15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
Victor Nafiru

Ți se rupe inima văzându-l trist și abătut, țucu-i sufletul lui de om năcăjit ce e, că de atâta supărare mi-e să nu i se întâmple ceva săracului. Doamne ferește, bat în lemn, că nu se știe niciodată. Că l-aș întreba ce-l apasă, dar ce rost mai are după ce a postat pe Facebook: „Ordinea de zi pentru ședința de CJ din 30 ianuarie a fost pusă pe pagina de informare a județului. Peste 40 de puncte din care câteva, neobișnuite, vor încinge spiritele. Printre ele, renunțarea la spitalul modular va fi cel mai folosit de opoziție pentru circul obișnuit”.

Tu vorbești serios, puiucule? Adică, ai ajuns la vorbele lu’ Dani Stanciu și ale mele? Renunți la spitalul tău modelar, la prima ta mare promisiune făcută în mandatul ăsta, și păstrezi Staționarul III pe care ai vrut să-l razi de pe fața pământului? Nu pot să cred, e de noaptea minții, Romi. După ce ai făcut atâta circ, după ce te-ai certat cu toată lumea și ai renunțat la proiectul rămas de la Hurduzeu pentru reabilitarea celor trei staționare, vii acuma să ne spui că nu mai faci spital modular? Că nu ai de unde să faci rost de bani pentru construcția lui? Cu guvernare PNL, cu trei premieri liberali în doi ani, tu te plângi că nu ai finanțare? Mi-ar fi rușine să spun asta. În locul tău m-aș da peste cap, aș duce bani de acasă, că vorba aia, sunt milionar ce mama dracului, și aș face modularul. Viu, mort, l-aș face! A, știu că e mai ușor să arunci cu noroi în stânga și-n dreapta, să-ți justifici neputința, singura care guvernează de doi ani în Consiliul Județean. În locul tău, mi-aș turna cenușă în cap și n-aș mai posta pe Facebook nimic până la sfârșitul mandatului.

Azi ai renunțat la spitalul modular, mâine s-ar putea să faci același lucru cu cel județean. Rămâi cu drumurile toate găurite și cu căruța, ruptă-n drum. A, și încă ceva: îți mulțumim din sufletul nostru, Romi, pentru grija ce ne-o porți și pentru că ne încurajezi zi de zi: „Să privim deci cu optimism la noul an și să vedem partea buna a lucrurilor din orice se întâmplă.”, Asta da atitudine de adevărat conducător de Buceagă!

De ce râzi Gogule? Așa am crezut eu când l-am văzut prima dată, dar după ce a început să facă gafe după gafe, mă întrebam, Gogule, cu ce-om fi greșit noi, de ne-o pedepsit Dumnezeu în halul ăsta? Numai departe zilele trecute când a aprobat referatul prin care îl trimite pe șeful său de cabinet să negocieze cu englezii construcția unui spital nou la Reșița. Ce te miri ca prostu’, Gogule, așa scrie în referatul semnat de Romi: „Scopul deplasării este de a participa la o serie de întâlniri cu managementul executiv al IHG (International Hospital Group) și UKEF-agenția de finanțare a exporturilor guvernului britanic, finanțată 100% cu cu sprijinul guvernului britanic, în vederea purtării unor discuții exploratorii pentru dezvoltarea unei unități sanitare noi (400 de paturi) în Reșița, Caraș-Severin.

Această vizită se încadrează în demersurile făcute de Consiliul Județean pentru realizarea obiectivului «Construirea Spital Județean de Urgență» situat pe raza Municipiului Reșița.”

Bă, ești prost? Bă, ești tâmpit? Cum, bă, la întâlnirea aia din Regat să trimiți șeful de cabinet să discute despre  nou spital județean cu „managementul executiv al IHG”? Bă, Romi, chiar e adevărat ce se vorbește că îl trimiți pe Zache, Zache Rădoi, să negocieze cu englezii? Adică, ăia vin la întâlnire cu tot ce au mai bun la ora actuală, iar tu îți trimiți șeful de cabinet? Se pricepe Zache la așa ceva? Din milițian, pardon, polițist, a ajuns  negociatorul-șef al Consiliului Județean? Pe bune? Mă mir că nu ți-ai trimis șoferul că și așa Touareg-ul instituției e pe butuci. A, sunt doar „discuții exploratorii”? Zău, mă? Păi dacă sunt doar discuții, atunci de ce ăia vă cer detalii tehnice despre amplasamentul viitorului spital, dacă el va fi unul privat sau de stat, dacă aveți sau nu finanțarea asigurată de stat și dacă nu, poate sunteți interesați să obțineți o finanțare prin intermediul Agenției de Credit pentru Export din Marea Britanie (UKEF), la o rată fixă, pe termen lung, cu perioade extinse de rambursare, care devin scadente după finalizarea și predarea proiectului? De ce? Doar pentru că este vorba de niște banale discuții exploratorii?

