După ce s-a spălat pe dinți și a făcut gargară cu spirt medicinal trecut prin trei felii de pâine, vasluianul s-a dus glonț la primărie, unde a cerut de la asistenta-managera primarului o coală de hârtie, model A4, pe considerentul că avea de gând să se adreseze în scris primăriei comunei B. Apoi s-a așezat la un birou și a început să scrie.

                                                                Primăriei și Consiliului Local al Comunei B.

                                În atenția domnului primar Vasile.

Subsemnatul…….. născut, copilărit și trăit în comuna B., județul Vaslui, solicit prin prezenta cerere să-mi acordați în avans ajutorul de înmormântare de care beneficiază prin lege orice persoană din România. Precizez că nu cer mai mult decât mi se cuvine.

                                Cu stimă și respect,

                                Al dvs. consătean, Ghiorghiță

Petentul a cerut număr de înregistrare și o rezolvare cât mai rapidă, ținând seama că până la Crăciun nu mai este mult timp.

Primarul, om cu experiență, convins că le văzuse pe toată în viața lui, și-a făcut cruce, iar a doua zi l-a chemat la dânsul pe Ghiorghiță. „Măi Ghiorghiță, am luat la cunoștință cererea ta și înainte să o supun votului consilierilor locali, că așa cere legea lămurește-mă și pe mine, să nu mor prost: cum de ți-o trecut prin cap una ca asta? Că așa ceva e un drept al celor care mor, să li se poată face pomana de cei care rămân după ei.” Cu mintea limpede ca apa din fântână în care nu apucase să picure un strop de rachiu, Ghiorghiță a replicat cu o întrebare, care s-ar putea dovedi un precedent în materie de ajutoare de înmormântare: „Măi Vasile, la ce-mi trebuie bani pe lumea cealaltă? Eu îi vreau acum cât trăiesc. Și dacă e un drept al meu, de ce să nu beneficiez în timpul vieții?”

Genial răspuns, chiar filosofic, că vorba aia, dacă aici pe pământ și cât ești viu nu te poți bucura de grija pe care ți-o poartă statul, ce rost mai au toate astea pe lumea cealaltă? Că bine zici Ghiorghiță! 

Și ca să o spunem pe-a dreaptă, mulți politicieni, comentatori și analiști politici priveau la cele ce se întâmplau în Piața Prefecturii, acolo unde se adunau zilnic mii de oameni, ca la o nouă revoluție.  Și aceasta pentru că, revendicările sindicale începuseră să se amestece cu cele de natură socială. Șomajul făcea ravagii, uzinele și fabricile se închideau una după alta, inflația devenise galopantă, iar speranța de mai bine devenise tot mai mică. Fără să greșesc, Europa era cu ochii pe Reșița. O Reșiță muncitorească nemulțumită, care dăduse în clocot, și care putea fi un moment prielnic pentru înlăturarea lui Iliescu de la Cotroceni, a lui Nicolae Văcăroiu de la Palatul Victoria și a PDSR-ului de la putere.

Ce s-a întâmplat în urmă cu 29 de ani la Reșița, nu avea să se mai repete în România anilor ce au urmat. Cu o excepție și care, întâmplător sau nu, se numește tot Reșița, de data asta fiind legată de protestele celor de la CSR, actualul TMK. Tocmai din acest motiv  mi se pare surprinzătoare tăcerea care i-a cuprins în aceste zile pe politicienii care conduc destinele acestui județ. Sincer, m-aș fi așteptat la o reacție din partea lor. Una de aducere aminte. O conferință organizată în comun cu sindicatele (alea care au mai rămas), o intervenție la radio, televiziune sau online, un comunicat de presă. Că așa ar fi fost frumos. Să-i cinstim pe cei care atunci, în decembrie 1994, chiar au crezut în rezolvarea problemelor de la UCM Reșița. În promisiunile lu’ nea Nicu Văcăroiu, zis Săniuță, a lu’ Hrebenciuc, alias Guzganul rozaliu, și ale celebrului DIP, ministrul Industriilor la acea vremea. Degeaba. Nici politicieni, nici sindicaliștii nu sunt în stare să facă recurs la memorie.

Ocupați cu pregătirile de Crăciun, mi-e greu să cred că cineva se va gândi la acest moment de istorie al Reșiței pe care o iubesc doar atunci când vin alegerile, Ziua Națională și tăiatul porcului, la un pahar în plus de răchie fiartă!

