Și de data asta, norocul tău cu Aquacaraș, că altfel umblai toată vara cu limba scoasă după un investitor să preia bacul. Trebuie să recunoști că Filipescu și Aquacaraș te-au scos din nou… să nu spun de unde. Frumos din partea lor că nu te-au lăsat să te îneci ca țiganul la mal. Așa cum te-au scos și din iarnă cu deszăpezirile. Dacă nu era don Filipo cu utilajele lui o sfecleai rău de tot. Ai fi închis drumuri și ai fi așteptat să se topească zăpada. Clar că ai fi băgat-o pe mânecă.  Așa și acu’ când, în cel mai bun caz, ți-ai fi făcut pe furiș fotografii cu cataramanul. Pe înserate, să nu te vadă nimeni.

 Ai bulan, ce mai! Nu te mai poți plânge că nu-ți dă nen-tu Ciucă bani de la Guvern. Sunt alții care știu să se descurce și în locul tău și care îți sar în ajutor atunci când ai nevoie de ei. Când ai ceva de rezolvat, sună la Aquacaraș și Filipescu găsește soluția. E oltean deștept și descurcăreț. Te rezolvă cât ai zice pește, de parcă el ar fi președinte la CJ. Apelează cu încredere la el că, îți garantez, a uitat cum te chinuiai în urmă cu aproape doi ani să-l schimbi din director de la Aquacaraș.

Ce greșeală erai să faci, puiucule, că dacă îl schimbai, cui i-ai mai fi zis tu astăzi: „săru’ mâna, coane, că fără tine aș fi fiul ploii”

Parafrazându-l pe Connect-R, Romeo al nostru este, din acest punct de vedere, un exemplu pentru noi care stăm cu burta la soare și un imbold pentru toți cei care așteaptă să le pice în gură para mălăiață: „Eu vara nu dorm, vara nu dorm// Nu am somn, nu am somn// Zorii zilei mă prind postând pe Feisbuc// Pentru că vara nu dorm”. Să nu fiu rău, nu e vorba doar de postări despre ziariștii nesimțiți ori despre cârcotașii din opoziție. Că vorba aia, câte nu face omul într-o noapte de vară? De pildă, ultimul lucru pe care l-a bifat pentru bunul mers al Consiliului Județean și, implicit, al nostru, al tuturor, a fost să împuternicească un responsabil care să răspundă de securitatea și sistemul de supraveghere video ale Direcției de Patrimoniu, din cadrul CJ. Muncă grea, istovitoare. Râzi, râzi Harap Alb, dar nu e ușor să stai pe scaun și să urmărești imaginile de pe cele patru camere de luat vederi montate pe coridoarele Direcției. Să te holbezi la cine urcă și cine coboară cu liftul, la cine bârfește și la cine îl vorbește de rău pe nea Romeo, la străinii care se preumblă pe holuri, să nu dispară vreo hârtie din sertarele Direcției. Și când observi ceva în neregulă să pui mâna pe telefon, să raportezi mai sus: „Pelicanu’, pelicanu’, sunt lebăda! Raportez umbre în noapte pe scara de incendiu a imobilului. Terminat!”

Repet, muncă grea, domnule, ce mai. De chinez bătrân cu studii superioare dovadă că n-a împuternicit la comandă, cu „acces nelimitat la sistemul de supraveghere video instalat” pe oricine, ci chiar pe fosta șefă a Direcției de Drumuri Județene, Maria Paulescu. Că aici trebuie să fii nu doar vigilent, ci și atent la orice detaliu, cât de neînsemnat ar fi. Cât sunteți de cârcotași, bă, frate! Ce dacă doamna Paulescu a fost cercetată penal de procurori anticorupție și trimisă în judecată? Că a stat o noapte și o zi la „zu hause.” Că a pierdut procesul la Reșița? Important că acum e bine, că judecătorii de la Curte au zis altceva. Și, la urma, urmei, cine să fi interpretat rolul de Big Brother? Cum? Chiar don Romeo care, vorba cântecului:  „Eu vara nu dorm, vara nu dorm// Nu am somn, nu am somn// Zorii zilei mă prind postând pe Feisbuc// Pentru că vara nu dorm”?.        

E o chestie și asta. Și, cine știe, niciodată nu-i prea târziu!