Ce dracu, Romi, despre ce vorbim?

fb1

În opinia sa, a fost una dintre cele mai eficiente vizite de lucru pe care le-a avut de când este primar, alături de directorul Liviu Jigoria-Oprea, în capitală.

„Am participat la ședința de lucru în vederea stabilirii ultimelor detalii legate de construirea noii creșe, în prezența ministrului Cseke Attila, termen de finalizare anul acesta. M-am întâlnit cu domnul director Alexandru Soare, în cadrul Ministerului Dezvoltării, în vederea semnării contractelor de finanțare pentru modernizarea trotuarelor și străzilor propuse prin programul „Anghel Saligny” și am făcut o vizită la Administrația Fondului pentru Mediu pentru discutarea stadiului proiectelor depuse aici.

Vestea cea mai bună este că au fost aprobate spre finanțare cele 25 de insule ecologice prin care va crește gradul de colectare și valorificare al deșeurilor reciclabile.”, ne-a mărturisit primarul Felix Borcean.

De menționat că, două noi proiecte au fost aprobate prin PNRR: stațiile de încărcare electrică și sistemele informatice ale autobuzelor electrice.

Tocmai de asta, lansez un îndemn pentru toți purtătorii de caschete, să-i fie aproape, să-l susțină telepatic, că și ’mnealui câte n-o fi făcut pentru ei de când este ministru: le-a dat uniforme noi (Made in Zalău), și și-a pus obrazul (cu dedicații, ca la lăutari) pentru 300 de autospeciale BMW. Că nu trebuie lăsat la greu în vremurile astea în care cei mai aprigi dușmani se dovedesc chiar colegii săi de partid care până mai ieri îi ciuguleau din palmă ca guguștiucii în perioada de împerechere. Cu ei sau fără ei, Lucică al nostru anunță că nu se lasă. Și bine face. Se va bate și mai abitir cu cei care îi contestă valoarea și unicitatea tezei de doctorat. La nevoie, este hotărât să moară cu ei de gât, să ne arate nouă că are dreptate.

Între noi, fanii lui, fie vorba, Lucică Bode e în rahat până în gât, că nu e vorba doar de cratimile și virgulele din lucrarea de doctorat, puse acolo cu copy-paste, ci de mai mult de atât. Dacă, Ciucă și ai lui n-au scos o vorbuliță de rău despre el în zilele astea, nu înseamnă că săptămâna viitoare, luna februarie sau, cel târziu,  martie, Lucien va mai avea funcția aia de secretar general la partid. Și dacă nu o va mai avea, Bode al nostru nu va mai fi nici ministru. Iohannis nu și-a revenit încă după Crăciun, Anul Nou și Bobotează, încă mai schiază să se refacă fizic după atâtea sarmale, caltaboși și piftii, dar nu e timpul pierdut să-l cheme pe nea Nicu Ciucă la Cotroceni să-i traseze directivă clară și precisă, să caute om de nădejde și, mai ales, de cuvânt, la Interne.

Dar până se va întâmpla asta, Lucică ne spune că va lupta până la capăt împotriva denigratorilor din presă și mediu academic. Fă-o, bă, vorba lui Axinte, copilul lu’ Leana și Costel: Luptă, bă tătică, cine te oprește?

Aveam de gând să te întreb, dar mi-ai luat-o înainte. În lipsă de subiecte despre Mocio, Hurduzeu și Popovici, ai pus din nou tunurile pe Stancovici. Cine ți-a citit postarea de pe Facebook, (din fericire, tot mai puțin fac lucrul acesta) a fost tentat să creadă că femeia asta este cu un picior pușcărie. Un talmeș-balmeș de cifre din care, după cum singur recunoști, nici măcar tu nu înțelegi ceva. Le-ai scris pentru că așa le-ai primit și tu de la alții. Sigur, le puteai pune într-o ordine și să ne explici pe înțelesul nostru. N-ai făcut-o, știut fiind faptul că astfel de cifre au un impact puternic asupra omului simplu.

Luăm un singur exemplu din cele prezentate de tine, Romi, pentru a înțelege cum stau în realitate lucrurile la spital.