Ce te uiți la mine ca la poarta nouă? Păi nu este așa? Că, vorba aia, fosta-i lele când ai fost: ministru, prim-ministru, președinte de partid. Cine mai era ca tălică când te plimbai pe la televiziuni, când ți se înfoia părul și purtai masca aia de protecție de ziceai că erai Toni Banderas ce-l interpreta pe Zorro. Cu moaca aia de salvator al României, i-ai fi făcut invidioși până și pe Ștefan cel Mare în lupta de Podu Înalt, și pe Mircea pe când se bătea cu turcalăii la Rovine. Chiar îi  ziceam într-o zi lu’ Gogu care ieșise la plimbare cu Goguță, nepotu-su: „Uite, bă, la Cîțu ăsta. N-ar lua un capăt de ață din biroul în care lucrează. Chivernisește fiecare bănuț, de parcă ar fi al lui și al statului! ”

Sincer, eu chiar am crezut în cinstea, onestitatea și corectitudinea lu’ Florinel, chiar dacă Gogu a făcut mișto de naivitatea mea: „Ce dracu, bă, nene, ai îmbătrânit degeaba. Tu de ce crezi că poartă masca aia? De corect ce e? Hai să fim serioși!” Mi-am amintit de vorbele lu’ Gogu când am văzut ce-au zis procurorii DNA. Că e complice la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave. Cine te-o pus Cîțule să cumperi doze de vaccin de un miliard de euro? Eu cred că numai Satana și-o băgat coada, împinși de pesediștii lu’ Marcelu, că ăștia numai de așa ceva sunt buni,

Vasilică, tată, e groasă rău. Chiar mai rău decât aia de care ne spuneai tu legat de subminarea economiei naționale de către PSD. Că acolo, dacă se adeverea, era pe un SRL, pe când în cazul tău e pe persoană fizică. În China astfel de situații se termină face to face cu băieții de la tir. Știi ce zic?

Eu te-aș crede, Înalt Prea Sfinția Voastră, că e mare sărăcie în țară și în buzunarele enoriașelor care, mai mult de o lumânare, și aia subțire, de un leu și 50 de bani bucată, nu cumpără,  dar ce te faci cu ăștia de la DNA care ți-au pus gând rău, taman în Postul Mare al Crăciunului? Cică te-ar fi împins Satana de la spate să faci d’ale necurate. Cumpărare de influență, zic procurorii anticorupție. Belea mare, mare cât casa. Ba chiar mai mare. Cât turla bisericii pe care ai sfințit-o, cocoțat într-o nacelă de macara, de ai speriat ciorile din Constanța.

De unde or fi scos ei că i-ai promis unuia că-i dai un comision de 160 de mii de lei, habar nu am, dar să știi că nu e a bună. Că ăștia nu știu de glumă. De data asta, Prea Sfințitule, cred că ai făcut-o de oaie. Abia au așteptat unii să ți-o coacă. Inclusiv cei de la Patriarhie, care ți-au tot spus mai în glumă, mai în serios: „bă, Mache, mai potolește-te și tu cu prostiile tale, că ni-i pui pe ăștia în cap.” Da’ tu, nu și nu. Ai pus botu’ ca fraierul și te-au lucrat băieții ca la manual. La experiență lu’ tălică mă mir că te-ai lăsat dus de nas de un popă pe  care, culmea, nici măcar tu nu-l cunoșteai. Că cum se poate, bre, una ca asta, vine un amărât de nu știu unde și îți spune că are pile la ăia de la Secretariatul de Stat pentru Culte, ăia care dau bani pentru proiecte, iar matale te oferi să-i dai șpagă 20% ? Ce a fost în capul lu’ tălică? Nu te-ai gândit că odată și odată dai de dracu? Că te înregistrează ăștia pe ascuns?

Poftim, e mai bine acum când te-ai făcut (oare a câta oară?) de menune în fața întregii țări? Ce-o să le spui enoriașilor când o să dai ochii cu ei? Că ești Maica Tereza a BOR-ului? Că nici usturoi nu ai halit, nici gura nu-ți pute? Ce dracu, bre, doar n-om fi copii să credem toate prostiile tale. Să zici mersi că la intrarea în biserică, babele îngenuncheate nu te iau cu tradiționalul slogan atât de drag lu’ matale: „piei Satano, că ai ajuns să te închini banului și nu Domnului Dumnezeu.”, așa cum zicea Iisus.