Gata cu porcăriile ce le-am băgat până acuma în noi de la Noe încoace. Nu râde, că râzi a proasta, Gogule. Mai lasă revistele alea pentru adulți și pune mâna și citește și tu ce beneficii îți aduce pâinea asta: 70% proteine (mai ceva ca antricotul și mușchiulețul de vită) și 20% acizi grași (Omega 3 și Omega 6), mai mult ca la somon. Pudra asta proteică de greieri se poate folosi în orice rețetă, pentru un plus de proteine, vitamina B 12 și fier.  Unde mai pui că intră în combinație cu tot felul smoothie-uri, omlete, brioșe ori budinci. Vorba prietenului-poet, Daniel Marian: „nimic nu se compară cu salata de lăcuste și fursecurile de greieri!” O nebunie, nu alta!

Stai, bă, Gogule, nu te și gândi la nu știu ce-ți trece ție prin cap căci, ăștia nu sunt greieri care cresc în iarba pe care o paște oița a lu’ nea Pătru Daea. Nu, bă, ăștia sunt greieri de cultură, crescuți în ferme specializate și îngrășați cu anumite alimente. Că nu orice greier ajunge făină, ci numai ăia mari și fără aripi. Dar înainte de a fi spălați bine, bine, tăvăliți prin tot felul de arome, tratați termic și uscați lent și abia apoi sunt măcinați în făină. Tu credeai că te duci în spatele casei, prinzi o bască cu greieri, îi bagi în râșnița de piper și gata făina? Bă, Gogule, cum poți să gândești ca un copil? Păi dacă ar fi așa, s-ar mai vinde făina asta cu 96 de lei suta de grame? Păi, nu, că ar cumpăra-o tot țăranul sătul de pită făcută pe vatră, în cuptorul cu lemne!

Dai un ban, dar știi că face. Că m-am săturat de langoși cu brânză, hot-dog-uri și pleskavica. O dată pe lună, când ne intră pensia pe card, băgăm și noi la maț o salată de lăcuste cu fursecuri de greieri. Ca la Bruxelles. Că n-o fi foc. Cât o să ne coste Gogule o porție de asta și un smoothie din greieraș? 200-300 de lei? Și, ce-i cu asta? Noi să fim sănătoși!

Dacă am mai avea cinci, șase miniștri ca el, cu siguranță că la la toamnă am juca în grupele Champions League. Păi tu nu ai văzut cum dă din el? Ca dintr-un filosof. Na, că m-o luat gura pe dinainte. Dar, orșicât, ce vorbe are de-ți merg la inimă, nu alta! „Dragi făuritori de hrană ai țării! Dragi români! Prin profesie şi dăruire am fost, sunt şi voi rămâne alături de dumneavoastră!” Bă, Gogule, te trec lacrimile când îl auzi. Ascultă la mine ce-ți spun: nici ăia de la plenarele de dinainte de ’89 nu vorbeau așa. Ăsta de mic a fost dat naibii. Adică, vizionar, iubitor de pământ, de oi, de capre. Am auzit că și de melci, scoici, ce mai, de tot ce creștea și trăia pe pământ românesc. Mai puțin de cormorani. N-avea treabă cu bâtlanii, cu lișițele, cu scufundacii. Nici cu guguștiucii. Avea ce avea cu cormoranii. Pe ăștia nu i-a suportat niciodată. Și știi de ce? Pentru că nu fac parte din tezaurul natural românesc, precum oaia, găina, cocoșul, bibilica ori pitulicea. Și atunci, ce și-o zis, „ia să-i exterminăm noi”, pe motiv că se ghiftuiesc cu prea mult pește. Norocul nostru e că a picat PSD de la guvernare, că rămâneam, frate, fără cormorani.

Auzi, tu la el: „dragi făuritori de hrană ai țării.” Ți se face pielea de găină, nu alta. Cu asemenea metafore și sentimente patriotice, este imposibil ca să nu reușească. În ce? În toate Gogule, începând cu irigațiile și terminând cu ce cultură vrei tu: de grâu, porumb, lobodă. Sau, după  vizita inopinată și matinală din județul Iași: „Duminică, în zi de relaxare, iscusitul fermier a considerat mai importantă verificarea manuală a operațiunii de castrare a plantelor-mamă!”

Bă, Gogule! De unde le scoate, bă, frate? Că dacă te uiți mai atent la el, n-ai zice că e în stare de așa vorbe. Te crucești când îl auzi: „verificarea manuală a operațiunii de castrare a plantelor-mamă!” Ne-am scos, Gogule, cu nea Pătru. Să vezi de acum bunăstare pe capul nostru, cu castrarea asta a plantelor-mamă, roșiile vor fi mai gustoase, castraveții mai castraveți, iar nea Pătru Daea, cel mai zootehnist dintre agronomi!