Spui tu: „Licitații de 25 milioane euro lansate de SJUR in doar 2 zile, pentru achiziția de medicamente. Nu sunt de meserie să analizez oportunitatea unei astfel de licitații dar e total nepotrivit să aflu de pe internet despre aceasta procedură. Nu am auzit un cuvânt despre aceasta intenție, nu am fost întrebat și nu știu cine o va onora, de vreme ce nu exista un ban în contul spitalului disponibili pentru o altfel de achiziție, iar datoriile azi sunt de 20.000.000 ron.”

Și acum să vedem ce spune la lege privind achizițiile publice: „Conform Legii 98/2016, acordul cadru este acordul încheiat în formă scrisă între una sau mai multe unități contractante și unul sau mai mulți operatori economici care au obiect stabilirea termenilor și condițiilor care guvernează contractele de achiziție publică ce urmează a fi atribuite într-o anumită perioadă, în special în ceea privește prețul și, după caz, cantitățile avute în vedere.

Toate procedurile lansate pe platforma SEAP vor fi finalizate prin încheierea de Acorduri Cadru pe o perioadă de 36 de luni, așa cum reiese din titlul achizițiilor, valorile și cantitățile fiind la nivel estimativ. Încheierea eventualelor contracte aferente acestor acorduri va avea lor doar în caz de necesitate, la solicitarea secțiilor ce dețin pacienți ce au nevoie de aceste medicamente, și doar în limita bugetului.”

În concluzie, Romi dragă, așa spune legea, iar sumele alea de pe SEAP sunt doar estimări și nicidecum nu angajează cheltuieli din partea spitalului. Ele se referă la medicamentele luate pe programele naționale de sănătate – Oncologie, HIV-SIDA, Boala,  Pompe, Diabet, TBC, Hemodializă. Sunt convins că știai de procedurile astea, dar ai tăcut. Le-ai ținut pentru tine și pentru a pune la cale al doilea puci la Spitalul Județean de Urgență Reșiță prin care să schimbi conducerea în frunte cu Alina Stancovici. De altfel, o și spui cu subiect și predicat în aceeași postare: „De azi echipa de audit de la CJ se află în misiune de lucru la spital. Am încredere că vom găsi anumite răspunsuri și cauze ale unor situații pe care azi nu mi le pot explica. După care ,voi lua masuri. Chiar cu riscul sa mergem din nou în instanta. Din simplul motiv că pacienții spitalului nostru doresc ca nevoile lor să fie înainte de toate.”

Romi, Romi, oare te mai faci bine vreodată? Nu te-ai săturat de atâtea conflicte, de acuze, scandaluri și de toate prostiile ce-ți trec sau ți le bagă alții în cap?

schitĂ mociur

Vorbim despre o arteră nouă ce include două benzi pe sens, trotuare, piste pentru biciclete, iluminat public și trei poduri, două peste râul Bârzava și unul peste pârâul Govândari.

„Această investiție va redesena în totalitate orașul nostru, deschizând calea spre o dezvoltare sănătoasă, chiar în zona centrală, pe o platformă de 52 hectare care până nu de mult a însemnat doar o pată neagră care ne amintea de decăderea industrială. Accesul din zona Govândari se va face atât de pe Calea Caransebeșului, cât și printr-o nouă legătura ce va fi creată pe sub podul din Triaj.

Pentru a câștiga timp, am demarat procedurile de licitație și în acest moment ne aflăm în etapa finală, astfel că în scurt timp, după desemnarea câștigătorului vom demara lucrările de execuție!”, mărturisește primarul Ioan Popa.

Totodată, edilul-șef ține să-i mulțumească pe această cale premierului Nicolae Ciucă „pentru încrederea în proiectele Reșiței și pentru tot sprijinul oferit”.

Eu te cred că erai obosit. Toată ziua, bună ziua, când pe o tarla, când pe alta, când într-o fermă de taurine pe la Poplaca, când într-alta de găini porumbace, când la clubul pensionarilor din parlament, că am văzut mulți colegi de-ai matale acolo pe care nu-i trezești nici dacă tragi cu tunul. Cum, în ziua aia ai vizitat stațiunea de cercetare-dezvoltare pentru creșterea ovinelor și caprinelor de la Popăuți?  Cu atât mai nașpa, că Popăuți e la dracu-n praznic, tocmai pe la Botoșani. Până te-ai dus, până ai vizitat ce ai avut de vizitat, până te-ai întors, te-o prins frigul și oboseala. Te înțeleg, ca ministru trebuie să fii peste tot, iar dacă după o zi așa de grea ai mai și băut un păhăruț cu țuică, poate și unul cu vin, asta a fost. Cald în casă, câta trosnit…

