dezlegare la toate.

A, era să uit de vreme. La 15, 16 grade Celsius, te gândești mai de grabă la Paști decât la sărbătoarea Nașterii Domnului. La miei zburdând pe imaș, la „vine, vine primăvara”, și mai puți la „aho, aho, copiii și frați” Și o să fie și mai rău că n-ai să mai vezi îndată, sau poate niciodată, porcul cu șomoiogul de paie în gură, semn că a doua zi va să ningă. Azi îl avem pe Busu și pleiada de fetițe dulci de București care ne prezintă vremea pe ore și minute pentru zile și săptămâni înainte. Și, atunci, la ce ne mai e bun un porc în cocina strămoșească? 

Parcă își ieșise din minți, că altfel nu se explică urletele pe care le scotea ca descreieratul: „Liderii PNL sunt o rușine. N-au reușit să convingă!  La lada de gunoi cu ei” Sau referindu-se la duoamna Ralu cea intelighentă și nelipsită din  guvernele ultimilor ani: „Să-i ia dracu’, Pleacă Raluca Turcan de pe ecran. S-o scoateți afară!” Bine, în seara aia de pomină, gurile rele zic că Batistuță își uitase Rudotelul acasă, de aici și ieșirea intempestivă. Că l-a uitat, că nu l-a uitat nu se v a ști never, cert e că liberalii i-au luat frica și, după principiul străbun „mai bine fă-ți-l  prieten decât dușman”, a doua zi, când i-o mai trecut dracii, l-au căutat  și i-au propus să intre în partid, la pachet cu locul întâi la europarlamentare. Bine, mare brânză n-a făcut în ăștia patru ani de când e la Bruxelles. Dar ce contează! E europarlamentar? E. Important că se trece în CV și în Wikipedia.

Acu’ Batistuță e din nou supărat pe liberali. Bine, nu le mai dă numele, cum o făcea în urmă cu patru ani, și nici nu-i mai face marțafoi, trimițându-i la tomberonul cu gunoi, dar parafrazându-l pe Dinu Săraru spune despre dumnealor că sunt „niște papagali”, pe care nu i-ar recunoaște nici bunicile lor  pe stradă. Și se întreabă cum de e posibil ca niște papagali, care-s vai de curu’ lor, și care n-au făcut nimic în viața lor, în afară de a freca ridichea în partidul ăsta, au tupeul să-i cânte prohodul? Bă, aici înclin să-i dau dreptate că, dă-o dracului de treabă, fi fi făcut și el ceva bun în toți anii ăștia, că altfel nu s-ar lăuda că e cel mai activ, apreciat și parfumat europarlamentar român!

O fi făcând, doar că iohanniștii nu-l mai vor în echipă. Vrea la Bruxelles? Atunci să vină pe cheltuiala lui, ca turist, în weekend. Sau să primească să fie trecut pe un loc mai aproape de play-out decât de play-off. Că așa e în politică: astăzi ești tare și mare, mâine la lada de gunoi a istoriei, vorba lui.