Repet, nea Petre, te cred că nu mai poți, că om ești și matale. Că și mașina aia care e din fier, într-o zi tot se duce dracului. Te înțeleg că ești devotat cauzei părădaisei oltenești și bârsanei de la Sibiu și că vrei să le faci pe toate, să ne arați ce poate un bărbat ca matale. Degeaba te dai Pipăruș Pătru de odinioară care trecea seara pe ulița Șișeștiului cântând din solz de pește, punând câinii pe lătrat și fetele pe oftat. Gata, nene, uită-te în bolentin și vezi că expiră în 2085. Or asta spune totul. Geaba dorință, dacă nu mai e ce trebuie, nea Petre.

Acum, să fiu cinstit cu tălică. Eu cred că cineva a vrut să ți-o coacă. Să te facă de comedie la televizor. Așa simt eu. Poate un liberal sau poate chiar unul din PSD ți-au făcut bucata. Mi-e să nu fi vorbit cu fetele alea din platou și ele te-au lăsat intenționat să aștepți la telefon, până te-o luat somnul și sforăitul. Așa că, data viitoare, când o fi să te mai invite ăștia de la televiziune, cumpăra-ți un clips anti sforăit, de prins nasul cu el, care nici nu-i scump, decât vreo 28 de lei, și nici nu te face de rușine în direct.

ambula

Primarul Dumitru Ursu ne-a mărturisit încântat de vestea primită: „Ministerul Sănătății a finalizat evaluarea proiectelor depuse în cadrul Apelului PNRR/2022/C12/MS/I1.3, unități de asistență medicală ambulatorie, Componenta 12, Sănătate, aferent Planului Național de Redresare și Reziliență. Evaluarea cererilor de finanțare,( 143 la număr, n.r.) s-a realizat conform normelor și metodologiei aprobate de Comisia Europeană.”.

Edilul-șef al Oraviței mai spune că emoțiile în privința aprobării au existat, însă nu atât de mari, întrucât își cunoaște foarte bine echipa din cadrul primăriei care gândește și scrie aceste proiecte.

Pe cale de consecință, răspunsul nu putea fi decât unul pozitiv: „Avem plăcerea să vă anunțăm că proiectul depus de dumneavoastră «Extinderea Spital Orățenesc Oravița, amenajare și dotare ambulatoriu integrat» a îndeplinit normele etapei I de verificare, iar în etapa a II-a de ierarhizare a fost declarat APROBAT PENTRU FINANȚARE DIN PNRR

Vă asigurăm de tot sprijinul pentru implementarea cu succes a obiectivului de investiții coordonat de dumneavoastră.”.

Semnat,

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Reamintim că, ieri, primarul Dumitru Ursu a semnat alte șase proiecte care vor primi prin PNRR aproape 30 de milioane de lei.

ambulatoriu

Inițial, 142 de unități de medicină ambulatorie din România au depus cereri de finanțare, însă mai puțin de jumătate dintre ele au avut cererile aprobate.

Deputatul PSD de Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, spune că banii europeni nerambursabili vor fi utilizați pentru înființarea, reabilitarea, extinderea sau dotarea cu aparatură medicală de înaltă performanță a ambulatoriilor de specialitate. Între acestea se află și Ambulatoriului integrat Bozovici în cadrul structurii Spitalului Județean de Urgență Reșița, precum și cel din Spitalul Orășenesc Oravița.

Silviu Hurduzeu ne-a mărturisit că, între preocupările sale de ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, colegul său de partid, este să „dezvolte serviciile medicale ambulatorii, spitalizarea de zi și medicina primară, cât mai accesibile pacienților, în comunitățile din care aceștia fac parte. Conform indicatorilor din PNRR, în cadrul acestei investiții obiectivul prevedea finanțarea a 30 de ambulatorii, dar în urma consultării acestuia cu reprezentanții Comisiei Europene, s-a reușit  dublarea numărului de ambulatorii care vor primi finanțare nerambursabilă.”.

În zilele următoare, Ministerul Sănătății va semna contractele de finanțare cu beneficiarii, urmând ca în această primăvară să demareze lucrările de execuție.

anvelopare

Potrivit primarului Ioan Popa, proiectele au fost depuse  în cadrul componentei Valul Renovării din Planul Național de Redresare și Reziliență. Valoare cumulată a celor trei proiecte semnate în această etapă este de 60.317.362 lei.

„Este vorba de blocurile din: LOT 6 (Revoluția din Decembrie, nr. 35) – 2.684.493 de lei, LOT 7 (Republicii 2A și Republicii 4) – 38.193.717 de lei și LOT 13 (Aleea Trei Ape, nr. 2 și Aleea Țarcului, nr. 1) – 19.438.152 lei. La fel ca la blocurile 1, 3, 5, și 9 de pe B-dul Republicii, pentru care contractele de finanțare au fost semnate anul trecut, investițiile cuprind lucrări ce vor aduce economii substanțiale la consumul de energie.

Totodată, imaginea orașului nostru se va îmbunătăți considerabil prin înlăturarea griului posomorât ce se regăsește pe majoritatea blocurilor turn din zona Govândari.”, mărturisește primarul Reșiței.

Mult timp am crezut că useriștii sunt cei mai cinstiți și mai umili politicieni din țara asta guvernată, pe sub masă, la mica înțelegere de PSD și PNL. Că din cauza inocenței și corectitudinii lor împinsă la absurd, și nu din alte pricini, Doamne ferește, s-au retras de la putere. Că ei s-au pus în slujba noastră doar din dorința de a face bine, de a duce România pe culmile dezvoltării și de a o așeza în rândul doi, banca de la geam, a marii clase politice din Europa. Dacă cineva mi-ar fi spus că, la rându-mi sunt un naiv și mai mare, nu aș mai fi vorbit cu acel om toată viața. Dar iată că din nou viața bate filmul.

Liberalii au pus tunurile, dar nu numai, doar că așa s-a încetățenit expresia la noi când vrei să-l termini pe unul, și dau în Cristi Ghinea ca în sacul de box. Stânga-dreapta, croșeu la ficat, cap în gură, ca să simtă din plin loviturile, upercut de stânga. Cică, Cristi ar fi băgat lună de lună (de când USR nu mai este la guvernare) mâna în pușculița partidului (alta decât aia cu porcul ăla de faianță din copilăria noastră) bani pe care i-ar fi transferat în buzunarul său printr-o firmă (cu zero angajați) al cărui unic acționar este chiar el. Bani cu titlul de subvenție de la stat, cu care să-și mai cumpere și ei una, alta la partid: o hârtie igienică, agrafe de birou, o cafea de la aparatul de tablă de pe trotuar, și apă plată,  să-și plătească chiria și întreținerea la sediu ori bufetul suedez. Cam 5.000 de euroi pe lună.

E mult 5.000 de euro? Unii ar zice, da. Eu zic că, nu. La câte sacrificii a făcut Cristi Ghinea pentru țărișoara lui, la câte nopți n-a pus geană pe geană, să nu mai vorbim de cap așezat pe perină, la câte sute, poate chiar mii de ore de întrevederi protocolare cu toți granzii Europei, vorba lui Gică Craioveanu, de strângeri de mână, de zboruri cu avionul, de prânzuri mâncate pe fugă și altele, și altele eu zic că nu e mult. Să nu uităm că omul acesta a dat Bruxellesul (unde câștiga ca și trombonistul ăla de Rareș Bogdan 12-14.000 de euro lunar) pe București, doar să se întoarcă acasă, să se facă ministru, ca să pună umărul la propășirea țărișoarei sale dragi. Omul ăsta ne-a făcut cu PNRR-ul și a negociat în numele nostru la Bruxelles, ceea ce nici Titulescu, Take, Ianke și Cadâr, la un loc, n-ar fi fost în stare să o facă.

Bă, nea Ciucă, omul ăsta nici n-a plagiat, nici n-a zis că elimină pensiile speciale. Nici măcar n-a promis că ne vom califica cu echipa de fotbal la campionatul european. El s-a întors acasă, ca nouă să ne fie bine. Și atunci, altceva mai bun de făcut nu aveți decât să vă legați de Cristi? N-aveți voi faliții voștri? Ce dacă sunt bani din subvenție? Ăia nu au voie să circule, să fie cheltuiți? Voi câți bani ați furat și nu v-o mai întrebat nici dracu de ei? Lăsați-l pe domnișorul Cristi și nu-i mai amintiți de banii ăștia. Că la cât este de sensibil, să nu facă, Doamne ferește, vreo prostie și să recunoască: „da, domnilor, în nesăbuința, neștiința mea și chiar haloșenia mea, m-am înfruptat din ceea ce nu mi s-a cuvenit.”

Că dacă ar face-o, chiar că s-ar duce dracu convingerea mea că useriștii sunt cei mai cinstiți și umili politicieni din țara asta…